June 17, 2005 1

Dansul scheletelor din dulap

By in japonia

Observăm în Dans, dans, dans un om-oaie diferit din cel din romanul precedent. În locul personajului cinic, amoral şi oarecum malefic – o oaie metamorfozată. Oaia din Dans, dans, dans “curează” un loc în care se leagă destinul personajului principal. Nu mai este indiferent ca în Căutarea oii fantastice ci devine părtinitor – îl ajută pe personajul principal să-şi lege (re-lege) propriul său destin. Îl scapă de la un pericol fatal şi îi dă un sfat preţios: acolo unde nu există decât gol şi disperare, să pretindă şi să joace cu tot preţul un rol activ. Metaforiceşte vorbind, îl sfătuieşte să danseze, să danseze aşa încât să-l privească toată lumea, toată lumea să fie fermecată de felul cum dansează. Ne dăm bine seama că nu e vorba de un dans oarecare; omul-oaie îl sfătuieşte să ia o poziţie şi să joace astfel ca şi cum ar fi lucrul cel mai important în viaţă (chiar dacă în adâncul sufletului crede că e o prostie). Mi se pare că acest “dans” poate fi orice: dorinţa de a urma o carieră, cutezanţa de a apăra o idee, sârguinţa de a urma o meserie pentru a deveni cel mai bun. Altfel spus, omul-oaie prescrie o responsabilitate şi o seriozitate în privinţa propriilor acţiuni şi decizii.
Aici îmi dau seama că de fapt nu e oaia cea care a trecut printr-o metamorfoză ci personajul propriu-zis. Dacă în romanul precedent al trilogiei (care uite că a devenit o tetralogie) personajul e măcinat de un gol lăuntric, dar totuşi inconştient de gravitatea problemei, acum el înţelege că “dezlegarea” acestui gol e o chestiune de viaţă şi de moarte.
Cine este “eu”? se întreabă personajul de la bun început în încercarea de a-şi defini o autobiografie. Preferinţa pentru o culoare, interesul pentru anumite ocupaţii, genul, rasa, vârsta – sunt oare acestea calităţile care compun un “eu”. Răspunsul invariabil este: lipsa de date suficiente, răspunsul este imposibil.
În căutarea acestui “eu” personajul pleacă pentru a doua oară pe insula Hokkaido acolo unde şi-a pierdut prietenul, prietena (cea cu urechile fermecate) şi acolo unde l-a întâlnit pentru prima oară pe omul oaie.
O inovaţie a romanului (una care justifică revenirea asupra temei abordate anterior) este faptul că de această dată autorul plasează căutarea într-un context social. Chestiunile abordate nu mai sunt (dacă vrei) metafizice, ci sunt mai degrabă sociologice. Trăim (majoritatea) într-o societate de consum, inclusiv şi moldovenii care au simţit pe piele proprie nefasta acţiune a unei altfel de orânduiri. Haruki Murakami nu este încântat de orânduirea capitalistă. “Transformarea rahatului în rahat” este definiţia murakamiană a capitalismului. De ce? Păi uite că inventăm nişte becuşoare, nişte roboţei, nişte regulamente noi care ne schimbă viaţa fără a o schimba în esenţă. Acum sensul existenţei este de a procura aceşti roboţei pentru care producem nişte piuliţe. Până la urmă şi roboţeii, inclusiv piuliţele din care este făcut ajung la lada de gunoi fiindcă nişte “minţi strălucite” au inventat versiunea nouă de roboţei şi acum sensul existenţei noastre este de a… şi aşa mai departe.
Ce face “eul” atunci când sensul existenţei sociale se reduce la “transformarea rahatului în rahat”. Regulile societăţii de consum sunt universale, iar cei care nu le urmează sunt imediat marginalizaţi. Prin urmare “eul” trebuie să se împace cumva cu aceste reguli. Personajul principal este exasperat: senzaţia lui este de a se afla în Siberia cu misiunea de a curăţa toată Siberia de zăpadă cu lopata (iar afară ninge). În acest moment el leapădă totul şi pleacă în căutarea “eului” pe Hokkaido. În acest moment ne este foarte simpatic. În fond, şi tu şi eu curăţim Siberia de zăpadă (în timp ce ninge), dar ne lipseşte această cutezanţă. Ce frumos ar fi să lucrezi nouă luni din douăsprezece pe an, pentru ca pe cele patru rămase să le petreci în căutarea “eului”. Poate că nu-i atât de grav, poate că e suficient câteva ore pe zi, dar problema rămâne valabilă: roboţeii nu ne fac fericiţi.Un exemplu elocvent este un nou prieten al personajului principal: actorul. În aparenţă acesta are din toate – succes, femei, maşini clasa lux, bani. Dar cu toate acestea este robul agenţiei pentru care lucrează, cu propria soţie de care este divorţat se întâlneşte pe ascuns de toţi. Mi se pare o condiţie foarte jalnică: să ai de toate şi nimic să nu-ţi aparţină cu adevărat şi totul fiindcă pe lângă roboţei uităm să procurăm ceva şi pentru suflet. Ceva care nu se plăteşte cu bani, ci cu TIMP şi cu IUBIRE.

Tags:

One Response to “Dansul scheletelor din dulap”

  1. […] țin minte când și cum am citit „În căturarea oii fantastice” și „Dans dans dans”. Deja eram pe fază. Circumstanțele contau prea puțin. Toată informația se găsea […]