August 28, 2012 Off

Cosmosul din ograda vecină

By in călătorii, sri lanka

Deasupra aeroportului din Colombo acele ceasornicului s-au oprit în doi peri neştiind cum să aleagă între Islamabad (GMT+5) şi Dhaka (GMT+6). În conformitate cu recomandările lui Buddha, calea de mijloc e cea mai bună astfel încât, cuminiţi, am întors ceasul nu cu două poziţii înainte, ci cu două şi juma, ne-am conformat cu GMT+5½, împăcând-o, totodată, şi pe marea vecină din nordul insulei, uriaşa Indie, semi-continentul ascuţit la capăt, cu al său miliard şi ceva de locuitori, milioane şi ceva de zeităţi, sursă a bunelor şi a relelor, izvor al migraţiilor antice, etc. Noi, sinhalezii, pe de o parte; noi, tamilii, pe de altă parte. Noi, arienii vs. noi, dravidienii. Noi, budiştii vs. noi, hinduiştii.

Una peste alta este o insulă ciudăţică, un chicken curry care s-a copt pe cuptor câteva mii de ani şi acum să vedem ce a ieşit.

În aeroport (Doamne, unde ne-ai adus!) tragem ocheade şi începem să digerăm şocul cultural. OK, pielea băştinaşilor e între smeadă şi foarte smeadă. OK, bancnotele sunt colorăţele şi multe la număr (cel mai lesne e să faci împărţirea la 10 ca să obţii preţul exprimat în lei moldoveneşti, dar lucrul ăsta îl vom pricepe abia peste câteva zile). OK, apa e sărăţică la gust. OK, ne aflăm în tropice, aerul e umed, dar poate fi respirat, iar noaptea e pătrunsă de ţipetele unor păsări exotice. Sau o fi animale? Palmieri peste tot, OK. OK, inscripţiile sunt făcute cu nişte caractere jucăuşe. De la stânga la dreapta? De la dreapta la stânga? Nu ştim, dar dă egal.

La ieşire din oraş oraşul nu se termină. Oraşul e peste tot, toată insula este un imens oraş, destul de omogen de altfel, dacă nu pui la socoteală valurile mării. Efectiv, nu există graniţă între urban şi rural, oraş şi câmpie sau, în fine… junglă. Jungla e în spatele construcţiilor de beton, se aude, dar nu se vede, deşi (am mai zis-o!) palmieri sunt peste tot. Mişcarea perpetuă este deja obositoare, ochiul nu apucă să-şi odihnească vederea pe vreo colină acolo, dar nici de închis nu se închide, căci lucrurile sunt atât de… diferite. Iată-l pe Buddha de neon la răscruce de drumuri. Iată o stupa. E foarte simplă, albă, arată exact ca un clopoţel uriaş. Numai că nu sună. Iată tuc-tucurile; motocicletele pe trei roţi sunt cea mai populară formă de transport public în Sri Lanka, complicând cu forfota lor circulaţia şi aşa complicată de pe străzile srilankeze. Iată oceanul.

Oceanul?!! Mă trezesc din toropeală. Buimac. Copleşit. Îl adulmec. Îl cuprind cu privirea. Îl ating cu piciorul. Între mine şi pinguinii din Antarctida se află 292,100,000,000,000,000,000 litri de apă. Nu ştiu cum se pronunţă această cifră. Ştiu doar că până şi gândul la ea îmi produce ameţeli, la fel cum pe timpuri îmi produceau ameţeli reflecţiile lui Blaise Pascal  despre infinit. Există o linie acolo, departe; noi o numim orizont, dar ştim că e o chestie efemeră. Nu te poţi apropia de el, nu-l puţi atinge cu mâna. Aici, pe malul oceanului încep să înţeleg de ce scriitorul-fantast Arthur C. Clarke , autorul “Odiseei spaţiale” a optat să se mute cu traiul în Sri Lanka: pe această insulă cosmosul începe în ograda vecină.


Tags:

Comments are closed.