March 16, 2012 Off

Infamii mărunte şi de tot felul

By in europa de est, literatură

Mărunte? Pe naiba. Panos Karnezis, scriitorul grec naturalizat în ceţosul Albion, debutează în colecţia de povestiri , care, prin unitatea personajelor şi a locului, formează un ca-şi-cum roman, cu o poveste de groază. Un tată, înnebunit de moartea soţiei la naşterea celor două fetiţe gemene, se hotărăşte să o răzbune, ţinându-le închise în pivniţă, negându-le umanitatea şi tratându-le cu dispreţ. În pofida acestui tratament diabolic, fetele reuşesc să evadeze şi să-şi găsească locul lor sub soare. La rândul lor, vor răzbunarea, dar… nebănuite sunt căile domnului.

În comparaţie cu acest horror, restul infamiilor par cu adevărat mărunte. Un centaur în carne şi oase îşi negociează partea-i din venituri cu o trupă de ţigani. Nemuritorul se tocmeşte la 15%, chit că e mai antic decât poporul venit din India şi ştie să cânte la liră. Un pensionar îşi dă duhul la ghişeul unde prinse coadă ca să-şi primească pensia. Doamne, da’ aşa bun în viaţa mea n-am avut un ascultător atât de bun, îl laudă femeia din faţă. Un câine îl trage de papuc. Nimeni nu-şi dă seama că bătrânul e mort. Într-un final, funcţionarul public de la ghişeu îl anunţă că problema lui s-a rezolvat. Chiar… s-a rezolvat definitiv. O visătoare bătrână este lecuită de insomnie de un hoţ de bijuterii. Se mărită cu el în loc să-l denunţe, spre marea dezamăgire a poliţistului. Şi aşa mai departe… Chestii de suflet.

Sărmanii oameni, stai şi te gândeşti, chiar dacă în micimea lor sunt netrebnici şi infami. Potopul vine peste ei, deghizat în masca progresului. Autorităţile construiesc un dig şi soarta satului de 27 de case e pecetluită. Noua Atlantidă se duce pe apa sâmbetei luând cu ea trecutul. Spălând scoarţa terestră de singurătatea colectivă a unui sat uitat de vremuri în numele unui eurostandard plat şi dezumanizant. Noroc de unul ca Panos Karnezis care a ştiut să-i spună păsul înainte ca satul anonim să fie înghiţit de apele Istoriei.

Pe bună dreptate, Karnezis este comparat cu Márquez. Elementele de realism magic sunt altoite cu iscusinţă pe terenul obosit al Elladei. Dar nu despre asta e vobra. În singurătatea sa colectivă, satul anonim din provincia grecească este frate cu Macondo. Tangibil, deşi efemer. Efemer, deşi tangibil…

P.S.


Tags:

Comments are closed.