August 29, 2012 Off

Getting to Yes

By in călătorii, sri lanka

Ieşim din hotel, drum de ţară, în drum spre gara de trenuri. Relaxaţi şi impecabili. Este la o azvârlitură de băţ, nu e mare lucru, refuzăm categoric ofertele generoase ale şoferilor de tuc-tucuri. Hopa şi Negru-Împărat. În pantaloni scurţi, sandale, un gen de cămaşă albă.

– Sunteţi de la hotelul cutare şi cutare?

– Aha.

– Sunt Randy. You from?

– Buna, Randy. Moldova, dar lasă că nu contează… Europe, să zicem.

Randy se prezintă drept bucătarul nostru. Nu miroase prea bine. Dar nici rău nu miroase. Aici totul miroase a lemn de sandal. Plaja, hotelul, oamenii, lemnul de sandal…

– Sunteţi de multă vreme aici?

– Ăă… nu. Abia am sosit. Mergem la Colombo. Cu trenul.

Randy nu a fost în schimbul de ieri. Lucrează peste un schimb. Şi, ca să vezi, tot merge la Colombo. În vizită la o mătuşică. Randy ne pune la curent cu faptul că e o problemă cu semnalul pe linie. Trebuie să urcăm la următoarea staţie, căci la Wadduwa nu va staţiona. E OK pentru cale întoarsă, dar pe direcţia Colombo trebuie să luăm trenul din Panadura. În speranţa că Panadura e la o sută de metri, îl urmăm docili pe Randy.

Îi povestim despre Silva şi Samba, şoferii tuc-tucului. Ne-au plimbat câteva ore până în Kalutara, asta s-a întâmplat ieri. Şi a costat doar 200 de rupii, îţi imaginezi? Randy nu-şi imaginează chestia asta. Ba da, au fost tare amabili cu noi. Ne-au arătat un templu budist, ne-au dus la Spice Garden, ayurveda, chestii practice. Aha. Mi-am cumpărat un praf pentru dinţi, la revedere paradantoză!

– Păi, aţi fost traşi pe sfoară, zice Randy. Tipii ăştea lucrează contra comision. Ridică 50% din preţul pe care l-ai achitat pentru praful de dinţi.

Da? Şi? A fost OK, nu ne-a obligat nimeni să-l cumpărăm. Dar nu mai suntem la fel de siguri. Randy culege din tufiş o floare albă cu cinci petale. Zice că-i floarea lui Buddha. De la cele cinci virtuţi.

Staţia din Panadura nu este chiar la o azvârlitură de băţ. Intrăm în autobus împreună cu Randy, mai vedem şi lume. Ne dăm jos peste câteva staţii. Cum ziceam, în Sri Lanka totul e oraş. Nu am observat să ieşim din Wadduwa şi să intrăm în Panadura, dar iată că facem stângă, apoi dreaptă, un pic înainte, iată şi staţia de tren. Trenul soseşte peste o oră.

Stai să-ţi zic despre orarul trenurilor. E genial. Nu l-am descifrat imediat. Denumirea destinaţiilor este scrisă în sinhaleză şi engleză. În dreptul fiecăreia e un ceas cu ace care indică o oră diferită. Ceasurile stau pe loc. Pricepi? Ceasul indică ora de plecare a trenurilor din gară. Iar după fiecare ceas e o cifră care indică platforma. Foarte ingenios. Se vede că-i un sistem moştenit de la britanici. Anticariat.

Ne-am cam săturat de Randy. Îi zicem mersi omului, că ne descurcăm singuri, vrem să servim şi noi o cafea în intimitate. Cafea? Randy vă conduce. Of… greşeală tactică. Randy ne conduce într-o cantină unde, efectiv, ni se serveşte cafeaua. Pahare de sticlă, stilul grannionîi. Băi, da-i dulce! Siropul ăsta nu poate fi consumat. Randy se implică, ni se toarnă alt pahar de cafea. Naturală. Ei bine, naturale din cafea erau mai mult apa şi zahărul, căci în privinţa cafelei propriu-zise puteai doar să te dai cu ghicitul. În fond, de ce nu? O experienţă autentică, acum e clar că urmează să ne reprofilăm pe ceai.

De data asta chiar ne luăm rămas bun de la Randy. Ne descurcăm. Ştim cum să găsim gara. Pare dezamăgit. Are o rugăminte tare personală. Bunica lui nu se simte prea bine, vrea să-i cumpere nişte lapte şi e cam strâmtorat. 750 de rupii.

Aha. Clar cu “bucătarul”.

– Ascultă, Randy, eu nici măcar nu-ţi cunosc bunica!

Îi strecor 200 de rupii şi cu asta basta. Bunica sau ce-o fi. Bineînţeles, Randy ar fi fericit să-mi facă cunoştinţă cu “bunica”. Pentru o taxă suplimentară. Totuşi Silva şi Samba au fost mai corecţi. Şi ce dacă lucrează pe comision? Nu tot asta fac şi agenţiile turistice? Orice excursie presupune nelipsitele vizite la fabrici de mătase, ateliere de măşti, plantaţii de ceai. Cineva cumpără, cineva nu. Nici o supărare.

Suntem siguri că nu era nici o problemă pe linie. În schimb pentru preţul de 20 de lei am însuşit cea mai eficientă cale de negociere. Tot ce trebuie să faci pentru ca să obţii un răspuns afirmativ este să urmezi aceşti trei paşi: 1. câştigă simpatia (stabileşti contactul, povesteşti ceva personal, eşti amabil); 2. creează confuzie(fă-l pe interlocutor un piculeţ pierdut, dependent de tine, impresionează-l cu cunoştinţile matale din partea locului) şi 3. formulează cererea în aşa fel încât orice răspuns negativ să-l pună pe oponent într-o poziţie proastă. Acum pricepi? E foarte simplu. Mă întreb la ce şcoală a învăţat pe Randy trucurile astea?

Ajungem la Colombo fără probleme.


Tags: , ,

Comments are closed.