January 7, 2012 Off

Sherlock Holmes 2: Moarte şi reînviere

By in film

 Există viaţă după moarte? Nici o problemă. Sherlock Holmes a murit; trăiască Sherlock Holmes! Caracterul potretizat de Livanov e arhetipal şi-i înţeleg pe acei care consideră un sacrilegiu şotia jucată de Richard Downey Jr . Pe bune. E ca şi cum l-ai îmbrăca pe Salvador Dalí în pantaloni de sport. (Ceea ce nu e o idee chiar atât de rea dacă stai să analizezi!).

Ce avem la mână? Un erou mort şi îngropat care nu mai reprezintă timpurile noastre. Trecut la arhivă, dar disponibil pe DVD. O cerere de eroi proaspeţi dictată de necesităţile curente ale consumatorilor de eroi. Unu şi cu doi dictează necesitatea transformării acestora. Oferta vine din partea lui Guy Ritchie, care nu face altceva decât o re-valorizare a eroilor trecuţi în arhivă (normal că asta face, ce altceva ar mai putea să facă? ar întreba aici Boris Groys ).

Transformarea în sine e o chestie foarte captivantă: de ce şi pentru ce anumite calităţi nu ni se mai par interesante în prezent și care-s alea căutate? Subconștinetul nostru colectiv e o fabrică infailibilă de vise și eroi. Calitățile eroilor și anti-eroilor vorbesc indirect despre principiile și valorile nedeclarate. Cu profesorul Moriarty e simplu: geniul criminal din epoca victoriană a fost înlocuit cu un hit man de pe Wall Street care-și construiește imperiul financiar în baza unor mașinații de bursă agonisind putere și avere. Un anti-erou previzibil pentru vremurile noastre, nu-i așa?

Cu Sherlock Holmes lucrurile sunt nițel mai întortocheate. Oare care-i izvorul său de carizmă? Excentric. Analitic. Imprevizibil (dar prevede totul… ăă… sau aproape totul). Libergânditor. Confident. Amuzant. Îndrăzneț. Într-un cuvânt: Nebunul. Într-una din secvențe seamănă leit cu Jokerul din ultimul Batman (un pont în plus ca să nu pierdem ideea).

Cei care pricep tarot pot să vă spună că Nebunul e cea mai tare carte pentru un băiat. La fel cum Marea Preoteasă e pentru fete. Ai băgat în seamă secvența când îi ghicește în cărți țigancei? Elementar, în baza deducției, el zice ce o să se întâmple în următoarele câteva ore. Dzisul lui poate că sună bizar, dar oare însuși faptul că suntem atrași de aceste „calități magice” nu denotă că avem o nevoie nestăvilită de certitudine? Căutăm să descifrăm conspirația din Wall Street și să fim siguri pe ziua de mâine – asta ne dictează să vrem subconștientul nostru colectiv. Guy Ritchie l-a descifrat. Sau l-a văzut în buclucul de pe străzile Londrei. Sau și una și alta.

În concluzie, avem servit la cină un Sherlock Holmes de stânga, rezultatul încrucișării dintre Assange  și Occupy Wall Street. Vremurile se schimbă, stimați capitaliști, și lucrul acesta e de potrivă minunat și neliniștitor. Zic io. Dacă nu mă crezi, întreabă-l pe Žižek. Sau umple cutia cu popcorn și marș la cinematograf!


Tags:

Comments are closed.