March 22, 2012 Off

Există viață în afara Facebook-ului?

By in articole publicate, revista punkt

Articol punktat. Nr. 42.

Zi de zi străbunelul Efimie se dedica unui ritual matinal: își punea sacoul în carouri, își lua scaunul de lemn și se instala în fața porții, sprijinit în indispensabila-i cârjă. Din fața porții străbunelul Efimie urmărea status update-urile trăcătorilor: iată trece o tovarășă echipată cu patru sacoșe; iată un mecanic cu o cheie în buzunar; iată colegul său de breaslă cu niște sticle goale; iată o ceată de pionieri antrenați în colectarea maculaturii; iată niște comsomoliști care adună fier uzat. Străbunelul era domn, nu făcea comentarii și nu punea like. Avea creion chimic și blocnotes. Pe peretele casei erau răstignite piei de cârlăni. Sărate din belșug, pieile își așteptau ceasul învierii, urmând să se întoarcă în circuitul naturii sub formă de gulere și cușme.

Astăzi ne didicăm unui nou ritual. Urmărim status update-uri în rețele sociale – care pe Facebook, care pe Twitter, care pe Odnokassniki. Care pe toate trei odată. Bineînțeles, se întâmplă să ne aflăm la o terasă și să observăm cu coada ochiului lumea reală: o doamnă care claxonează vehement la BMW, un țigănaș care insistă să-i spele parbrizul și așa curat, un sexagenar care ține pasul la următoarea ședință din spatele monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt, niște studenți trăgând din berici, o tânără verificându-și poșta electronică. Imediat ne aducem aminte că trebuie să facem la fel și scoatem din buzunarul hainei sau din rucsac gadgetul preferat: un iPhone, un iPad sau, un laptop sau, în cel mai rău caz, un simplu și banal celurar. Fără aceste obiecte aflate în imediata apropiere ne simțim ca și orfani, deconectați din rețea, scoși din priză.

Există teorii care susțin că Facebook-ul ține locul mahalalei din ziua de ieri. Satul global este ținut laolaltă de aceiași necesitate vitală – nevoia de a sta la taifas. Numai că vecinii tăi în satul global sunt un venezuelan pe care l-ai cunoscut în facultate, un irlandez trăsnit cu care ai servit o bere în avion, colegul de școală care a emigrat în Canada, tușa Vera care a plecat la muncă în Italia și încă o sută de „prieteni” pe care îi cunoști la față numai după poza de profil. Vrei să știi cu ce se ocupă, din ce călătorii s-au întors, ce cărți sau articole citesc, ce muzici ascultă, care li-i statutul actual al relației și cât de des au strănutat între pauza de cafea și cea de prânz. N-are treabă faptul că „prietenii” se află la kilometri distanță – în spațiul virtual e tot acolo.

Există alte teorii care susțin că fără aplicații precum Twitter, multe revoluții recente ar fi fost amânate pentru ultima decadă din secolul XXV. Viteza amețitoare cu care se face schimbul de informații în ziua de astăzi, în tandem cu anonimitatea mesagerului, au făcut posibile adunările spontane în grupuri mai mari de trei indivizi: de la flash mob-uri inocente la meetinguri de protest de proporții. Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și Piața Tahrir din Cairo au făcut cunoștință pe cale empirică cu seriozitatea ciripitului pe Twitter. În trecut dictatorii apărau cu orice preț televiziunea; astăzi deconectează internetul și întrerup rețeaua mobilă. E clar, nu?

Prin intermediului unor aplicații precum Skype sau Dropbox colaborarea online e floare la ureche. Vrei videoconferință – nici o problemă. Vrei acces la fișiere din orice colț al planetei – nici o problemă. Nevoia de a lua bilet la avion pentru a negocia cu partenerii este o chestie mai mult de etichetă, decât o necesitate vitală. Se lucrează online, se învață online, se face business online.

Vrem noi sau nu, gadgeturile schimbă radical modul de viață. Lumea a devenit oarecum mai plată dacă stai să te gândești că aceleași muzici sunt ascultate, aceleași filme privite și aceleași știri citite… nu, nu de la Nistru pân-la Tisa, ci pe întreg mapamondul. Prin ele există mai multe provocări, dar și mai multe oportunități. Iar versiunile noi apar și apar…

Și totuși noi și cu stărbunelul Efimie, odihnească-se în pace, folosim un gadget care nu s-a schimbat timp de secole. Se cheamă scaun. Are patru picioare și o spetează. E indispensabil atunci când ai nevoie să te oprești din mers ca să-ți tragi sufletul. Și, de exemplu, să bagi în seamă că, da, există viață dincolo de Facebook.


Tags: ,

Comments are closed.