October 10, 2012 Off

Concurenţa la distanţă

By in digresiuni

Pe Tărâmul Mioritic are loc următorul fenomen lugubru: întrebarea “de ce?” este strâmtorată şi, în cele din urmă, eliminată de întrebarea “cum?”. De exemplu, avem foarte mulţi activişti (nu neapărat politicieni) care se frământă să afle cum împărţim banii fără să se întrebe de ce avem atât de puţini bani. Cum facem legile? Simplu. Selectăm un set de legi din bătrâna Europă, ne uităm pe furiş la ce mai fac vecinii estici şi aplicăm metoda microsoft – copy paste. De ce facem legi e o întrebare de prost gust. Facem legi din cauza că suntem legiuitori. Suntem legiuitori din cauza că voi ne-aţi ales. Voi ne-aţi ales din cauza că noi v-am lămurit cum o să împărţim banii, cum o să vă găsim joburi, cum o să vă plătim pensii. Et cetera.

Bătălia împotriva lui “de ce?” se produce pe toate câmpurile pe luptă, până ce sărmanul nu ajunge dezgolit, izolat şi încercuit într-o singură întrebare capcană – de ce mă aflu aici?

Există un mit pe care au ajuns să-l creadă până şi donatorii: legile din Republica Moldova sunt bune, dar nu se aplică. Non-sens. Dacă legile ar fi bune, ele s-ar fi aplicat. Legile nu se aplică fiindcă din start nu era clar care este problema, care-i obiectivului intervenţiei prin lege, care sunt costurile aplicări şi care este impactul scontat. Altfel spus, legile nu sunt bune din cauza că ele spun cum fără să ştie de ce.

Ascultăm ştirea. Ministrul sănătăţii va fi dat în judecată pentru faptul că a solicitat Camerei de Licenţiere să acorde licenţă unor farmacii în pofida principiului legislativ care cere ca între dânsele să existe o zonă tampon de 250 de metri. Chipurile că deja s-a investit în construcţia farmaciilor. De acord, aşa nu se face. Suspendarea acţiunii legilor nu se face la ordinul unui ministru. E nevoie de o altă lege ca să permită lucrurile interzise. Cum s-a făcut în cazul Aeroportului Internaţional Mărculeşti căruia prin lege i s-a permis să încalce legea care interzicea importul de echipament vechi fără achitarea unor taxe îndrăcite. Altfel, pardon, nu se poate.

Lucrul care însă mă frapează este conţinutul acestei prevederi legale. O farmacie nu poate sta alături de o altă farmacie din cauza că se încalcă principiul liberei concurenţe. Serios? Asta după ce fel de manuale? Nu cumva din alea editate pe vremurile economiei planificate? După mine, acest principiu este mai mult decât absurd, e grotesc. Parcelând teritoriul farmaceutic nu obţinem decât o mică monopolie pe aria unui cartier, iar atunci când faci febră, zelul concurenţial nu te va determina să parcurgi 250 de metri în plus pentru a vedea care sunt preţurile la farmacia din aria vecină. Dacă vrei concurenţă faci exact inversul – plasezi două farmacii faţă în faţă şi în felul acesta le obligi să se lupte pentru clientul-pacient oferindu-i cele mai avantajoase preţuri.

Sau şi mai bine – nu te amesteci. O normă legislativă care interzice amplasarea farmaciilor la distanţă de mai puţin de 250 de metri una faţă de altă nu are sens. Dar mai bine tac ca să nu dau idei. Căci mâine poimâine vom avea legi care interzic amplasarea birourilor notariale la distanţă de mai puţin de 250 de metri. Sau a caselor de schimb valutar. Sau a cazinourilor. Sau a magazinelor de produse alimentare. Iată atunci, să te ţii concurenţă!

Dar chiar şi legile nebune trebuie aplicate. Asta se face într-un stat de drept.


Tags: , , ,

Comments are closed.