November 12, 2011 1

Unul cu Stan

By in călătorii, uzbekistan

Salam.

Nu din ăla din categoria mezeluri, altfel spus cârnaț, ci cel mai natural Salam Aleicum. În jurul meu se întinde Asia. E foarte mare. Și pentru moment, tre de remarcat că-i foarte întunecată. Da, da, căci scriu la lumina lumânării. Romantic, n-ai ce spune. Se pare că economia uzbecă a dat de belea. Zilnic au loc deconectări de electricitate. Într-o țară care exportă gaz natural. Natural.

Primul contact cu criza s-a întâmplat la aeroport. Birouri de schimb valutar – ioc. Bancomate – doar în hoteluri de lux. Rezolv problema cu taxistul. N-am făcut operațiuni de schimb valutar în mașină din epoca tranziției. De pe vremurile demult apuse când inflația galopa prin Republica Moldova, tânără și independentă. Am și uitat cum e. Socot răbdător somii. Răbdător e cuvântul potrivit căci cea mai mare bancnotă este de 1000 de somi. Întâmplător, e și cea mai mică. Șaizeci și opt, șaizeci și nouă, șaptezeci. Uzbecilor li s-au promis bancnote de 5000 de somi de revelion. Ei sunt fericiți. O sută cincizeci și doi, o sută cincizeci și trei. Că bine că nu m-am decis să schimb două sute de euro. Mi s-a explicat că băncile nu lucrează sâmbătă și duminica, iar birouri de schimb valutar nu există în natură. Două sute treizeci și opt. De mii. Gata.

În schimb biletul la tren e ca și cum ar fi gratis. Șapte euro pe banii noștri de la Tașkent la Samarkand. În compartiment este televizor. La televizor dau telenovele uzbece. Sunt fascinante. Ațipesc nestingherit și deschid ochii doar ca să văd vreun câpceac care se conturează pe fonul munților cenușii. Satele sunt albe. Vacile sunt negre. Uzbekistan seamănă leit cu decorul din Command & Conquer. Geometric, cenușiu și lipsit de statisticieni.

Dar oamenii sunt foarte serviabili. Se luminează la față când aud de Chișinău, iar cei care au avut fericirea să-l vadă îl trec la aceiași categorie cu Bucureștiul, Budapesta și Berlin. Occident, bre!

Arhitectura uzbecă medievală e o bijuterie. Hanii n-au făcut economie de lazurită. Domurile moscheelor și ale mausoleelor rivalizează cu bolta cerească. Arabescurile ceramicii sunt halucinante. Eu în general am o slăbiciune față de arhitectura musulmană. M-am molipsit în Andalusia și Istambul. Iar Registan, care-i un complex arhitectural format din trei medrese – Ulugh Beg, Sher-Dor și Tilya-Kori, e o supradoză de frumusețe.

La mauzoleul lui Tamerlan întâlnesc un filozof de cartier. Îl cheamă Muhamad și, chiar dacă-i tiz cu profetul, se declară ateu. L-a citit pe Aristotel, Plato și Karl Marx. Karl Marx le pune capac tuturor. Iar Tamerlan este pentru uzbeci la fel cum e Alexandru Macedon pentru greci. Și Petru I pentru ruși. Și Napoleon pentru francezi. A clădit un imperiu care se întindea de la Constantinopol până la Delhi. Și avea capitală la Samarcand. Bătrânelul e un simpatic. Îi zic să-l aibă Allah în pază, iar el zâmbește șiret. A prins glumița.

Ciudat. Lumină nu e, dar wifi – e. Stai că e și lumină!

Pace vouă.


Tags: , ,

One Response to “Unul cu Stan”

  1. Olga says:

    Salut, Sorine!
    Cat de sigur e sa calatoresti in Uzbekistan? In sens de calatorie turistica, merita?