February 13, 2011 Off

Scaraoțchi City

By in europa de est, literatură

Văd – umbre tăiate-n perete de soarele orbitor; silueta mea reflectată în ecranul laptopului; rucsacul culcat pe covor; o revistă, un dulap deschis, cărți care așteaptă să fie culese de pe rafturi (iar vântul se pare că s-a ogoit nițel și e tentant să ieși afară); revista Snob pe ultima sută de centimetri (acușica sosește și numărul din februarie); văd două sticle de gin (Bombay Sapphire și Tanqueray) și una de absent; doi turci – unul pistolar și altul cuțitar; o icoană pictată pe sticlă și trei tablouri (Che Guevara, Liz Taylor și Haruki Murakami), nu nu-s trei, mai e și o reproducție de Hundertwasser de-asupra căminului, în spatele turcilor… văd nuvela lui Iuri Andruhovîci, „Recreațiile” (1992) sub aceeași copertă cu Oxana Zabujko, o copertă urâtă – verde și cu un arbore pictat pe ea de parcă ar fi vorba de programul PLDM nu alta, dar nu e vorba de program, e vorba de design, cel care lipsește adică. Am cartea de la Erizanu, eu n-aș cumpăra un roman cu așa o copertă, dar ce bine că el a făcut-o, căci Andruhovîci e bun și a meritat efortul. Ei, nici n-a fost mare efort, nuvela s-a consumat în două-trei șederi, cele o sută de pagini au fost sorbite într-o veselie.

Deci. Așa ar fi scris Andruhovîci pe semne, el scrie tot ce vede, nu-i scapă nici un amănunt, douăzeci și patru de ore petrecute la Ciortopol (Devilsburg, Orașul Dracului dacă vrei o traducere) în compania a patru poeți, plus Marta, plus un ghid din preajma locului sunt înregistrate cu meticulozitatea unui farmacist, chiar și atunci când drumurile poeților se bifurcă, ba nu se… trifurcă, cuatrofurcă… deci chiar și atunci avem parte din epopeea personală a fiecăruia. Ciortopolul ăsta e un fel de Macondo din Carpații ucraineni, fantasmatic și oniric, pe paginile textului este gazda unui carnaval, iar poeții sunt invitați să citească poezii și să bea – bere, votcă, coniac „Belîi Aist”…

E o latură metafizică în toată istorioara asta. Eu mă gândesc imediat la Ulise, nu ăla de Homer, ăla de James Joyce… Cum a făcut să încapă Joyce o iliadă și o odisee într-o zi din Dublin e aproape un miracol, dar asta așa se face – fiecare se rătăcește și caută drumul acasă pe durata zilei, care cu noroc, care fără…

Ziceam de latura metafizică. Am prins cu coada ochiului o recenzie care zicea că „Recreațiile” sunt un fel de re-editare a mitului lui Orfeu, cu coborârea acestuia în Hades, privirea piezișă, rătăcirea lui Euridice… Well, nu știu nimic despre asta, dar e adevărat că acest carnaval… noi toți ne punem niște măști ca să ne re-găsim sub ele. Are sens? Cum nu? Teleportat într-o situație mai puțin obișnuită abordezi un rol, e rolul tău, iar toți sunt cuprinși de o febrilitate inegalabilă și simți că ești invitat să sapi în substanța cenușie proprie atâta cât poftești și că acuș-acuș o să descoperi sensul, rostul sau ce-o mai fi fiind pe-acolo.

Patru poeți ca patru evangheliști. Nuvela asta categoric că are ceva.

Numai că mai există și o postafață, măștile sunt scoase și vedem realitatea așa cum este ea: crudă, degerată, nedigierată, indigestă.

P.S. Iuri Andruhovîci a scris nuvela respectivă în timp de două săptămâni.


Tags: , , ,

Comments are closed.