May 29, 2012 Off

Eurosomething

By in digresiuni

Încă o chestie cu privire la valuta priponită  şi după asta stăm la taclale despre eurovizion. Se forţează punerea în aplicare a stratagemei struţului – băgăm capul în nisip şi căci în felul ăsta nu ne vede nimeni. Cam asta-i trista realitate cu susţinerea declarativă a Greciei în zona Euro. Piaţa financiară este dezamăgită – Euro cade în pofida declaraţiilor. Pe datorie se cumpără timp, dar soluţia tot lipseşte – ăsta e lucrul pe care piaţa îl înţelege foarte bine.

Dilema politicienilor e următoarea:

  1. Grecia în zona Euro – nu este posibil, dom’le, cât să mai strângi cureaua căci deja nu mai e loc pentru talie? Poţi sta un an pe dietă, poţi sta doi, dar nu poţi sta toată viaţa! Un program îndelungat de austeritate riscă să surpe definitiv potenţialul economic al Greciei provocând o stangare prelungită;
  2. Grecia în afara zonei Euro – nu se vrea, de teama unui efect de domino. Italia, Spania, Portugalia, cine-i următorul? Legăturile economice şi financiare în cadrul Uniunii Europene sunt ca un ghem de nervi: cade unul, cad toţi.

Între Scila şi Caribda, lucrul care iese în relief în situaţia descrisă este absenţa unui buget central. Piaţă unică – este; monedă unică – este, buget comun – ioc! Adică există totuşi un buget central micuţ, destinat în mare parte finanţării instituţiilor europene . Pe ăsta nu-l punem la socoteală. Şi totuşi, problema Greciei nu poate fi rezolvată altfel decât prin transferuri din partea unui buget central. Aşa stau lucrurile într-un sistem federativ sau confederativ. Regiunile sunt autonome în stabilirea bugetului, dar sunt obligate să sacrifice o parte din veniturile bugetare către bugetul statal întru asigurarea unei dezvoltări echilibrate. Astea fiind spuse, nu ne-am putea imagina un Texas aflat în criză, în timp ce Guvernul naţional le-ar prescrie nişte împrumuturi. Cum adică împrumuturi? Fie că suntem împreună, fie că nu.

Ideea unui buget centralizat al Uniunii Europene este în egală măsură raţională şi utopică. La cât de vehement a negociat Marea Britanie  exonerarea de la bugetul comun, scenariul conform căruia francezii şi nemţii ar contribui cu bani gheaţă la salvarea Eladei este derizorie. Fă un efort şi încearcă să ţi-i imaginezi pe Angela şi pe François la sfat cu poporul propriu argumentându-le necesitatea de a tăia pe ici pe colo din buget întru ajutorarea “conaţionalilor” europeni. Poporul o să creadă că-i luat la mişto. În cele din urmă, aici stăm: uniune europeană avem, urmează să-i inventăm pe europeni.

Cineva a spus aceiaşi chestie despre Italia cu un secol şi ceva în urmă. Şi proiectul italian a reuşit. Aşa că să nu-i zicem game over deocamdată.

Şi cu eurovizionul ce? Păi, nimic deosebit. Un sistem de alianţe naţionale care propagă un eurokitsch de o rară mediocritate. Paradoxal, dar piesa câştigătoare reuşeşte cumva să fie una bunicică. Pe de altă parte, de ce ne-am plânge? Pe la noi concertele se anunţă astfel “Copii cuminţi la vedete părinţi”. Eu înţeleg că se mai întâmplă ca babacii să-şi aducă odraslele la servici, dar chiar aşa? Nu se poate. Zău.


Tags: , ,

Comments are closed.