August 30, 2012 Off

Hilton, capitala Sri Lankăi

By in călătorii, sri lanka

Coborâţi din tren, încercăm să ne lămurim cu orarul pentru cale-ntoarsă. Un talmeş-balmeş, dom’le, să te ţii. Există un oficiu turistic totuşi.  Se entuziasmează când e vorba de cazare (lucrează pe comision?), dar se plictisesc vădit dacă îi întrebi de sightseeing. Zic: la stânga, la stânga, înainte şi la stânga. Sau la dreapta. În tot cazul avem şi noi o idee unde se află oceanul, nu ne rătăcim cu una cu două.

E musai să facem rost de un ghid turistic sau, cel puţin de o hartă a capitalei. Ideea generală a oraşului Colombo denotă tangenţe culturale cu piaţa centrală din Chişinău. Tarabe, marfă pe jos, bibelouri… Hello, hello!Identificăm în mulţime doi oameni în uniformă, poliţişti fără ocupaţie, oameni cu carte. Librăria “M.D.Gunasena” se află la câteva blocuri distanţă. Omul în uniformă ne arată calea, ne întrebăm oare cât o să ceară, dar nu cere nimic, e foarte decent. Librăria – comme ci, comme ça. Există o secţiune în limba engleză cu romane poliţiste şi încă una cu studii budiste, dar ghiduri turistice – ni-ni. Cumpăr o hartă minusculă a oraşului, cum zicea tipul ăla… stânga, stânga, înainte şi iar stânga?

O ploiţă torenţială ne scoate din Pettah, cartierul bișnițar al oraşului şi ne bagă sub un pod. Totuşi e sezonul musonilor, să fim serioşi. Ăşteptăm, deci, privim mulţimea. E foarte pestriţă. Călugării budişti în straie portocalii şi cu umbreluţe cochete. Raşi pe cap, cu privire savantă, plini de demnitate, ei par să reprezinte varianta academicienilor britanici adaptată la clima tropicală. Budismul – parcă asta-i religie? Mai degrabă filosofie, etică, știință populară… Cum zicea un ghid, mai târziu, nu acuma – budismul este religia ateiștilor. Buddha nici măcar zeu nu e. Un omulean deștept care a descoperit adevărul gol-goluț. Iluminat, carevasăzică. De la dorință la durere și suferință ș.a.m.d. – poftim lanțul dharmic servit pe farfurioară s goluboi kayomochkoi. Ba bine că nu,arrividerci dorință, a constatat Buddha, până în acel moment un trivial prinț pe nume Siddhartha Gautama. Și s-a eliberat. A pus punct pe lanțul reincarnărilor. S-a contopitul spiritual cu universul. A murit într-un fel fără să moară. Sau, mă rog… fără să-i pese. Respectiv, budiștii sunt cei care au prins ideea. În templele budiste nu te închini, nu te rogi. Cum să-l rogi, dacă nu-i Dumnezeu? Te postezi în fața statuii dânsului, dacă reușești în poza lotusului, dacă nu, nu e principial. Deci stai acolo și meditezi. Te gândești la ce-ai greșit, ce-ai nimerit… Dar stai că deja nu mai plouă.

Ne vedem de treabă. Spre litoral, spre litoral. World Trade Center se înalță semeț, tête-à-tête cu oceanul. Două turnuri, doar că-s mai mici cu o șchioapă, să nu bată la ochi, știi și tu cum e în vremurile noastre. Alături încă un turn, Bank of Ceylon, care-i peste tot, dar aici e sediul principal. Facem ocolul. Minunat! Tunuri pe marginea oceanului, foarte frumos. Tunuri și turnuri.

Da ne vine un chef de cafea… Noroc că trecem pe lângă Hilton. Aici cu siguranță facem rost de un espresso. Dar și de ghidul Sri Lankăi, că-i un hotel care se respectă. Cum adică cum intrăm? Pielea albă e cartea de vizită. Profităm de reminiscențele colonialismului, ne facem comozi, prindem un final de sprint, Usain Bolt cum și era de așteptat. În hotel – multă lume bună. Un contrast halucinant cu restul urbei. Totul finuț, aranjat, zâmbete până la urechi, elită. Parcă te aștepți să apară niște personaje din Agatha Christie.

Părăsim cu regret această oază a civilizației și plonjăm în inima orașului. Găsim o cantină vizitată de localnici. Este imensă. Arată ca o Bursă de Valori. Mâncarea e aceeași ca și la hotel, doar că e de zece ori mai condimentată. O stingem vehement cu niște băuturică locală. Iar în stradă, iar printre tarabe, hello! hello! În final suntem din nou la gara de tren. Frânți de oboseală, plini de impresii, rumeni de culoare…

În tren. Mare înghesuială, stăm în picioare. Localnicii, tot din picioare, reușesc să improvizeze o partidă de belot. Trag cu ochiul în cărțile veciunului. Dobă, cruce – exact ca la noi. Numai oceanul ca un bonus. Se zbuciumă, se izbește în Sri Lanka, se retrage neputincios. De-a lungul țărmului stau șirag niște cocioabe mizerabile – shanty town. Contrastul între Hilton și viața amărăștenilor este izbitor. Într-un fel nu e de mirare. Hilton pare să fie capitala autentică a Sri Lankăi. Palatul prezidențial e doar o anexă. Adevăratele tranzacții au loc la Hilton, crede-mă pe cuvânt. Politică, afaceri… N-am fost de față, dar nu am nici un dubiu în această privință. E o chestie care pe semne că nu s-a schimbat în 1948, de când cu independența. Se vor schimba vreodată? Nu știe nimeni. Și nici n-ai cui să te rogi pentru o schimbare, căci Buddha nu-i Dumnezeu, nu se amestecă.


Tags: ,

Comments are closed.