December 1, 2014 Off

Calea Secretariatului

By in bangladesh, călătorii

La doișpe fără un sfert ieșim din birou ca să ajungem la timp pentru ședința stabilită la orele unu și jumătate. E posibil să fim acolo la unu, e posibil întârziem. În Dhaka nu se știe niciodată, dar e mai prudent să presupui că traficul va fi aiurea. Legendele urbane susțin că o echipă de consultanți japonezi s-a pornit la drum cu șase ore înainte de ședință ca să se asigure că ajunge la timp. A reușit să ajungă într-o oră și ceva după care au stat jumătate de zi prin antecamerele ministerului ca niște neica nimeni. Întârzierile sunt semn de mauvais ton numai dacă vin din partea consultanților. Secretarii de stat te țin în așteptare fără ca să se complice.

Prin ministere mai toată lumea cu care comunicăm sunt un gen de secretari. Cel mai bine plasați sunt secretarii simpli. Pe lângă ei mai există și o tagmă de secretari onorifici, care-s la fel de „simpli” doar că au anumite merite pentru care sunt catalogați aparte. Mai jos sunt secretarii adjuncți cu același sens care se atribuie și la noi acestor funcții. Mai departe (aici lucrurile încep să se complice) vin secretarii adiționali, care intră în scenă din moment ce adjuncții nu-s suficienți ca număr. O specie misterioasă sunt secretarii comuni (joint secretary) pe care eu n-am încețes-o până la capăt. Presupun că ocupă câteva funcții prin cumul, cine-i știe. La o adică poți programa o ședință comună cu câțiva secretari comuni, după care să ai o ședință adițională cu un secretar adițional. Dacă învingi traficul rutier, bineînțeles.

La doișpe și-un sfert încă mai suntem în Gulshan, cartierul din care ne-am pornit. Ambuteiajele-s demențiale, dar e un lucru pe care ajungi să-l accepți în Dhaka căci nu e nimic de făcut. Linii nu-s, cine-i primul acela are dreptate, semafoarele sunt ignorate, partea carosabilă este populată de ricșe, auto-ricșe, mașini, autobuse și pietoni. Camioanele au acces în Dhaka doar după căderea întunericului ceea ce reduce parțial din gravituatea problemelor de circulație, dar nu hotărâtor. În câteva puncte de pe traseul nostru se construiesc flyover-uri. Astea, acolo unde-s gata, decongestionează destul de eficient traficul rutier. Însă pe șantierele de construcții îmbulzeala e exacerbată de deficitul de spațiu carosabil. Dar, în sfârșt, ne urnim din loc.

Traversăm cu succes zona industrială dar ne împotmolim din nou în vecinătatea Bazarului Nevestelor. În contradicție cu gustul pentru exotic, nevestele nu-s de vânzare, ele sunt cele care merg la cumpărături în această zonă care-i un fel de hub pentru celelalte piețe din oraș. Prețurile-s ceva mai moderate, dar acest avantaj e contracarat de mizeria care ne înconjoară. Încep să regret cafeaua pe care-am băut-o înainte de drum. Ei, dar cel puțin mă ține treaz. Trecem și peste asta.

Petrecem cu privirea standurile de cărți de pe Nilkhet Road. Ediții ieftine scoase anume pentru Asia de Sud. În mare parte sunt cărți de referință, tot soiul de Management Financiar, SQL Programming, TOEFL și GMAT. Clidurile sunt uriașe, poți face tot mobielierul casei doar din cărți, taburet și masă și ce mai ai tu acolo nevoie. La intersecția cu Secretariate Road de la care nu ne rămâne decât o mică porțiune de parcurs suntem opriți din nou. Circulația în direcția necesară nouă este oprită, iar un detur ar fi catastrofal pentru noi. Aici Babu se prinde și-i zice ofițerului de poliție rutieră: Avem întrevedere la minister. Noi trecem. Polițistul nu zice nu, prin urmare, parcurgem nestingheriți de nimeni următorii 500 de metri. În sfârșit iată-ne la porțile ministerului. La țanc.

Și din nou muzică. Ofițerul de gardă, un tip cu barba roșcată, nu ne lasă să trecem. Avem invitația de la minister, dar nu e confirmată de interne. Iar pentru ei tot ce contează sunt cei de la interne. Nu e greșeala noastră, zicem, că o fi uitat fucționarul de la minister să o solicite, dar uită că ședința tre să înceapă imediat și noi suntem reținuți aici. Bărbosul e imperturbabil. Constat că mai toți militarii au bărbi roșcate – trebuie să aflu motivul. În timp ce aștept pot să dezvolt tot felul de ipoteze posibile căci ne reținem pe o perioadă indefinită. Colac peste pupăză, reiese că Prim Ministrul urmează să iasă din minister cu tot alaiul așa că suntem pironiți locului pentru următoarea jumate de oră. Cu riscul de a compromite ședința în eventualitatea faptului că primim undă verde caut un loc unde să mă ușurez. Toaleta e vecină cu biroul de permise așa că reușesc să țin cumva situația sub control chiar dacă… dacă… dacă… Uf.

Peste un sfert de oră tot acolo stăm și parlamentăm cu ofițerul de gardă. Care ne trimite la poarta pentru vizitatori. Unde suntem re-direcționați înapoi spre parcare. La următoarea tentativă își face apariția un funcționăraș care ne conduce la secretar. Suntem în întârziere cu patruzeci de minute.

Secretarul vorbește fluent engleza și e foarte competent. În dreapta domniei sale e un panou pe care-s trecute numele predecesorilor. Al nostru e cel cu numărul patruzeci și unu. Memento mori. Contrar cutumei, nu pierdem timpul pe flecăreli. Secretarul are câteva politici în vizor, pricepe care-i rostul analizei. Am trecut prin toate porțile iadului ca să ajungem la această întrevedere, dar uite că a meritat. Ședința a durat mai mult decât ne-am fi așteptat ceea ce e de bun augur. Pe drum înapoi ne prinde întunericul. A mai trecut o zi.

În doua zi suntem poftiți la o discuție tehnică cu Directorul unei unități din cadrul ministerului. Traficul e floare la ureche astfel încât ajungem cu juma de oră înainte de program. Directorul încă nu s-a întors de la rugăciunea de la miezul zilei (zuhr). Admirăm biroul. Kafka nu s-ar fi priceput la așa ceva. Dosare de carton legate cu sfoară, ventilator de tavan, jaluze, bibliotecă. Pe speteaza fotoliului stă întins un prosop. La stânga biroului e un whiteboard. Dar iată și directorul. Aer obosit, cămașă cu mâneca scurtă, ochelari, cravată, pantaloni la dungă, șlapi… Șlapi??? Da, șlapi. Ni se oferă ceai și biscuiți – așa e regula la ei. Mă înfrupt din biscuiți, dar neglijez ceaiul. Directorul nu manifestă exces de amiabilitate, dar e foarte corect și profesionist.

O zi nu seamănă cu alta. Dhaka e OK.


Tags: , , , , ,

Comments are closed.