April 3, 2012 Off

Patruzeci de puşti care n-au împuşcat

By in asia, literatură

Cele patruzeci de legi ale iubirii ” e un roman al turcoaicei Elif Şafak pe care îl recomand fără prea mult entuziasm. Îl recomand, totuşi, fiindcă e captivant, e despre dervişi rotitori şi, bineînţeles, e despre iubire. Asta-i unu la mână. Te lasă să extragi din el câteva idei năstruşnice. Asta-i doi la mână. Dă curaj. Asta-i trei la mână. În rest pare să fie un roman scris pentru gospodari şi gospodine, care, temători şi temătoare să facă un pas în stânga, vor expira extaziaţi un “uau!” fundamental şi se vor grăbi să regurgiteze noianul de informaţii proaspăt consumate peste vecini şi vecine.

De ce-i caut nod în papură? Stai aşa. Romanul are prea multe puşti care nu împuşcă. Cică a zis o dată Anton Pavlovici Cehov că dacă în primul act dintr-o piesă ni se arată o puşcă, aceasta va împuşca până la căderea cortinei. Nu e o regulă a iubirii, dar e o regulă a literaturii. În “1Q84″ Haruki Murakami calcă în picioare această regulă, deşi ne atrage atenţia asupra faptului că o face în mod intenţionat. Carevasăzică, faptul că puşca nu împuşcă face parte din spectacol. Prin contrast, senzaţia pe care am avut-o citind romanul lui Elif Şafak e că puştile ei au fost lăsate de izbelişte. Mă refer la personaje care au fost introduse în scenă fără să li se atribuie un rol. (Care-i treaba cu leprosul, ce ne facem cu moartea Kimiyei, e şi ea parte din jertfa lui Shams? ş.a.m.d.). Asta nu-i serios. Serios!

Încă ceva. Fiecare personaj reia firul poveştii din gura personajului anterior. Fapt care mă obligă pe mine, cititorul, să asist pentru a doua oară la aceiaşi scenă. Ceea ce n-ar fi fost un mare păcat dacă perspectiva oferită de noul personaj s-ar diferenţia prin noi amănunte sau printr-un mod de exprimare totalmente diferit. Dar, din păcate, personajele vorbesc cu aceiaşi voce, despre aceleaşi evenimente. Impresia generală pe care o lasă această figură de stil mă duce cu gândul la telenovele: pe scurt despre ce s-a întâmplat în epizodul anterior.Respectiv, romanul nu a ieşit în 3D.

Şi acum de bine. Personajul Shams Tabrizi . Un derviş rotitor, aflat în căutarea unui apostol. Căruia să-i transmită Noul Testament al Iubirii compus din 40 de legi. După care să se aducă pe sine în jertfă pentru ca tovarăşul apostolic, Rumi , să ducă flacăra mai departe. Dacă stai să te gândeşti un pic îţi, dai seama imediat că avem de-a face cu avatarul sufit al lui Isus Hristos. Sau, mai aproape pentru neamul mioritic, o versiune actualizată a Baciului din Balada Mioriţei. Apropo, de baci. Îmi dă târcoale un gând precum că Balada Mioriţei nu este decât epilogul trist al unei poveşti. Ce s-a întâmplat înainte de complotul vrânceanului şi a ardeleanului – iată întrebarea! Mai ştii, poate ne-am fi pricopsit cu un set de 40 de legi autohtone?! În tot cazul, despre Shams şi Rumi am chef să aflu mai multe.

Asta-i patru la mână.


Tags:

Comments are closed.