December 30, 2011 Off

Metamorfoza

By in digresiuni

Există două categorii de oameni… hehe, ştii tu felul ăsta de a începe un discurs, după care cititorul rămâne năuc de înşiruirea de braşoave  care-i sunt servite cu un aer savant de către scriitor. Bineînţeles, orice sistematizare a comportamentului uman nu este altceva decât o banalizare a sufletului – complex şi investit cu funcţie de liber arbitru. Dacă eşti onest până la capăt, tre să recunoşti că există cel puţin 7 miliarde de categorii, însă din moment ce fiecare categorie corespunde unui individ, atunci această categorizare nu are nici un sens. (Seamănă cu o hartă a cărei scară este 1:1 – ţin minte că Jorge Luis Borges s-a jucat o dată cu acest concept ). Dar aşa nu mai ajungi să spui ceea ce ai de spus, respectiv, simplificările sunt pe cât de penibile, pe atât de necesare. Şi la urma urmei, din când în când îţi vine aşa cheful să potriveşti ochelarii pe vârful nasului, să sorbi o înghiţitură de cafea şi să rosteşti cu aer savant: există două categorii de oameni…

…De fapt categorii sunt trei:

  • Cei care transformă obiectele în oameni;
  • Cei care transformă oamenii în obiecte;
  • Cei care nu transformă nimic în nimic (oamenii îs oameni şi obiectele-s obiecte după cum e şi cazul).

I-am întâlnit pe cei din prima categorie. Calzi. Uşori. Iuţi. Volatili. Pufoşi. La ei paharul se supără şi se face ţăndări, dacă îl speli cu apă rece. Masa, dacă dai cu pumnul în ea, se inhibă şi tace ursuză. Pietrele pălăvrăgesc la marginea drumului despre ultimele noutăţi de pe mapamond. Ferestrele lor se holbează la stradă numărând trecătorii. Străzile aleargă din răsputeri din urma paşilor. Paşii învaţă caligrafia urmelor. Şi aşa mai departe. Pentru oamenii care transformă obiectele în oameni universul este un teren de joacă, o vacanţă perpetuă, o tragicomedie intensă cu happy-end. Ei scriu versuri, merg cu capul între nori şi umblă iarna desculţi. Nu prea te poţi bizui pe ei. Sunt ca nişte copii. De fapt, ei chiar sunt copii. Şi uneori sunt bunici care spun nepoţilor poveşti despre un iepure alb, un iepure roşu şi un iepure negru.

Apoi i-am întâlnit pe cei dintr-a doua categorie. Reci. Grei. Stabili. Solizi. Rigizi. Ei îţi comunică fără drept de apel cum trebuie să fii tu. Ei cunosc mai bine decât tine de ce ai nevoie. Te mută dintr-un loc în altul după cum le convine. Ei ştiu ce vrei să spui înainte ca să apuci să deschizi gura. Sunt supărăcioși, dar nu are rost să te superi pe ei. Pentru că oamenii care transformă oamenii în obiecte trăiesc într-un univers cenușiu în care niciodată nu se întâmplă nimic. Timpul s-a oprit pe loc în lumea lor. Și în fond, de ce te-ai supăra? Transformarea omului în obiect nu se poate produce decât cu învoirea tacită din partea obiectului. Există un ceva în masele populare care-i face să fugă de libertate. În fond, să fii un obiect nu e atât de rău, nu-i așa, obiectule? Culcat, deci culcat. Sculat, deci sculat. Poți să sapi, poți să nu sapi. Şi nici o responsabilitate pentru ceea ce urmează să se întâmple!

Bineînțeles, nici cei din prima categorie, nici cei din ultima, nu umblă pe stradă cu baghete magice. Nu e simplu să-ți dai seama care și de ce soi este, mai ales că majoritatea oamenilor manifestă calități care ba țin de o categorie, ba de ailaltă. În fond, incidența acestor calități în societate tre să semene cu o distribuție normală: majoritatea stă pe mijloc. Ceva de genul ăsta:

Hehe… Pun pariu că cei care-s meseriași în transformarea obiectelor în oameni o să zică că văd în imagine o pălărie gânditoare sau, și mai bine, un elefant înghițit de șarpele boa ! Iar cei specializați în transformarea oamenilor în obiecte o să zică că-i o aberație numai bună de aruncat la coșul cu gunoi. Ce să-i faci… E totuși un fel de a ne da seama cine ce este. Mda…

Între timp, un arbore aștepta iarna. Se grăbea să se despoaie de frunze. Privi ceasul din curtea școlii. Ceasul îi întoarse privirea fără să spună nimic. La umbra copacului era un om. Vântul i se plimba prin plete, iar omul stătea nemișcat. Omul ăla nu sunt eu. Eu încerc să stau pe mijloc. Nu e simplu, dar e cea mai bună variantă. Fiindcă dacă te amesteci cu cei din prima grupă riști să ajungi la balamuc. Iar să faci gașcă cu cei din urmă e cumva amoral, nu ți se pare? Și eu așa cred.

Dar, între noi fie vorba, totuși sunt 7 miliarde de combinații posibile. Iar noi suntem în ajun de pagină albă. Așa că totul o să fie bine. În anul nou, primilor le doresc să se piște mai des de cot, iar celor din urmă – să întoarcă bagheta pe dos. Și tuturor le doresc la mulți ani și sănătate!


Tags: , , ,

Comments are closed.