October 1, 2012 1

Fantoma raţionalităţii

By in digresiuni

“Zen şi arta îngrijirii motocicletei” de Robert M. Pirsig e genul de carte care, dând de ea, începe să dea ea în tine. Indubitabil – m-a marcat. Şi-a pus amprenta asupra mea pe toată perioada lecturii şi, îmi imaginez eu, multă vreme după. Am citit-o la pas, mestecând fiecare capitol, repovestind anumite capitole persoanelor dragi şi transformând-o încet-încet într-o afacere personală.

N-am să insist asupra fabulei, e şi ea prezentă într-o carte care nu mai ştii dacă e manual de filosofie sau instrucţiune de folosinţă a motocicletei, cert e că există şi o fabulă: relaţia dintre tată şi fiul său de zece ani care se developează pe parcursul unei călătorii cu motocicleta. Cu rădăcinile, frustrările, logica şi deznodământul care-i sunt specifice.

Am să insist asupra problemei: limitele raţionalităţii.

Avem două feluri de a descrie lumea – raţional şi emoţional. În termeni raţionali lumea e un univers inteligibil. Vedem relaţiile dintre obiecte, le interpretăm, putem prezice viitorul – în sensul strict în care obiectele se supun anumitor legităţi. În termeni raţionali percepem lumea şi simţim în acelaşi timp – ne place, nu ne place. Pirsig foloseşte alte noţiuni – cunoaştere clasică şi cunoaştere romantică, dar lucrul acesta nu e principial. Principial e faptul că cunoaşterea raţională (clasică) a îndrăznit să interpreteze totul şi s-a ciocnit de propriile sale limite. E naşpa. Ştiinţific nu poţi explica de ce tabloul lui Picasso e mai bun decât “capodoperele” care se vând lângă Teatrul “Mihai Eminescu”.

Lucrul pe care raţiunea nu-l poate cuprinde este calitatea. Nu ne referim aici la proprietăţile obiectelor (uneori le numim şi pe alea calităţi), ci anume la calitatea care distinge o operă bine făcută de una făcută prost. Dacă calitatea e ceva ce ţine strict de subiect – cum de nu-i posibil să ne înşelăm asupra calităţi? Subiectiv avem doar gusturi şi păreri. Ştiinţific ele nu ţin faţă. Se destramă la cea mai mică atingere. Chiar dacă faci un recensământ al populaţiei, ceea ce obţii nu-i decât o sumă de păreri subiective. Cele care formează majoritatea pot explica o tendinţă, o modă, dar nu pot explica calitatea lucrurilor. Şi dacă ţine de obiect – unde-i localizată? Nicăieri. Calitatea nu se măsoară în amperi, kilowaţi, centimetri sau decibeli. Calitatea se apreciază.

Frustrarea savantului e de următorul ordin. Dacă există ceva care nu poate fi definit pe cale ştiinţifică, atunci fie că acel ceva nu există, fie că instrumentul pe care-l folosim – metoda ştiinţifică – nu face para chioară.

Personajul lui Pirsig şi-a propus să definească calitatea. Să întoarcă ştiinţa pe dos dacă e nevoie, dar să obţină răspunsul final şi definitiv la această întrebare. Asemenea Căptianului Ahab, cel orbit de setea răzbunării, Pirsig a urmărit cu înverşunare fantoma raţionalităţii şi… s-a ars. A înnebunit. A luat-o razna. De ce?

Eu înţeleg lucrurile aşa. Atunci când construieşti un turn, nu e suficient să clădeşti piatră pe piatră. Ai nevoie de schele care să-ţi susţină construcţia. Când construieşti un raţionament ai nevoie de astfel de schele – construcţii logice, convenţii şi paradigme, care-ţi permit să avansezi raţionamentul mai departe. La un moment de debarasezi de ele, dar nu înainte ca raţionamentul tău să devină solid. Greşeala personajului lui Pirsig a fost că a construit fără să-i pese de schele.

În cele din urmă calitatea e un oximoron. O dihanie care se află și în obiecte și în subiecte în același timp. Nu în orice obiecte, ci doar în cele făcute cu mâna omului. Nu putem zice un copac de calitate, dar putem zice un vin de calitate. Dacă subiectul (persoana) produce obiectul (opera) cu suflet, o parte din personalitatea lui se transferă acestui obiect. Ceea ce noi, ceilalți subiecți, recunoaștem în opera de calitate este exact acea părticică din sufletul creatorului. Însă pentru aceasta nu avem nevoie de a raționa. Revelația subită care ne apucă atunci când ne confruntăm nemijlocit cu obiectul de calitate este să recunoaștem umbra subiectului creator. Simțul pe care-l folosim atunci când o facem, este empatia, ceva care personajului lui Pirsig îi lipsea într-o mare măsură. E imposibil să apreciezi auditiv un tablou. E imposibil să vezi o melodie (chiar dacă folosim metafore vizuale pentru a o descrie). La fel, este practic imposibil, să descrii rațional calitatea, fără să o recunoști în obiecte cu ajutorul acestui simț practic al empatiei.

Într-un fel, Robert M. Pirsig ne lasă să pricepem că empatia este trăsătura care lipsea relației sale cu fiul.

Personajul lui Pirsig a înțeles acest lucru și și-a mutat căutările în sfera pracică – îngrijirea motocicletei. De la teoretic la practic lucrurile au început să se lege. Iar fantomele trecutului au început ușor-ușor să se dezlege…

Felul în care e concepută această carte corespunde modelului propus. Latura rațională avansează de-a lungul metodei științifice – inducție, deducție, analiză, sinteză, ipoteze, teste empirice ș.a.m.d.; latura emoțională de dezvoltă din descrierea peisajului, întâmplărilor, micilor detalii care scot la iveală o mică părticică mare din sufletul autorului. O carte de calitate pe care o recomand fără rezervă.


Tags: , , ,

One Response to “Fantoma raţionalităţii”

  1. […] am citit „Zen și arta îngrijirii motocicletei” de Robert M. Pirsig. Despre care am mai scris aici. În felul ăsta m-am lăsat tentat de „Vătraiul lui Wittgenstein” (Wittgenstein’s […]