February 2, 2012 Off

Adevărul mare & Minciuna mică

By in digresiuni

Adevărul. Cu acte în regulă, în drepturi depline, consfinţite de lirica copilăriei – что такое хорошо? este despre el. Adevărul lucrează la alb, minciuna lucrează la negru. Despre minciună se vorbeşte în proză. În şoaptă. Cu sfială. În notele de subsol ale cursului de etică se face aluzii că ar exista ca şi cum Minciuna Albă şi Minciuna Negră. Aia albă e întru apărarea Patriei şi a femeii. Şi pentru a-i feri pe copilaşi de crâncena realitate. De aia neagră se ocupă Purgatoriul şi Serviciile Secrete. Despre minciună se vorbeşte în şoaptă, dar de minţit se minte în gura mare. Pentru ca să fie strigată, Minciuna se prezintă cu actele de identitate ale Adevărului. Bineînţeles, falsificate.

Minciuna e umbra Adevărului. Ea îşi croieşte drum în viaţă pe urmele handicapate ale celui din urmă. Fiindcă Adevărul e scurt de-un picior şi aleargă încet. E greoi, ţepos, nu încape pe uşă. O mogâldeaţă albă, iată-l – stă în pragul gurii şi încearcă să se strecoare afară. Reuşeşte cu preţul a doi dinţi. Uitaţi-vă la el! E oribil. Ieşirea lui la iveală e însoţită de bocete, spaime, tânguieli, probleme, complexe, regrete, bocete, spaime, tânguieli… Într-un cuvânt, nimic amuzant.

Minciuna e întotdeauna de faţă. Stă cuminte pe banca de rezervă în aşteptarea clipei siderale. Micuţei seducătoare îi este suficientă o crăpătură mică ca să iasă afară. E cât un deget. Poartă masca Complimentului Inocent. Oamenii cunosc această mască, dar se bucură oricum. Vai, cât e de nostimă! Şi nu face nici un rău, nu-i aşa? Însoţită de aplauze furtunoase, micuţa Minciună părăseşte scena făcând plecăciuni şi promiţând că se va întoarce. Cade cortina.

Se ridică cortina. Minciuna e mare de-un cot. Iese în scenă cu mai multă siguranţă, cunoscându-şi admiratorii. Crăpătura se lărgeşte. Aplauzele sunt rupte. Promite să revină la prima ocazie.

Minciuna e mare ca un balon. Umflată ca un balon. Transparentă ca un balon. Prin pielea balonului se vede Adevărul gol-goluţ. E negru de mânie. Dar aplauzele nu contenesc. Înfumurată, minciuna se umflă în pene. Se umflă, se umfă, se umflă şi… POC!!! se sparge instantaneu. Tot ce rămâne din ea este codiţa ofilită a balonului în calitate de dovadă netăgăduită a crimei organizate. Publicul e oripilat. Cum aşa? Doar ne distram atât de bine… Adevărul, încă supărat, păşeşte în mijlocul scenei:

– Hei! Mă mai ţineţi minte?

Bocete, spaime, tânguieli… Adevărul cel ţepos, incomod şi ursuz. Dar dacă nu încape Adevărul pe uşă, oare nu-i cazul să faci uşa mai mare? Şi să o ţii deschisă vraişte ca să nu-l pierzi din vederi?

Privindu-l în faţă, începi să te obişnuieşti cu formele lui. Observi, dacă ai suficientă răbdare, că ceea ce părea uriaş şi înfricoşător, nu e decât o blană mătăsoasă care străluceşte în lumina lunii. Ţepii se retrag, bocetele se sting. Te apropii de el şi-l apuci de labă:

– Să nu mai pleci niciodată de lângă mine.


Tags: ,

Comments are closed.