September 4, 2012 Off

Wondaful Elepant Safari

By in călătorii, sri lanka

Hai, nu mă nebuni, sunt în vacanţă… Deşteptătorul insistă, animalul. La drum, la drum! La capătul traseului e stânca cu picioare de leu – Sigiriya. Punctul de transfer e în Kandy – capitala cea veche, unde-i dintele lui Buddha (tot ce-a rămas din marele Maestru). Asta cu condiţia că mă scol imediat. Of, mai repede, mai repede. Îmi pun praf pe dinţi, inamicul ayurvedic al paradantozei, dar asta rămâne de văzut… nu acum, nu acum…

Sforr, sforr în autobus. Două “ele” în varianta clasică post-sovietică, doi “ei” – nu par să fie din tribul hetero, prea eleganţi, amuzanţi. Două cupluri tradiţionale, plus noi. Încep să-i văd cu ochii deschişi când facem popasul în junglă. Servim micul dejun, inspirăm aer curat de… palmieri. Ceaiul este terminalmente regal, o savoare. Revenim în autobus. Ghidul deschide gura doar pentru a ne anunţa că urmează să ascultăm o întregistrare pe CD. Adresarea preşedintelui, istorie milenară, ayubowan ş.a.m.d. Sforr, sforr…

Primul obiectiv împarte tribul turiştilor în două tabere: observatorii de elefanţi şi călăreţii de elefanţi. Ne înscriem în ambele triburi – cum să ratezi aşa ocazie. Observăm elefanţii la orfelinatul din Pinnawala . Zic că-s vreo 40 de specimene, dar vedem vreo douăzeci. Impresionează Regele Orb – un elefant bătrân, orb, masiv cu nişte colţi uriaşi. Pare trist din cauza că-i legat, dar poate numai din cauza că-i atribuim calităţi umane. Poate că-i preocupat de procesul de alimentaţie. Ăsta da – proces! La cât mănâncă animalul. Cei mici îs foarte amuzanţi. Îs foarte dependenţi de elefanţii adulţi, aleargă cu paşi mărunţi din urma mamei şi-i apucă codiţa cu trompa lor zglobie.

Călăreţii (e corect să-i numim aşa din moment ce elefantul nu e cal?) intră în acţiune peste zece minute. HAVE YOU WANDAFUL ELEPANT SAFARI – zice inscripţia de la intrare. Avem noroc de o femelă foarte blândă, o cheamă Manika… în fine, Monica. Urcăm pe spatele Monicăi. Surpinzător, pielea nu e atât de aspră pe cât pare, animalul e călduţ, contactul e nepaipomenit, dar să fim atenţi la echilibru. Coboară spre râu, uf, atenţie maximă, ai impresia că acuşi cazi de pe ea şi pe urmă, cine ştie… Stropeşte cu apă din râu – ştrengara! Noroc de îngrijitor, căci animalul intenţionează s-o ia de-a dreptul prin junglă. Deja coborâm? Păcat…

Iar în autobus. Ghidul ne întreabă dacă am memorat forma de salut în sinhaleză. Ne mai dă o şansă, ascultăm din nou CD-ul. Ayubowan, ayubowan, să nu uităm căci riscăm să ascultăm înregistrarea până înnebunim. Mai bine ne-ar fi povestit ceva despre elefanţi, măi, ce creaturi!

Sar peste povestirea cu spice garden, e foarte drăguţă grădina, dar botanica nu e punctul meu forte. Deşi, stai puţin, beneficiez totuşi de un masaj ad-hoc. Cine-i voluntar? Mă ofer. Scot cămaşa. Dar la ce ajută? Întâi scot cămaşa, apoi întreb. Revigorant masajul. Mai ales că drumu-i lung. În prăvălie: îmi face din ochi o mixtură cu dublu efect: curăţă plămânii şi contracarează sforăitul. O iau negreşit, mai ales că-i actuală. Cam atât la capitolul condimente, mergem mai departe.

La o fabrică de ceai – altă viaţă! Ceaiul e raison d’être în Sri Lanka, motivul pentru care insula respectivă ocupă un loc distinct în imaginarul nostru colectiv. Locul patru mondial la producţia de ceai (nouă ne-au zis că-i locul doi). Putea fi şi altfel. La o adică, la începutul secolului XIX, în Sri Lanka se cultiva cafeaua, însă o epidemie a devastat plantaţiile. Britanicii s-au reprofilat pe ceai. Thomas Lipton şi ceilalţi. A fost greu. Sinhalezii nu au fost încântaţi de idee. Britanicii au adus tamili din India. Sărmanii… nu prea s-au integrat. Tamilii originari din nordul insulei sunt altă mâncare de peşte. Nu se amestecă. Tamilii de pe plantaţii fac o normă zilnică de 20 kg (oare câţi saci?) pentru cel mult 5 dolari pe zi. Apropo de marketing: Raja nici nu bănuieşte că strânge frunzele de ceai cu dragoste şi gingăşie. Pe plantaţie e frumos. În fabrică e curat, dar e insuportabil de cald. Noi ieşim, altcineva nu are încotro, rămâne. Servim nişte B.O.P. (broken orange pekoe) – excelent. Mai sunt şi silvertops, flowery broken organge pekoe, powder, refuseRefuse nu e de băut – reziduuri. Dar presupun că există în minimarketuri.

La câţiva kilometri de Kandy ne oprim să vizităm grădina raiului. Edem. Oficial i se zice Peradeniya Royal Botanical Garden , dar parcă-i paradisul. Dacă aşa a fost pe vremurile Genezei apoi, zău, Eva, ne-ai lăsat cu buza umflată! Nişte combinaţii de arbori de mai mare dragul. Bambuşi, nuferi, orhidei, arbori de pâine, arbori de fier… Grădina-i englezească, străină de patosul geometric al grădinelor franţuzeşti. Un trib de maimuţe fac inventarierea unui coş de gunoi. Absorbite de inspecţie nu-i bagă în seamă pe turişti. Problemele lor sunt de altă natură – despăducherea pruncilor, consolidarea raporturilor ierarhice, procesarea hranei, soluţionarea conflictelor intratribale, relaţii…hm… ştiţi voi de care, somnică, iar mâncare… Ceea ce, apropo, e o idee.

Peste jumătate de oră e o idee fix.


Tags: , , ,

Comments are closed.