April 28, 2009 3

Viţelul de aur al patriotismului

By in digresiuni, proză
„O modesta propunere de a regandi cultura romana pornind de la ceea ce ii lipseste, fara a renunta la ceea ce, in aparenta, ii prisoseste” ne pune la curent Humanitas

„O modesta propunere de a regandi cultura romana pornind de la ceea ce ii lipseste, fara a renunta la ceea ce, in aparenta, ii prisoseste” ne pune la curent Humanitas

În vizită pe blogul Mad Damei am nimerit această postare dedicată „patrioţilor” care, vorba cârcotaşilor, este foarte tare, frate! Curajos și pe şleau – prefer astfel de „relaţie calmă, de toleranţă reciprocă” în locul patriotismului declarat și ostentativ al politicienilor pentru care „patria” a fost /este /va fi monedă de schimb în discursurile electorale.

Îmi amintesc că, la vremea lor Cioran, Ionesco, iar mai recent Paul Goma și H.-R. Patapievici, au înţeles prin „dragostea de ţară” angajamentul ferm de a-i biciui metehnele și de a spune lucrurilor pe nume. Spre deosebire de politicienii de o anumită speţă, care făcut din „patrie” viţel de aur și vacă de muls, ăştea au ignorat riscurile și, din nefiricire, au câştigat faimă proastă în România.

Fiindcă veni vorba, ţin să aduc câteva citate din Patapievici (Despre idei & blocaje):

“La noi, bârfa e o instituţie naţională. Aproape niciodată nu se spune pe faţă ceea ce, fiind considerat adevărat, este colportat cu o vivacitate înrăită, numai în absenţă. Adevărul este al culiselor, politeţea – ipocrită și neangajantă – a scenei. “

Tot acolo:

“Faţă de talentul decretat excepțional, mediul nostru cultural face fixaţie fie în negaţie, fie în adoraţie. Nimic nu se converteşte mai rapid, la noi, decât talentele în genii, geniile în statui, iar statuile în manual de istorie naţională. Sau invers. <> Dacă cele mai reușite istorii literare scapă într-o oarecare măsură necesităţii spasmodice de a identifica cultura cu o galerie a statuilor de ceară a valorilor naționale, manualele noastre nu izbutesc să scape acestei tentaţii și seamănă respingător de mult cu o cazarmă a triumfurilor naţionale. Unde nu există dezbatere, nu este loc decât pentru decrete, care, după caz, pot fi canonizări excesive ori desfiinţări înverşunate – totul în termeni fie de genii absolute, fie de nulităţi crase.”

Ei, Horia Roman Patapievici este un tip care, dacă era politician, câştiga în mod sigur votul mătuşii mele care nu a votat niciodată fiindcă nu crede pe nimeni. Dar, normal, Patapievici politician nu e.

Tags: , , , ,

3 Responses to “Viţelul de aur al patriotismului”

  1. Vladimir B. says:

    mereu am avut problema mare sa’l “definesc” pe HRP. l’am abordat o singura data, in Piata Romana, cerandu’i un autograf, pe “Zbor in bataia sagetii”. nu m’a refizat! de atunci, tot incerc sa flu si sa inteleg mai ales, ce fel de om iaste…

    …si apropos, pe Moara Rosie am pus un text nou. multumesc de vizita. am intors vizita, precum se vede. pe curand(uri).

    • HRP? E simplu: nu s-a publicat până la revoluţie (a ţinut jurnal pe secret, ca omul), dar tot sau aproape tot ce a publicat după ea mi-a plăcut. Am citit Cerul văzut prin lentilă, Zbor în bătaia săgeţii, Politicele, Omul recent şi Despre idei & blocaje – m-au impresionat spiritul critic şi elocvenţa. Conceptul de “piaţă a ideilor” ne-a servit drept model pentru Clubul IDEA (vezi şi pe http://clubulidea.wordpress.com)

  2. Vladimir B. says:

    Oh, da, in privinta “jurnalului” si a “pietei ideilor”, dar sa ma slabeasca cand incepe sa conceapa “idei in libertate” (a tinut o rubrica in revista 22 ani de zile), caci mi se “strapezeste” rabdarea! are uneori niste infantilisme de-mi vine sa nu cred ca aceeasi persoana cu autorul Zborului…noroc ca nu a reluat acele cateva zeci de texte in vreo carte, ca se facea de tot rasul…
    E clar, omul are un spirit critic autentic, acut, bine dozat si controlat.
    Multam pentru trimiterea la clubIDEA, taman la asta ma uitam.