August 12, 2009 3

Târfe asasine unplugged (II)

By in eseuri

Mai întâi citeşti partea I, ok?

Reiau lectura Târfelor asasine începută aici, deşi astăzi m-au preocupat şi alte lucruri, printre care şi moralitatea unuia care a dat busna în intimitatea domiciliului unde este ţinută în detenţie Aung San Suu Kyi. Ce-a sperat? Ce-a vrut să realizeze? O fi dorit să-i ţină companie? Să-i ia un interviu? A vrut să devină celebru? A făcut-o boacănă şi, totuşi, mă interesează care era scopul lui. Aici e nevoie de Zenu cel Mare, cineva de talia lui Murakami sau Bolaño ca să-i dăm de capăt. Realitatea bate ficţiunea.

Apoi mi-am făcut o cană cu cafea şi am ascultat Bob Dylan descoperind că, de fapt, piesa cu numărul 5. One More Cup of Coffee (Valley Below) rrupe:

Your loyalty is not to me
But to the stars above.

{12/08/09 00:50 upd #9} Întoarcerea

Întoarcerea este o poveste despre un necrofil şi o fantomă. Nu cred că trebuie luată prea tare în serios, fiind, mai degrabă, un fel de şotie neagră. De altfel, chiar din start avem o referinţă la blockbusterul lui Patrick Swayze și Demi Moore, Ghost, care, se vede de la o poştă, nu l-a cucerit pe Bolaño şi nici pe protagonistul său, care deveni-se şi el o fantomă…

Experienţa de viaţă, între mii de alte lucruri, mă face să cred că în spatele infantilismului nord-american câteodată se ascunde ceva pe care europenii nu pot sau nu vor să-l înţeleagă. Dar, după ce am murit, nu m-am mai gândit la asta. Cum tot binevoisem să mor, m-aş fi pus pe râs…

E clar ce se ascunde – lipsa experienţei morţii. America e o cultură tânără, după cum am observat şi yo cândva.

Dar cum spuneam – o şotie neagră. O plezanterie.

{12/08/09 15:10 upd #10}

El mundo se vuelve loco. Lumea o ia razna. Accelerează. Să vedeţi ce set de noutăţi ies din cutia Pandorei:

Mai multe afli de la Linor Goralik. Între timp, stelele cad, preţurile pentru apartamente stagnează, harbujii put, gazul se ieftineşte – semne clare că soseşte toamna. Indubitabil!

Înclin să-i dau dreptate lui Roberto B. Viaţă seamănă tot mai mult cu o pornografie.

{12/08/09 23:50 upd #11} Buba

Argentinienii i-au bătut pe ruşi, ceea ce e logic. Românii i-au bătut pe maghiari, ceea ce e logic. „Meciul care nu se termină niciodată” s-a încheiat cu scorul 0:1. Ruşii şi maghiarii se simt prost, ceea ce e logic. Moldovenii i-au bătut pe armeni la ei acasă, în Hayastan, minune care se poate întâmpla doar într-un amical şi nicicacum pe teren propriu, ca să savurez şi yo victoria!

Unii afirmă că bărbații privesc fotbalul ca să scape de dictatul femeii; că e un fel de a ne sustrage adevăratelor probleme ale vieţii cu pretenţia că meciul e mai important la ora asta. Alţii afirmă că fotbalul este un drog administrat cu bună ştiinţă de guverne pentru ca să ţină masele sub control. Ca luptele gladiatorilor în Roma Antică. Pâine şi distracţii. Ceea ce nu mă împiedică să privesc meciuri.

Povestirea lui Roberto Bolaño, Buba, este despre doi fotbalişti – Acevedo (chilian) şi Buba (african), ceea numai logic nu e. Deşi, tre să admit că e o coincidenţă plăcută.

Zic că e despre fotbalişti, dar nu aş merge într-atâta încât să afirm că e despre fotbal. Mai degrabă, este despre momentele din viaţă când parcă îţi reuşeşte totul şi pe urmă aceste momente pleacă… Tot aici: despre magie, voodoo, candomblé. Citeşte: şansă, destin, baftă. Dar lucrurile acestea există şi în fotbal, nu-i aşa?

Ah, şi încă un lucru: probabil e cea mai captivantă povestire din întreaga culegere! O citești şi-mi spui dacă e aşa. ¿Estámos?

{14/08/09 1:12 upd #12} Dentistul

bolano 005Trebuie să admit că o povestire despre un tip care este stomatolog de profesie nu poate fi citită cu aceiaşi concentrare ca cea despre fotbalist. Cel puţin suntem din nou în Mexic, acum în Irapuato, care, pe cât de incredibil n-ar părea, are un atelier de poezie, dar nu şi unul de proză.

Iar tu probabil că te întrebi care e istoria secretă?, a spus prietenul meu. Istoria secretă e aceea pe care nu o vom afla niciodată, cea pe care o trăim zi de zi, crezând că trăim, crezând că deţinem controlul, crezând că ceea ce ne depăşeşte înţelegerea nu are nicio importanţă! Dar totul are importanţă, măi! Doar că noi nu ne dăm seama. Credem că arta se întâmplă aici pe trotuar şi că viaţa, viaţa pe care o trăim se întâmplă pe celălalt, şi nu ne dăm seama că totul e o minciună.

Ce e între cele două trotuare?

Ei bine, e logic ca această întrebare să o pună un stomatolog. Din moment ce nu arta şi viaţa se întâmplă pe acelaşi trotuar, e normal ca această noutate s-o aflăm nu de la un scriitor, ci de la un dentist.

Am chef de-o tequila. Dar n-am.

Tags: , , , , , , ,

3 Responses to “Târfe asasine unplugged (II)”

  1. […] captivat „Târfele asasine” de prietenul nostru, Roberto și împart impresiile pe blog în un-doi-trei. Ascult intens Bob Dylan. Parcă mai și lucrez la plantație, dar nu-mi aduc aminte la ce […]

  2. […] captivat „Târfele asasine” de prietenul nostru, Roberto și împart impresiile pe blog în un-doi-trei. Ascult intens Bob Dylan. Parcă mai și lucrez la plantație, dar nu-mi aduc aminte la ce […]