April 16, 2006 5

Contractul de la Kadeş

By in eseuri

Se vorbeşte mult despre confruntarea între America pe de o parte (care este o noţiune mai largă şi mai mistică decât pur şi simplu SUA) şi lumea islamică pe de altă parte. Nu întârzii să mă gândesc că este totuşi vorba de un conflict mult mai vechi. Filmul lui Oliver Stone – Alexandru, este un exemplu penibil, dar cu toate acestea conţine un sâmbure de adevăr: Bush e Alexandru, iar Darius e Saddam.

Este o super-simplificare, însă nu se pot evita anumite paralelisme între conflictul actual şi altele mai vechi. Cel mai vechi conflict atestat istoric ar fi acel între Ramses II şi hitiţi. Bătălia de la Kadeş dacă nu mă înşel. Hitiţii erau indo-europeni, iar egiptenii erau semiţi – precursorii arabilor din ziua de astăzi. Mai pe urmă lucrurile au ţinut lanţ: Alexandru şi Darius, Scipio şi Hanibal, Richard Inimă de Leu şi Saladdin. Până şi Napoleon a coborât până la piramide chiar dacă Orientul apropiat nu mai era în stare să ofere un adversar pe măsură şi inamicul lui Napoleon fiind aliatul inamicului său, adevăratul inamic – Nelson.

Dar să-l lăsăm pe Napoleon de o parte. El era marele imitator al vechilor imperii.

Revenind la eterna confruntare între Occident şi Orient, mi-ar plăcea să-mi închipui următoarea teorie:
Între Occident şi Orientul Apropiat există prea multe asemănări pentru ca deosebirile să apară într-o lumină izbitoare. Într-adevăr: creştinismul este o religie împrumutată din Orient. Evreii – aceste iscoade ale Orientului, fiii lui Israel cei care s-a depărtat de fratele său Ismael şi care i-a născut pe proprii nepoţi arabii, s-au îngemănat cu occidentul modelându-i cultura de sorginte greco-romană şi dotând-o cu spiritul mesianic. Sentimentul vinei, ascetismul, pocăinţa şi credinţa în iad şi în rai şi, mai presus, într-un Izbăvitor, erau noţiuni palide, dacă nu inexistente în cultura europeană precreştină. Vina, ascetismul, pocăinţa şi credinţa în izbăvire sunt elemente ale culturii arabe.

Dacă avem aceleaşi valori suntem ca şi fraţi, atunci – de ce ne urâm într-atâta. Anume că urma noastră este frăţească. Dacă avem aceleaşi valori, atunci de ce arabii cred că păcatul săvârşit în afara ştirii lui Allah ca şi cum nici nu ar fi păcat. Pentru noi e pură ipocrizie. Pentru ei este ipocrizie ceea ce facem noi creştinii – ne căim ca să păcătuim din nou. După mine este istoria clasică a doi fraţi care se iubesc atât de tare încât sînt gata să se omoare unul pe celălalt pentru crima capitală de a nu fi identici.

Poate merg prea departe, dar ţin să observ că la budişti – chinezi, japonezi şi coreeni, la induşi şi la animiştii africani – nu există ura vădită faţă de Pax Americana. Normal, ei nu au nimic cu valorile noastre – pentru ei suntem fie comici, fie aroganţi, fie barbari dar nicidecum urâţi. Nu mă refer la urâţenie, ci la ură.

Din toate acestea nu-mi rămâne decât un gând teribil şi terifiant. Undeva acolo în lumea arabă e fratele meu. Este exact ca şi mine – aceleaşi gesturi, aceleaşi cătaturi şi alunele. Numai că cicatricile sunt diferite şi ne tatuăm altfel. Nu vreau să-l întâlnesc şi totuşi mă atrage. El este negaţia existenţei mele. Nu există loc sub soare pentru noi amândoi.

Odată mi-am închipuit să scriu o nuvelă. Nu am scris-o până acum şi nu-s sigur că am să o scriu vreo dată deaceia pot să spun. Mi-am închipuit istoria a doi fraţi. Un fel de sectă, rit. De mici sunt despărţiţi şi sunt educaţi în ură unul faţă de celălalt. Sunt asasini înnăscuţi. Nu au alt scop decât să-l distrugă pe celălalt. Chiar dacă nu şi-ar dori acest lucru, nu ar avea de ales: celălalt este pe urmele sale.

Este un rit vechi fenician. Pe cercul Mediteranei: în Catalonia, Sicilia, Albania, Tunisia şi Liban – au fost depistate cazuri misterioase de fratricid care nu au fost niciodată dezlegate. În camera de la hotelul din Marsilia se află Hannibal Troy. Aşteaptă. De cealaltă parte a uşii se află el – Asasinul.

Prima bătălie dintre Ramses şi regele hitiţilor a fost amânată. Regele şi faraonul s-au înţeles să-şi de-a întâlnire în fiecare viaţă şi să lupte până unul din ei nu va pieri. Am semnat un armistiţiul. Se cheamă Legământul de la Kadeş.

Acum scopul lui Hannibal Troy este să se salveze şi să oprească lanţul de fratricide. Nu mai vrea să fie el însuţi şi caută să-l convingă pe celălalt să se oprească. Dar cum? Trebuie să distrugă legământul.


Tags: ,

5 Responses to “Contractul de la Kadeş”

  1. blogideologic says:

    Se crede, după silitoarea parcurgere a programei şcolare, că epoca fierului aducea un imediat şi sesizabil progres al lamelor tăietoare faţă de epoca bronzului. Dar nu este aşa. Secera de bronz era superioară celei din fier. La Kadesh (anul 1275 înainte de Christos), trupele lui Ramses cel Mare, cât şi ale hitiţilor, erau înarmate cu tăişuri din ” bronz negru ” ce aveau duritatea cuţitelor de strung făcute din wolfram. În Epoca fierului, mereu s-a pus problema realizării unui oţel cu duritatea bronzului negru. Însă niciodată nu s-a obţinut acelaşi tip de oţel.

  2. Curios lucru! Însă din moment ce atât egiptenii cât şi hitiţii foloseau aceleaşi săbii cu tăişuri din “bronz negru”, acest fapt nu contibuie cu nimic la relaţia bulversată orient-occident. Deşi…

  3. blogideologic says:

    Egiptenii şi hitiţii aparţineau aceleeaşi lumi, Orientului. Este prea mică distanţa între Egipt şi Cappadocia (unde era centrul civilizaţiei hitiţilor). Sultanatul ayyubid naşte dintr-o asemenea hibridizare. De acolo vin templierii şi piramida cu vîrf retezat, simbol pe dolarul american.

  4. blogideologic says:

    Nu există Pax Americana. A existat vreodată? A existat numai o impostură chemată Pax Americana. Cu adevărat au existat numai Pax Romana şi Pax Mongolica. Ultima începe lumea modernă.