Graţie ochiului de veghe mi-am adus aminte de vechiul meu ataşament faţă de pictura georgiană personificată de marele… Dar stai că trebuie să-ţi spun o poveste înainte de a-i divulga numele.
Eram în autobusul Bucureşti-Chişinău. Una din călătoriile alea nefericite care nu-s nici biznis, nici plăcere. Adică, la ambasadă după viză Schengen. În 2003. În autobus, cum se obişnuieşte – muzică din cele mai kitchoase. Nu-mi mai aduc aminte ce exact se cânta. Ştiu doar că vroiam să-mi abat gândul de la aberaţiile muzicale. La un moment cred că s-a cântat milion, milion, milion… alîh roz (un milion de trandafiri roşii), care nu este o piesă tocmai rea.
Mi-am adus aminte că piesa este inspirată dintr-o legendă a unui pictor georgian care cică şi-a vândut toată averea şi de toţi banii a luat trandafiri roşii. A umplut cu ei toată piaţa din faţa balconului iubitei sale, femeie măritată de altfel, pentru ca să-i câştige favorurile. Dragoste nebună.
Fost-a un pictor cândva, căsuţă şi pânze avea. Dar pe-o actriţ-o iubea. Pe una ce flori adora. Pictorul casa-şi vându, pânze, tablouri, culori. Şi pe toţi banii culeşi, umplu-se o mare cu flori. (traducerea Zenului, scuze)
Pictorul era ăla, al meu… cel admirat de pe timpurile când era Zenu mic şi pasionat de pictură. Şi mai e admirat şi acum. Dar cum se numea?
Am început să răscolesc sertarele memoriei. Mi-am zis: nu e posibil să existe chiar aşa de mulţi georgieni celebri. Deci, acuşica dau de numele lui. Şi am început să-i depăn: Şevarnadze, Ordjonikidze, Pauliaşvili, Rustaveli, Gverdziteli, Kikabidze, Meladze, Ciaureli, Abuladze, Danelia. Şirul era lung şi nimic nu se preta. Dar trebuia să dau neapărat de un -idze sau un –şvili, care să-mi sugereze numele uitat. Acum chiar dacă aş fi vrut îmi era cu neputinţă să mă las bătut.
Ioseliani, Gamsahurdia, Tsereteli, Arveladze, Ciburdanidze, Kaladze, Mamardaşvili. Mi-am adus aminte până şi de demonicul Jugaşvili şi de “akuninul” (sau “bakuninul”) Cihartişvili. Între timp am ajuns la Giurgiuleşti. De ce am luat-o pe la sud, e un mister rezolvarea căruia doar şoferul o ştia. Dacă ideea lui a fost cu trecerea mai rapidă a vămii, apoi să ştii că n-a avut nici un rost.
La câţiva kilometri de Chişinău, în zori… PIROSMANI!!!
Celebration with Organ Grinder Datiko (1906)
Ăsta era motivul pentru care nu mi-l aminteam. Nu avea un –şvili şi nici un -idze.
Niko Pirosmani. Pictorul naiv apreciat la Tiflis şi la Paris. Acum puteam să aţipesc şi io un pic. Doar că nu mai avea sens.
Am numărat 20 de georgieni. Lista am continuat-o mai târziu. Cu Nino Katamadze, Katie Melua, Kote Makharadze…
Dar am şi io o întrebare. Un georgian, de pildă, şi-ar fi adus aminte de un număr egal de moldoveni?
Dat fiind că eu nu aş miza cu bani pe aşa ceva, ascultă şi tu ceva de consolare.
Ai auzit de Nino Katamadze & Insight? Aici e.
P.S. Despre Niko Pirosmani a făcut un documentar Serghei Parajanov. (Partea 1 şi 2) Despre maestrul Serghei Parajanov şi-a amintit Bulat.
Tags: georgia, niko pirosmani, nino katamadze, serghei parajanov
Actrița se numea Margarita. Aproape ca la Bulgakov.
Oh, ce bine că l-ai evocat pe pictorul de firme, vitrine și viață cotodoană din Tiflisul din jurul lui 1900!
Iata ce scriam pe canalul de discutii nettime-ro, foarte prestigios in 2005-2006:
””primitivul” georgian Nico Pirosmanishvili,
care lucra printr-un Tbilisi colorat si cam cam nepasator pe la inceputul
secolului trecut. De-abia isi tira zilele, si cistiga de-o paine pictind
firme pe la magazine si circiumi. Le conferea un farmec ispititor…Ei
bine, cind intelectualitatea georgiana l-a decoperit, au avut aceiasi
imensa revelatie, asemuita celei pe care francezii au avut-o cind au “dat”
de Russo Vamesul…Intre timp artistul murise, necunoscut, dar a lasat in
spatele sau o opera fulminanta, dar nu spectaculoasa, ci fabulos de vie,
pura, foarte sincera, care transcende imediatul, conjuncturalul, tifna
artistica, concurenta…”(Date: Fri, 27 Oct 2006 19:03:59 +0300
Reply-to: Romenian Nettime list )
Şi ţie mersi pentru postarea despre Parajanov. Urmează să-i dedic tot w/e care vine. Am făcut rost de “The Color of Pomegranates” (1968), “The Legend of Suram Fortress” (1984) şi “Ashik Kerib” (1988). Ştiu că a dibutat cu “Povestea moldovenească” şi a făcut ulterior şi un “Andrieş”, dar deoarece Parajanov în persoană a comentat că filmele de până la 1964 pot fi aruncate la gunoi, am decis să nu mă opresc asupra lor. Deşi sunt curios de unde această tematică moldovenească la fratele armean? Ştii tu?
Henri Rousseau e un giuvaier sălbatec. Şi pe el l-am admirat mult în vremea când făceam pictură. Tabloul cu leul şi ţiganul am avut ocazia să-l văd în original la MOMA. E tulburător.
Mai e şi o şcoală croată de artă naivă care merită atenţie (vezi aici o informaţie succintă), deşi mie mi se pare că deja tinde spre stilizare şi artizanat.
Problema lui Parajanov a fost cea a inadaptării la Sistem, de aceea migra, a facut stagiul de debut la Moldova Film, apoi la studiourile din Kiev, după aceea s-a mutat în Caucaz, unde și-a desăvîrșit opera. ”Andrieș” trebuie revăzut, să fie vreo 20 de ani de cînd nu l-am mai văzut, și atunci — la TV Moldovenească…pe vremea cînd a lucrat la acest film se cunoștea cu protipendada Chișinăului, venea în casa familiei de pictori Gamburd! Miriam care era mică și-l amintește: căci era tînăr și foarte chipeș, deși nu excela prin înălțime!
Paustovskii a scris despre Pirosmani in cartea lui Brosok na iug, in povestirea Prostaia kleenka. O citeam pe la vreo 15 ani, cind mi-am dat seama ca citesc fabula cintecului Un milion de trandafiri. Tin minte ca am ramas foarte impresionata. Mai sint impresionata si acum
Multe mulțumiri, Irina! Mi-aminteam eu foarte vag despre ”Marșul spre sud” a lui Paustovsky, carte editată chiar la Chișinău prin 1977, dar nu-mi aminteam povestirea despre Pirosmani…o s-o caut în internet; noroc că rușii au cam toată literatura pusă on-line!
Pai, si eu trebuie sa multumesc pentru postarea lui Madrizen, pentru ca mi-a amintit de Paustovsky si de Pirosmani, si acum pot sa pun alaturi cuvintul si imaginea. Pe atunci nu era Internet, si Pirosmani asa a si ramas pentru mine un nume intr-o carte 🙂 Oricum, tre sa mai recitesc cartile lui, imi place acest gen de proza. Iata pentru mine asta este proza zen, probabil, cind se țese tabloul lumii pe care o vezi, intr-un fel care iti șoptește mereu pe fundal ca timpul trece.
Irina, mi l-am procurat azi pe Sanaev. Tu parcă îl recomandai? L-am frunzărit puţin, am citit primul capitol – place.
Să termin mai întâi lecturarea lui Sorokin şi după aia mă ocup şi de el. Anul Marilor Recuperări e în toi! 🙂
🙂 ma bucur. Sper sa placa toata cartea. La mine de fapt e o situatie inversa – asa se intimpla ca citesc mai mult in rusa, si trebuie sa recuperez in română
eu l-am descoperit pe Pirosmani în 1989, cînd am venit din armată și am descoperit un articol despre el, în Sovetskaja Kultura, semnat, cred, de un autor celebru atunci, Rassadin!
Aa, eu de mai demult. Mi-am trăit viața de adolescent printre reproducții – și-a insuflat maică-mea ideea că am talent să fiu pictor… Am abandonat, nu știu dacă am făcut bine…
Dar mi-a plăcut Istoria artei. Era predată de o bătrânică evreică, foarte tare! Avea o colecție minunată de cărți în miniatură.
Aici e întreaga carte:
http://www.modernlib.ru/books/paustovskiy_konstantin_georgievich/brosok_na_yug/read/
Și da, Zenule, merci pentru Nino Katamadze! Are o voce remarcabilă, și totuși, nu știam despre ea….omul cît trăiește învață. Și de la alții))))
Am fost vara asta in Georgia si m-am intors destuld e marcat, mai ales ca ma dusesem cu un desant rusesc (Misha Katomin-AdMarinem, Boris Kupranov-Libraria Falanster, Arsen Remizov-Atechestvo 12)mare conoscatori ai zonei…. Deci nu pe tancuri ci calare pe carti… M-au pus in mina unor gruzini autentici (gen Zaza Burciuladze care e tradus acum si la AdMarginem.. cred ca primul dupa destramarea URSS)care m-au trecut prin toate ritualurile lor… Vazut si Pirosmani numai ca nu la Tiflis ci la Moscova… adorabil… acum ma chinui sa gasesc un traducator din gerogiana in romana si nu stiu cum… Zaza merita sa apara si in romana…
Ce scrie?
Aha! Nu mi-ai răspuns dar eu găsii informație aici și aici:
Pare interesant! Și e de la amicii tăi de la AdMarginem. Cred că am să fac rost de ea.
Zaza trebuie tradus din rusă! Dacă aștepți cunoscătorii din georgiană, el nu va apărea niciodată….
Iată un fragment din Jazzul mineral:
http://ochiuldeveghe.over-blog.com/article-25917871.html
Din cîte știu Brodsky a tradus din Otar Ciladze, dar nu cunoștea grizina, ci însuși autorul îi explica versurile, în rusă, se înțelege!
Parcă am fost într-un gând. Despre relația dintre scriitori și jazz este exact ultima mea postare. Un fel de Jazzuela.
scuze,
nu mai intrasem pe net (m-am uitat la filme…)..
AdMarginem a scos – Instant Kafka si Mineralibiy Djazz. A propo are niste coperi foarte misto / http://admarginem.ru/authors/13/
E un scriitor tinar, de virsta mea (daca mai pot fi tinar hihi).. Face un soi de texte-fresca a Georgiei actuale… Eu citisem cartile lui inaintede a merge in georgia si am resimtit acest jazz nocturn al Tiflisului de care scrie Zaza. Dar poate din cauza ca am umblat cu oameni ca Zaza… Ma rog eu cred ca e foarte interesant sa vedem ce scriu generatia asta care are 40 de ani din celelalte foste republici… De ex. unul din cele mai fascinante dar si complicate fenomene literare din fostul URSS se intimpla in tara vecina Ucraina de care nu stim mai nimic….
si in Ruisa e interesant ce se intimpla (vezi la mine interiviurile cu Danilkin si Ivanov) insa acolo mai stim cite ceva… insa ce se intimpla in literatura unor tari ca Ucraina, Uzbekistan sau Kazahstan nu prea stim…. Nici ei despre noi probabil, de acea ar trebui sa ediatm ceva scriitori din RM (nu RO ci anume RM) in Rusia…povestea e lunga….
Ai dreptate în privința literaturii post-uresesiste. Tocmai din acest motiv, l-am comandat numai ce pe Zaza și pe un alt autor – Taras Prohasko, care cică-i ucraineanul Márquez. Așa zice Ad Marginem: http://admarginem.ru/books/533/
Splendida piesa lui Nino Katamadze, arta autentica depaseste orice bariera ideologica…
Pentru prima oară i-am auzit înregistrarea la Jazz café „44”. Nu știam nimic despre ea. Am întrebat de barmen și după aia m-am făcut fan.
Prohasko e mosto… am o carte de a lui (mi-a dat-o la ceva festival)… E din Ivano-Frankovsk… deci e de-al nosatru.. a propos zona asta a Ucrainei a dat in ultimii ani foarte multi scriitori buni si pentru Rusia (vezi cazul lui Elizarov&com) si pentru Ucraina (Prohasko, Jadan & com).. Ce ma- surpins la Prohasko: stia multi scriitori romani (omul avea habar de poeti si prozatori romani din generatii mai tinere)…
Apropo, l-am rugat pe un amic georgian să numere moldoveni celebri. A numărat 5. Poate că nu-i reprezentativ. 🙁
))Ivano-Frankivsk, ar fi pre ukraineasca cea cușer acceptată!!!
[…] întâmplător m-am lăsat dus de valul georgian. Mi-am amintit de Pirosmani. Am privit: Parajanov şi Iosseliani. Am ascultat: Nino Katamadze şi The Shin. Am comandat de […]