March 6, 2016 Off

Orașul Imperial Hue

By in asia de sud-est, călătorii

Ajungem la Hue seara târziu. La ieșire din aeroport ne așteaptă Son, șoferul din partea hotelului:

—Bine ați venit în Hue! Da! țipă Son.

După cum era să ne convingem mai târziu în Vietnamul de sud toată lumea vorbește ca la piața centrală. Și adaugă câte un „da” la sfârșitul frazei ca să confirme definitivitatea ei.

—Moldova a fost o țară socialistă, nu-i așa? Polonia, Ungaria… Vietnam a rămas o țară socialistă. Da. Dar avem economie de piață. Fiecare face ce dorește. Da.

Hotelul nostru are piscină și patio. Piscina nu e de mare folos. Cu siguranță că e mai cald decât la Hanoi, dar nu într-atât de cald încât să te bagi în apă. La recepție ni se oferă câteva opțiuni. Harta xeroxată arată de parcă ar fi un plan de război.

—Acum seara puteți lua cina la restaurantul ăsta. Îl cunosc pe proprietar, da. Aici se află piața de noapte. Dimineața puteți să luați barca spre orașul imperial.

Camera noastră nu are patio. Nu e corect. Prietena mea îl privește pe recepționist, recepționistul mă privește pe mine. Aparent, e rândul meu să zic ceva.

—Noi am plătit pentru cameră cu patio și pe ea o vrem. Îi arăt recepționistului confirmarea de pe booking.

Ne conduce într-o altă cameră care-i identică cu prima. Bineînțeles că nu are nici ea patio. Ni se oferă o reducere. Zicem că nu e chestie de bani, ci de principiu. Dar altă soluție nu e. Acceptăm reducerea. Lenjeria are iz de umezeală ca în casele de la țară. Dorm iepurește, căci nu e patul meu.

Dimineața pornim spre orașul imperial pe jos. Teritoriul e diferit decât harta. Râul Parfumului pe care trebuie să-l traversăm e de aceiași lățime cu Dumărea. Orașul imperial are doi kilometri lungime și doi kilometri lățime. Curtea imperială, templul, sălile de ședință, pavilionul de lectură, foișoarele denotă un respect total pentru geometrie. Orașul este pentru vientamezi ceea ce este Versailles pentru francezi – o declarație de suveranitate. În 1802 împăratul Gia Long a înființat dinastia Nguyen care urma să dăinuie peste o sută de ani, sfârșindu-se cu proclamarea în 1945 a Republicii Democrate Vietnam.

Desigur, Versailles-ul vietnamez e o copie. O dublă copie s-ar putea spune. Pe de o parte, modelul arehetipal este Orașul Interzis din Beijing. Între Vietnam și China întotdeauna a existant un gen de relație de iubire-ură. De-a lungul secolelor Vietnamul rezista tentativelor Chinei de a-l asimila, dar îi urma invariabil modelul de organizare a statului. „Și noi putem la fel, ba chiar și mai bine. Da.” Pe de altă parte, sub protectoratul Franței, puterea suveranului era fictivă. Administrația colonială franceză era la Hanoi și Saigon. Administrația imperială vietnameză – în Hue. Puterea monarhului vietnamez era absolută… în sala de lectură.

Cu toate acestea, din punct de vedere estetic, Orașul Imperial e una din minunile lumii. Între parcuri, porți, temple e o armonie desăvârșită. Ochiul o vânează cu aviditate, iar picioarele te poartă neostenite înainte. Pereții te invită să-i atingi, ei păstează încă ecoul intrigilor de palat. Auzi? Din crăpături răzbat niște șoapte: putere, putere, putere. Da…

…La unu ne așteaptă autocarul spre Hoi An. La intrare în autocar suntem rugați să ne descălțăm. Interesant lucru, ne gândim în sinea noastră, dar ne conformăm. Motivul devine evident după ce urcăm în autocar. În loc de fotolii avem cușete de dormit. Trei rânduri de cușete. În două etaje. Ne cocoțăm în cușetele superioare. E foarte confortabil. Prietena mea încearcă să închidă aerul condiționat. Însoțitorul de drum protestează vehement. Explică ceva în vietnameză cu vocea țipătoare a celor din sud. Evident, nu pricepem nimic. „Vjj”, zice însoțitorul de drum și arată spre șofer. Cu alte cuvinte, aerul condiționat nu e numai pentru noi. Se acceptă.

Priveliștea de afară e fascinantă. Câmpuri de orez vecine cu oceanul din partea dreaptă. Munți cu crestele-n nori din partea stângă. Însoțitorul de drum care moțăie mulțămit pe cușeta de alături. Peste cinci ore urmează să fim în Hoi An.


Tags: , , ,

Comments are closed.