October 12, 2014 Off

No woman, no cry

By in bangladesh, călătorii

Am deschis ochii să văd capitala Bangladeshului în ziua a treia. Eram în ambuteiaj. Locul în care-ți petreci majoritatea orelor de lucru la Dhaka. Între o ședință și următoarea mă zgâiam la ricșe, la camioanele încărcate cu văcuțe, la autobuzele încărcate cu oameni – înăuntru, în pragul ușii, pe acoperiș! Priveam fascinat panourile publicitare scrise de mână. Priveam cum angajații se adună la tea break-uri la colțul străzii. Priveam cărțile care se vând la kilogram – ediții facsimile accesibile din punct de vedere al prețului pentru bengalezii de rând.

După spusele lui Mohammad, pentru orașe precum Lagos și Dhaka nu există alte soluții urbanistice decât câte o bombă atomică care le-ar face una cu pământul pentru ca, pe teren neted, să se construiască un oraș al viitorului. Mă îndoiesc că ar ieși ceva diferit. Dhaka are o senzualitate aparte care presupune că orice abordare rațională e sortită eșecului. Poate asta a și vrut să spună arhitectul japonez căruia îi aparține citatul? În Dhaka totul ține de contact: mirosuri, atingeri, zgomot, spectacol. Îl întrebăm pe Mohammad dacă există un loc în Dhaka unde te poți retrage din mulțime. Mohammad cade pe gânduri. Știe. Se numește Parcul Domnițelor. Acolo merg îndrăgostiții să-și dea întâlniri. Și e foarte aglomerat.

…Mergem să luăm prânzul la un restaurant japonez. Aveam poftă de niște soba. Și un ceai japonez. Perfect. La masa vecină chefuiesc vreo zece australieni. Judecând după toate nu-s la prima halbă de bere. Lângă bar – un bengalez stilat după ultima modă a Bollywoodului și o cocotă care-i atârnă pe gât. Din boxe se revarsă Bob Marley. No woman, no cry… Femeia, nici gând să o podidească lacrimile, unde-i bagă lui Jimmy Disco o limbă în ureche. Bărbatul, impasibil, își mai comandă o dușcă de rom și-i face semn chelnerului să-i servească și pe prietenii săi australieni.

Scena nu e tipică pentru Dhaka, iar Mohammad, în mod evident, e jenat. În Bangladesh e prohibiție, numai localurile cu licență specială pot vinde alcool și, în conformitate cu legislația, acesta-i consumat doar de străini. Bengalezii nu au voie să consume din motive religioase, deși mai scapă și ei câte un păhărel „la negru” din când în când. (Soluția tehnică este să te aprovizionezi cu tărie de la niște depozite speciale, un gen de Beriozkă bengaleză pentru cine mai ține minte ce-i cu ele, unde poți cumpăra otravă prezentând pașaportul.) Dar noi nu avem treabă cu masa vecină și mișcăm agil din bețigașe.

Doar că lucrurile nu se termină aici. În următorul moment Jimmy Disco își face loc printre „prieteni”, iar cocota ajunge în brațele australianului. Nu suntem pe măsură să apreciem situația dar din câte se pare Jimmy e pește, iar Mohammad e confuzat de-a binelea. Zice Mohammad că șeful său, care-i un gentilom, în așa situație, s-ar fi sculat de la masă și ar fi părăsit localul fără a clipi din ochi. Dacă nu ar fi depus și plângere. E imposibil să-ți dai seama dacă Mohammad roșește, dar îi înțelegem jena. E jena moldoveanului la drumurile noastre crăpate, gheretele de termopan și neroziile politicienilor. Ospitalitatea, tradiția și misterul bengalez nu se termină aici. Australianul neinteresat de „ofertă” se mută la celălalt capăt al mesei. Cocota-i în lacrimi, zbughește la veceu. Jimmy îl apucă pe australian de talie și-i șoptește mieros:

– Ce-ai făcut, amice, nu vezi că ai ofensat-o? Fata-i în lacrimi…

No woman, no cry… Șeful pe gașca australienilor iese în curte ca să se consulte la telefon. Noi nu mai stăm să vedem finala. Nu de alta, dar cine știe ce-l mai apucă pe Jimmy Disco. Ne întoarcem în ambuteiajul nostru cel de toate zilele. În fond, nu e mare scofală, se întâmplă la noi mai des decât la ei. Dar nu-mi pot șterge din minte jena lui Mohammad. O jenă feciorelnică, inocentă… El ținea morțiș să ne facem o impresie bună despre mica lui țară (mai mică decât India!) și, când colo, uite ce-a ieșit. Nu-ți fă griji, Mohammad, se mai întâmplă…

Închid ochii.

…Îi deschid în drum spre aeroport, înainte să se crape de ziuă. Privesc vacile care stau la îngândurate la marginea șoselei. Oare își cunosc destinul? E prima de zi de Eid al-Adha, sărbătoarea musulmană în memoria lui Ibrahim care a ascultat porunca lui Allah urmând să-l jerfească pe fiul său Ishmael. Oprit de înger, a jertfit mielul în locul fiului. Și acum vacile, oile și caprele își așteaptă sorocul. Vor fi sacrificate în stradă, iar carnea va fi împărțită săracilor. Sărmanele văcuțe. Ce păcat pentru ele că nu s-au născut în țara vecină!

Dar noi nu o să vedem străzile scăldate de sânge. Noi o să le transmitem Eid mubarak! de la distanța de 6385 de kilometri. Din Priștina, unde sacrificiile se fac la bucătărie, iar la Eid se zice Bajram.


Tags: , , , , , ,

Comments are closed.