November 30, 2014 Off

De pomană

By in bangladesh, călătorii

Cerșitul în Bangladesh nu e un hobby. E o instituție. Ei nu cer de pomană. Ei revendică ce-i al lor. Cu o insistență soră cu moartea. Madam, Madam, Madam, încearcă una cu un plod în brațe, bocănind cu degetul în geamul mașinii. Dacă n-are noroc cu Madam schimbă placa: Boss, Boss, Boss… Nu renunță niciodată. Din fericire, ne urnim din loc. Cerșetoarea rămâne în urmă. La următoarea mașină.

Copiii străzii sunt o molimă. Cu zâmbetul până la ureche, drăcușorul se ține scai din urma noastră. Boss, two takka, Boss! Fiindcă e simpatic iar eu tocmai am scos bani din bancomat îi dau o bancnotă măruntă. Dispare. Dar după colț ne așteaptă alții. Two takka, boss… Boss… Two takka, boss. Madam… Madam… Încercăm să nu-i băgăm în seamă, dar e cu putință? No money, zic fără să mă opresc pe loc. Yes money, zice drăcușorul. Scos din pepeni mă opresc și-l privesc țintă: Money no. Police. Understand?  Da de unde. No police. Two takka, boss.  În cele din urmă un localnic se răstește la ei în bengaleză și pirații rămân în urma noastră. În serile care urmează ne croim drum pe partea opusă a străzii.

Copiii sunt luați cu împrumut, uneori furați. Copilul e un activ care sporește randamentul cerșitului. Din aceeași categorie sunt și calicii. Un picior sau o mână în minus e un activ și ăsta. Uneori se automutilează, alteori operația are loc în conformitate cu decizia mai marilor din breaslă care țin contabilitatea. Societatea nu-i judecă. Opțiunea de a trăi în stradă e la discreția fiecăruia. E un fel de a închide ochii, dar ce să le faci? Autoritățile caută să rezolve problema dându-le adăpost copiilor. Dar în câteva zile, ăștea evadează și se întorc în stradă. Acolo unde-i mai multă aventură.

În islam, pomana (zakat) este unul din pilonii credinței. Trebuie să dai fără să te întrebi ce se va întâmpla cu bănuțul tău. Dai pentru tine, nu pentru ei. A da e ca și cum ai spune o rugăciune. Este o pildă în Coran, încearcă să ne explice Babu în timp ce staționăm pe Secretariat Road, despre profetul Muhamed și un cerșetor. Cerșetorul era cam dus cu pluta și-i blestema pe toți laolaltă. Muhamed îi dădea de pomană cu regularitate până când într-o bună zi cerșetorul nu mai era de găsit. Respectiv, profetul a mers la cerșetor acasă și a văzut că acesta trăiește în condiții decente. De ce-ai venit? întrebă cerșetorul. Am văzut că nu ești și am presupus că te-ai îmbolnăvit. Ți-am adus de mâncare. În următoarele zile profetul i-a adus zilnic de mâncare cerșetorului înstărit până când acesta nu s-a făcut bine. Punct. Presupun că pilda respectivă vrea să zică că nu se cuvine să te întrebi asupra motivelor celui care cere. Dacă o cere în nume rău, e problema lui și păcatul lui. Datoria ta e să dai oricum.

Și totuși, Babu preferă să dea bani cerșetorilor bătrâni. Ăștea cu siguranță că nu au o altă soluție. Nu recurg la active și cerșesc de nevoie. Altminteri, cerșitul e opțiune la îndemâna oricui. Babu mărturisește că a cerșit și el o dată. Era copil și nu-i ajungea mărunțiș pentru înghețată. Amicii din gașcă au refuzat să se împartă cu el. Nicio problemă, a zis Babu, și s-a apucat să cerșească bani în stradă. Într-un sfert de oră a strâns cât i-a trebuit pentru înghețată. Nimic mai simplu. Dar Babu, care n-a mai cerșit și a doua oară, e un caz ieșit din comun în Bangladesh.

În fața noastră se formează un nou ambuteiaj. Nu că n-am fi obișnuiți cu traficul bezmetic, doar că acum e vorba de un elefant care stă în mijlocul străzii și caută să-și strecoare trompa prin geamul deschis al mașinii din față. Îl pipăie pe șofer la buzunar. N-ai cum să refuzi un elefant. Uriașul apucă bancnota și o transmite stăpânului său. Acum mașina e liberă să plece. Mi se face milă de elefant. Are ochii triști. Ce-o fi pricepând animalul din ceea ce i se întâmplă?


Tags: , , , , ,

Comments are closed.