April 23, 2009 5

Cronica unei pupăze incredibile

By in jazz

Nu, nu – nicio legătură cu Amintirile din copilărie ale lui Creangă. E vorba despre o altă pupăză.

Imaginea pe care Yma Sumac a preferat-o dintre toate

Se face că ascult intensiv din Yma Sumac, Legenda soarelui virgin (1952). Mă fascinează această voce incredibilă care are un ambitus de peste patru octave. Cei aia un ambitus nu mă întrebați, în schimb de la prietena mea, Natalia, am înțeles ce este o octavă.

– Iată de exemplu, tu (se referea la mine) cânți într-o octavă, – m-a informat Natalia. Ea cântase în corul școlii.

– Eu cânt în octaaavă?

Eram flatat. Mai târziu mi-am dat seama că într-adevăr fusese un compliment. În tot cazul am învățat că octava este intervalul între 8 tonuri, adică între un Do și un alt Do luat mai sus (sau mai jos). Și concomitent am înțeles că patru octave nu-i lucru de glumit. Merită să o ascultați și după asta mergem mai departe.

Ei? Într-un cuvânt: medicinală.

Despre Yma Sumac am aflat de la un alt prieten de-al meu, Oleg, pe care tocmai îl vizitasem în Washington D.C. La o adică, el a și numit-o: Pupăza. „Botezul” meu s-a făcut cu piesa Malambo nr.1 pe care tocmai ați ascultat-o (așa sper). Suficient ca să mă intrige. După care fac descoperirea: peruancă quechua, ambitus, etc., în anii ’60 urmare a unui capriciu al lui Nikita Hrusciov face un turneu în 40 de orașe din URSS. Turneul se încheie brusc după șase luni. Conform legendei cântăreața s-ar fi certat cu KGB-ul; în realitate – a făcut scandal din cauza gândacilor depistați în camera sa din hotel. În 1961 (atenție maximă!) Yma Sumac cântă în recital la București. Acolo se face și unica ei înregistrare live numită simplu: Recital.

Dar uite că e încă o voce pe care nu o vom mai auzi niciodată live. Sfârșitul anului 2008 a fost o perioadă nefastă pentru vocaliste. Mai întâi Yma Sumac, apoi Miriam Makeba, Anca Parghel – s-au stins toate lăsând în urmă doar vocile de pe CD-uri.

În schimb Recitalul bucureștean poate fi tras de pe amazon.com.


Tags: ,

5 Responses to “Cronica unei pupăze incredibile”

  1. Nicolae says:

    Vocea e cu adevarat demna de toata admiratia.
    Interesant cuvintel “ambitusul” asta :)… dar din pacate foarte putin utilizat intre specialisti in ale muzicii in Moldova, in schimb se utilizeaza foarte pe larg termenul “diapazon”.
    Apropos ocatava NU este intervalul intre 8 tonuri ci mai degraba intervalul care contine 8 note. In cadrul octavei se gasesc numai 6 tonuri (consecutiv 12 semitonuri). Semitonul fiind cea mai apropiata distanta intre doua sunete (note) in gama. (desi din pacate DEX-ul in acest sens face o gramada de confuzii si extinde sensul unor termeni inadmisibil de mult, de aceea nu-l recomand ca intrument pentru intelegerea termenelor din muzicologie).
    Si de ce ma rog cinti doar intr-o octava? :)) Ati facut testari ale vocii? Posibil sa fie mult mai mult. Daca se intoneaza in diapazonul natural al vocii (adica cu coardele vocale neincordate in mod intentionat pentru a scoate o frecventa mai inalta, ceea ce s-ar numi “falset”, adica o vibratie partiala a corzii vocale) atunci cred ca se poate de ajuns la vrio duodecima (cam o octava si jumatate), insa daca se trece pe falset se poate de scos si pina la vrio 4 octave. Alta intrebarea e cit de bine pot fi stapinite toate aceaste sunete scoase si cit de placute urechii ascultatorului vor fi ele ;). Caci a produce sunetul nu insemna ca acelasi sunet poate fi si stapinit, modelat si aranjat intr-un melos corespunzator pentru a putea fi inaltat pina la categoria de intonatie muzicala. In istorie au fost si sunt totdeauna vocalisti care speculeaza pe diapazonul vocii dar asta nu inseamna ca ei pot trece usor de la categoria de tehnicieni (sportivi) care cizeleaza vocea si incearca sa o stapineasca la cea de interpreti care si-au creat un stil inconfundabil si au lucrat asupra unui timbru sonor sau maniere interpretative, care in cazul dat mi se par mult mai importante si chiar vitale pentru viata unui interpret de valoare.

  2. Wow! Impresionant comentariu. Ei, cu ambitus intuiam eu că este un diapazon dar am lăsat cuvântul pe care l-am întâlnit pe wikipedia. De octave ce să zic – sunt un diletant incurabil, dar îmi place la nebunie muzica de calitate și cred (cu modestie) că mă pricep să și aud 😉

  3. Nicolae Botan says:

    🙂 ehh, in lumea asta nebuna unde misuna informatia si ne atrage sa gustam din toate cite putin cred ca suntem sortiti cu totii la “diletantism” ;), intr-o masura mai mica sau mai mare.
    Dar in privinta auditiei unei voci calitative. Am sa-mi permit sa fac o sugestie (desi e imposibil sa nu-l cunosti) – Bobby Mcferrin, maestrul desavirsit al vocii, asta in special este evident in piesele clasice cu Yo-Yo Ma, de Jazz si alte stiluri abordate nici nu mai zic, e ceva demential ce face omul asta… (pe youtube.com se poate de gasit cite ceva)

    • Mersi pentru recomandare. Am să-l caut neapărat. Yo-Yo Ma îmi place mult și am și câteva albume, deși „Libertango” rămâne neschimbat în topul meu personal de mai multă vreme. Dar iată că pe Bobby Mcferrin îl cunosc numai după arhicunoscutul „Don’t worry, be happy” – el era, nu?

  4. Nicolae Botan says:

    Da, el… asta e unica piesa cunoscuta de “publicul larg”, din mare nefericire. La fel ca sugestie, mi se par foarte bune concertele lui cu Chick Corea. De fapt orice interpretat de el are ceva absolut incredibil, si nu e doar maniera lui de a imita tot felul de instrumente muzicale dar insasi cum simte muzica, cum creaza frazele si cum incearca sa aranjeze sunetele in cea mai potrivita maniera… cum traieste cu ceea ce exprima vocal.