February 15, 2004 Off

În jurul lumii cu Corto Maltès

By in spania

Sâmbătă seara am ieşit până la magazin ca să-mi cumpăr ceva pentru a-mi umple frigiderul. Stătusem toată ziua în casă citind materialele pentru luni. De fapt cinasem deja şi nu aveam mare poftă să ies decât dacă mă gândeam că ar fi plăcut să am nişte dulciuri la ceai şi că Champions, supermarketul de la colţul străzii urma să fie închis a doua zi. Am ieşit până la urmă, căci nu era foarte complicat, mi-am tras pe mine pantalonii, mi-am pus nişte ciorapi, m-am încălţat şi m-am îmbrăcat în scurta cea nouă. Aproape regretam că nu ieşisem din casă toată ziua. Aerul serii era proaspăt şi plăcut.

Nu mi-am cumpărat mare lucru. O greşeală enormă a fost să-mi iau peştele roşu pe care l-am prăjit azi pe tigaie cu nişte cartofi. A ieşit oribil. E prima dată când ratez atât de lamentabil. Am aruncat jumătate de farfurie şi am mâncat nişte biscuiţi cu lapte. Mâinile până acum au un miros izbitor de peşte. Brr.

Dar asta a fost azi. Ieri însă şedeam bucuros în faţa televizorului cu ceaşca de ceai, pe care scrie L.A. (de la Los Angeles) şi din servesc ceai sau cafea deja al cincilea sau al şaselea an, şi cu trei covrigei împluţi cu cremă foarte apetizanţi. Disfrutam toate astea în timp ce priveam un documentar privind locurile fin împrejurimile Madridului. E foarte pitoresc, dar din păcate i-am prins doar sfârşitul.

Meciul Atletico Bilbao contra la Real Sociedad nu mă captiva prea tare. Nu ştiam cu cine să ţin. Ambele echipe arau basce, lucru care nu-mi stârnea admiraţia. Real Sociedad îmi displace de pe timpurile când îndrăznea să provoace Real Madrid urcând obraznic în clasament. Cred că ține de spiritul sportiv să o facă, dar parcă nu ţi se întâmplă să deteşti o echipă doar pentru faptul că ţi-a furat vre-odată plăcerea de a te bucura de victoria clubului favorit? Se întâmplă una şi una cu echipele germane. Dar cu atât mai plăcut când reuşeşti să le faci să piardă.

Dar paranteza asta e prea lungă.

Aproape de miezul nopţii a început un alt documentar care mă interesase. Era despre aventurile lui Tintin, eroul belgian al benzilor desenate. E un personaj simpatic, dar şi mai simpatic mi s-a părut modul de a descoperi mapamondul urmărindu-i peripeţiile în Congo belgian, în Chicago mafiot, în Arabia Saudită, India, China şi America Latină. Era binişor peste miezul nopţii când fascinat am început să privesc  documentarul ce-i urma. Personajul acestuia, un alt erou al benzilor desenate se numea Corto Maltez

S-a născut în Veneţia de la un tată evreu şi o mamă englezoaică. Nici unul din părinţi nu era prea religios, dar băiatul creştea îndrăgostit de lumea iluzorică a miturilor care-l înghiţea puţin câte puţin. Oricând realitatea se dovedea plictisitoare, el găsea refugiu în fantasticul exuberant al imaginaţiei. Învăţă cu uşurinţă câteva scrieri antice şi mai multe limbi. Veneţia nu era pentru el ceia ce era pentru milioanele de turişti. În ulicioarele încâlcite el găsea semne care veneau din lumi îndepărtate, iar între pereţii palatelor veneţiene secrete şi intrigi. O ţigancă îi citise în palmă şi-i spuse că nu avea linia vieţii. El îşi făcu una cu cuţitul şi fugise pe o corabie care urma să decoleze spre Cairo. Tânărul în şleapcă de marinar cu un cercel în urechea stângă avea ceva în el. Un criminal moderat cu maniere de prinţ.

La fel ca pe Tintin viaţa plină de aventuri îl aduceau în cele mai neaşteptate colţuri ale planetei. Bordelurile din Etiopia italiană, Brazilia sau Hong Kong au fost locurile care i-au  oferit întotdeauna adăpost. În misiunile lui îndrăzneţe el acoperă vaste spaţii geografice în Extremul Orient şi America Latină. Se întâlneşte cu caractere bizare – şamani în Mongolia şi Africa; aventurieri precum rusul Rasputin şi mulţi alţii.

Documentarul, care bineînţeles îmi stârnea setea călătoriilor îmi amintise de o dorinţă mai veche. Cândva în copilărie visam să devin un desenator de comicsuri. Se vede că această pasiune veche care îmi satisfăcea atât gustul călătoriilor cât şi interesul pentru desen nu murise total în mine. Cândva în copilărie aveam o carte la care ţineam foarte mult. Îmi amintesc clar cum îi explicam verişorului Marcel peregrinările lui Samba, copilul savanei africane educat de o ceată de lei. Îmi pare rău că a dispărut definitiv, dar cine ştie – poate într-o zi…

În tot cazul, aflându-mă în pat şi încercând să adorm îmi dădusem frâu liber imaginaţiei şi compuneam propria mea aventură desenată. Eroul trebuia neapărat să fie un băieţaş blond abandonat în cartierul creştin al Constantinopolului. Părinţii lui nu puteau să-şi permită să-l crească singuri. Era copilul nelegitim al unui ienicer croat şi a unei turcoaice din haremul sultanului. Un cabalist evreu îl îngrijise şi îl iniţiase în misterele Cabalei. Îmi plăcea să mă gândesc cum îşi face drum în viaţă. Trebuia neapărat să-şi facă treabă cu căutarea Graalul, să fie salvat cumva de călugării budişti din Tibet şi să exceleze în mânuitul armelor reci. Va fi întotdeauna un lup singuratic, adorat de femei dar fidel unei anumite amintiri din copilărie. Unicul prieten iar fi fost un pisoi negru extrem de inteligent. Şi aşa mai departe.

Bineînţeles, cumva aş fi amestecat în toată istoria asta Madridul, Lisabona, Toledo, Praga, Florenţa, Veneţia, Londra, Parisul, Amsterdamul şi Vena – oraşele pe care le-am cunoscut şi le-am îndrăgit pe parcursul propriilor călătorii. Desigur că şi călătoriile imaginare în ţări necunoscute vor fi inspira nenumărate pagini. Pentru asta trebuie colectate enigme – cultul virginelor negre în Marsilia, alephul borgesian, catarii, templierii şi alchimiştii praghezi sau toledani, arca lui Noe şi călătoriile extatice ale şamanilor azteci vor fi ingridiente alese ale acestui amalgam ameţitor. istoriile nu trebuie să fi excepţional de originale. Benzile desenate au explorat întotdeauna tipajele omenirii şi de aceia s-au bucurat de atâta succes.

Într-un cuvânt – o nouă dimensiune a călătoriilor! Chiar acum am să trag o raită prin librăriile din centrul Madridului. Am senzaţia că voi descoperi ceva, şi, în plus, trebuie să găsesc un bar unde să pot să vizionez derbiul Real Madrid Valensia.

(Dar mai întâi de toate să încerc să mă spăl de mirosul respingător de peşte de pe mâni.)

Ceva mai târziu…

Corto Maltez lipsea în librăria din Puerta del Sol. Păcat. Deşi oricum nu aveam cum să-l cumpăr la preţurile de aici. În schimb am intrat în FNCK şi am ascultat nişte CD-uri. Un jazz foarte, foarte drăguţ de Norah Jones – l-am ascultat aproape integral; şi o formaţie spaniolă care se chema Bushido şi care, spre surprinderea mea, avea o piesă care se chema „Ruso-rumana”. Iar rusa şi română laolaltă se vorbeşte de o singură naţiune – de noi, moldovenii!!! Mi-a părut bine că am intrat în cotidianul spaniol la fel cum am cucerit din lansarea lui Tony Hawks publicul englez ceva cu vre-o câţiva ani în urmă. Am dat peste un „Best of” de Janis Joplin, care costa acceptabil, dar l-am lăsat pentru vremuri mai prielnice. (Încă nu mi-am redresat bugetul după călătoria la Lisabona.)

Am lăsat baltă descoperirile muzicale căci partida începuse, iar eu încă eram în Gran Via. M-am grăbit la pabul irlandez din Calle de Alcalá. Se numeşte Kitty O’Shea.  După ultimele 20 de minute ale primei reprize, pe care le-am privit dintr-un colţ al barului, am găsit un loc acceptabil lângă un ecran mare. Meciul nu a fost cine ştie ce strălucit: Real Madrid a egalat dintr-un penalti patetic în minutul 93. Şi-a păstrat supremaţia în clasament, dar cine ştie pentru cât timp? Valensia şi Deportivo vin din urmă cu doar un punct diferenţă. Noutatea cea bună e că Barcelona a ieşit pe locul patru, învingând într-un meci convingător Atletico de Madrid. Dar trebuie să am grijă să nu-mi manifest prea tare bucuria căci Carlos o să mă urască. O halbă de Murphy’s a compensat performanţa palidă a echipei Nr.1.

În drum spre casă am trecut prin staţia de autobuse din Avenida de Americas. Biletul tur-retur la Barcelona costă doar 50 de euro. Hm, trebuie să mă gândesc…


Tags: , , , ,

Comments are closed.