May 2, 2009 14

Staţia terminus. Mai departe se circulă doar pe jos…

By in eseuri
Documentarul „Zizek!” (2005) scoate în prin plan un superstar al mediului academic. Afirmațiile lui Slavoj Zizek sunt adesea șocante, dar pun în mișcarea materia cenușie

Documentarul „Zizek!” (2005) scoate în prin plan un superstar al mediului academic. Afirmațiile lui Slavoj sunt uneori șocante, dar pun în mișcare materia cenușie

Am vorbit într-un moment despre capitalism ca fiind cel mai bun sistem din toate sistemele esenţialmente rele (de fapt Churchill a spus-o), precum şi despre necesitatea de a scruta orizontul în speranţa unei soluţii proaspete. Aflu cu satisfacţie că, chiar dacă soluţia nu se întrevede încă, cel puţin nu sunt singurul care scrutează orizontul.

Slavoj Žižek, psihanalistul sloven de filiaţie marxistă defineşte acest lucru (scrutarea orizontului în speranța unei soluţii) în aproximativ următorii termeni: nu este o problemă faptul că societatea comunistă ar fi utopică, suntem obligați să formulăm o utopie din simplul motiv că realul care ne înconjoară ne cere acest lucru.

Aşadar, utopia este şi imperativă. Prea bine, atâta timp cât ea are loc în mediile academice…

Şi aşa aveam dubii în privința „mâinii invizibile” ale lui Adam Smith. Lupul mănâncă pe lup – iată o definiţie mai exactă a economiei de piață. Dar să fim cu picioarele pe pământ şi să admitem că economia de piaţă în stare pură nu există nici măcar în Scoţia aşa că să nu ne agităm degeaba.

Însă iată că, graţie lui Žižek, cade şi ultimul bastion al capitalismului: libertatea individului.

Descriind o situație anecdotică, Žižek ne invită să ne închipuim un tată autoritar care îi spune fiului aproximativ următorul lucru: nu contează ce simţi sau ce doreşti; trebuie să mergi în vizită la mătuşa ta și cu asta basta. Genul tipic totalitarist. Avem, pe de altă parte un tată liberal, post-modernist şi democrat care abordează fiul său într-o situaţie analogică în felul următor: contează ce simţi şi eşti liber să procedezi aşa cum consideri tu că e bine, doar să ştii că este mătuşa ta şi o să sufere profund dacă nu ai s-o vizitezi. Nu numai că rezultatul este acelaşi – copilul merge în vizită la mătuşică, dar, în cel din urmă caz, mai e şi obligat să pretindă că îşi dorește la nebunie acest lucru.

Bineînţeles, este o simplificare strigătoare la cer, însă ea relevă un lucru foarte esenţial despre capitalism: în cele mai dese cazuri, ceea ce ne dorim este determinat de ceea suntem învăţaţi să dorim. Adică, slăvita libertate este iluzorie, atâta timp cât dorinţele ne sunt controlate de o altă „mână invizibilă” decât cea concepută de Smith.

Personal, cel mai atractiv în capitalism găsesc libertatea de a spune ce crezi nefiind intimidat de nimeni. Dar admit că majoritatea alege capitalismul nu pentru acest fapt, ci din gustul pentru atotputernicul SHOPPING. Să nu ne facem iluzii – nu dorinţa de libertate, ci deficitul a dus la căderea URSS-ului! Dar chiar şi pentru puţinii care preţuiesc libertatea individuală este de remarcat că respectiva libertate nu vine pe gratis: fiecare îşi câştigă obolul muncind opt ore pe zi şi fiind mai degrabă ne-liber decât liber.

Utopia mea personală? Blogul: acest instrument care prin însuşi gratuitatea sa sfidează principiile economiei de piaţă.

Tags: , , , ,

14 Responses to “Staţia terminus. Mai departe se circulă doar pe jos…”

  1. Nicolae Botan says:

    Apropos de libertate:
    Numai vagabondul poate fi considerat arhetipul omului liber in societatea noastra (cred eu), adica liber de spiritul de consumatorism (liber de: “vai ce pantof demodat port”, “vai ce ceas superb are colegul”, “ahh, cit as vrea in concediu in Turcia” etc.) desi totusi dependent de pozitia initiala de vietate care trebuie sa supravietuiasca. Unicul lucru pe care il putem obtine (ghidindu-ne de filosofia budista) cred ca este libertatea interioara, indiferenta fata de tendintele materialiste…
    In plan economic – cu ceva mai nou au venit liberalistii incurabili ai scolii de la Chicago (vezi Sunstein si Thaler), cica daca pina acum se facea dilema intre Paternalism si Liberalism (precum e descris mai sus in exemplul cu matusica) acum e mai rational sa ne ghidam de “Libertarian Paternalism” adica eu iti zic concret ce trebuie sa faci dar in acelasi timp iti las un “opt-out” ca sa nu te simti constrins… asta in cazul cind totusi pornim de la ideea ca oamenii sunt fiinte nu chiar atit de rationale in marea lor majoritate si procedeaza in multe cazuri in detrimentul lor (apropos asta cam asa si este, de altfel pentru ce ar mai trebui si economia asta behaviorista ;)).
    Apropos despre utopie:
    Pe mine ma cam umfla risul cind stiinta economica incearca sa defineasca ceva ca utopic… toata stiinta economica este o utopie prin excelenta, este un model inventat al realitatii. Adica utopia in cazul dat este un model putin mai indepartat de circumstantele actuale, dar nimeni nu zice ca aceste circumstante nu pot fi posibile :). Vrei sa dezarmezi un economist? Nu critica modelul in intregime, critica prezumtiile (“assumtions”) care sustin si contureaza modelul! Modelul capitalismului si a economiei de piata se bazeaza pe una din cele mai mari inventii economice, pe acel “homo economicus” care in mare parte pur si simplu nu exista… si daca privim putin mai atent nicidecum cei ce vor se vinda nu se bazeaza pe rationalul din noi, mai degraba pe irationalul – creaza standarde false (ce este “cool” si “trendy”) si dupa ne arata cu degetul si zice ca nu suntem rationali daca nu mergem dupa aceste standarde :). Asa ca in multe cazuri si ceea ce pare rational in fond este un “rational” inventat, un sir logic care isi are originea undeva in nisip, undeva in adincuri, in fine undeva unde nimeni nu se mai uita si nu mai vrea sa se intereseze… mare majoritate stau si se complac in satisfactia rationalitatii de moment.

    • Rustam says:

      referitor la rationalitate vezi Galbraith si teoria sa precum ca nu gusturile si nevoile individuale indica firmelor ce sa produca dar defapt companiile mari ne dicteaza ce sa mananci si cu ce sa te imbraci. ca exemplu pot sa citez inflorirea prin a. ’70-’80 a hypermarketurilor in europa de west unde toti agro-industrialii afirmau in gura mare ca produsele de larg consum sunt mai ieftine si mai sanatoase…

      Relativ la utopia stiintelor economice nu sunt de acord deorece, Nicolae am impresia ca vorbesti doar despre modelul standard in economie si nu faci nici o aluzie la alte curente mai “heterodox” care pleaca de la realitate pentru analiza comportamentului agentilor economici si a mecanismelor de functionare a pietii.

  2. Rodelu says:

    Cred ca in materie de libertate majoritatea din noi suntem la kilometrul 0. Si mai avem mult pana la statia terminus. Problema eliberarii si a trairii libere e strans legata de u mecanism intern al feicarui din noi. Mai nou psihilogia considera ca gandurile la fel sunt supuse atractiei universale. Despre ce libertate poate fi vorba in asa conditii? Atunci cum sa mai reusim sa devenim liberi daca exista nu o mana invisibila ci o legitate care nu poate fi ignorata si nici schimbata. Doar o minune un miracol… ma gandesc ca poate acea “Mana invizibila” este capabila sa faca aceste legitati si mecanisme si tot ea sa le schimbe, sau chiar sa le anuleze?
    Interesanta tema. Interesanta tema am sa ma mai gandesc la ea.
    RR

  3. Interesant Thaler și Sustein aștea – am googluit și am dat de blogul lui Sustein în apărarea „paternalismului libertarian”.

    Acum că suntem pe tărâmul utopic, contează mai puțin și totuși nu mă cumpăr cu liberul arbitru opțional – cunoaștem că mediul își exercită forța de constrângere asupra individului nu doar prin legi, prin urmare, mă gândesc că ar fi imposibil (utopic!) să concepi un sistem de ieșire lipsit de costuri.

    E greu să vizualizăm o societate a viitorului fără să știm să cuantificăm impactul tehnologiilor noi – vedem că aplicații precum facebook & others relativizează puternic noțiunile „stat”, „frontiere”, etc.

  4. Oxana says:

    Interesante randuri, Zene. M-au dus cu gandul la George Orwell “Animal Farm” (gasesc de altfel “ferma” ironic f.actuala p/u RM). Pentru mintea mea (din o perspectiva inclinata m.m juridic) libertatea, recunoasterea sau negarea careia, dupa caz, stau la baza sistemului. Va exista intotdeauna o tensiune dificil de conciliat intre cererea/necesitatea/dorinta de libertate si imperativele moralei si/sau legii – din mostenirea lui Machiavelli pentru modernitate.

  5. Vladimir B. says:

    Zizek ma amuza si ma binedispune ori de cate ori ii citesc scrierile…Preferata mea e “Ati zis cumva totalitarism?”

  6. Vladimir B. says:

    Sa-ti para rau si de ratarea “Fermei animalelor”! Chiar daca nu e la fel de geniala ca romanul MY a lui Zamiatin. Deci, incepe cu lectura lui Zamiatin…e poate cel mai straniu ce s-a scris despre zorile totalitarismului.

    • Păi, interesul pentru totalitarism este ceva mai recent la mine 😉

      Cu un an în urmă am scris în Nuanțele difuze ale tiraniei despre scriitorul somalez Nuruddin Farah. Este mai puțin cunoscut pe la noi, deși, cred că avem ce învăța de la pătimita Somalie (în speranța de a evita „orele practice”)

  7. Victor Burunsus says:

    Sorin,

    Vreau sa te contrazic ref la “Blogul: acest instrument care prin însuşi gratuitatea sa sfidează principiile economiei de piaţă.”

    De fapt nimic nu vine gratis. Este doar o aparenta. Utilizand ceva gratuit, investesti timp pe care poti sa-l aloci pentru a castiga mai multi bani si sigur ca platesti nota pentru internet (nu conteaza daca o faci personal sau o face angajatorul tau, oricum e achitata ).

    Disponibilitatea resurselor aparent gratuite oricum alimenteaza business-ul mai ales daca accesezi facebook de pe un terminal mobil.

    Ref la caracterul iluzoriu al libertatii. Eu cred ca poti fi liber si in cea mai inchisa formatiune statala, cum a fost URSS de exemplu. De asemenea poti fi sclav si in cea mai libera tara [nu stiu care e asta]. Eu cred ca fiecare poate deveni liber pe atat pe cat si-o doreste iar dorinta depinde cat de conditionarile parentale si societale atat si de eul fiecaruia dintre noi. Intradevar, cel mai liber este acel care ajunge sa transcinda egoul si sa libereze de conditionari din partea celor di jur. Pretul pe care il platesc unii este ca se gasesc in strada altii insa gandind si actionand liber fac milioane pe care mai apoi le investesc in ceea ce cred.

  8. Ooo, Victor, tu dacă nu mă contraziceai eu aş fi avut dubii serioase în privinţa identităţii celuia care se dă drept tu. 😉

    Dar mersi, căci chiar e mai interesant aşa.

    @Gratuitatea blogului: Eu scris pe gratis. Nu charge-uiesc pe nimeni pentru faptul că citiţi ce scriu, nu pun publicitate pe blog (asta în cazul când ai aduce ca argument faptul că şi pe economist.com articolele sunt “gratis”. Deci doar în sensul ăsta şi nu la general. Desigur plăteşti bani ca să stai pe net (dar şi pentru a sta în viaţă tot plăteşti bani)… Dar e adevărat, “câştig” prin comentarii primite şi faptul că anumite idei se maturizează fiind expuse în public. Aşa că se poate pretinde că e un fel de troc.

    @Libertatea: Să filosofăm un pic…

    Libertatea vagabondului are ceva suicidal. E clar, omu’ nu-şi pune capăt zilelor, dar tot zice un fel de “fie ce-o fi”. Prin urmare, nu e opţiune valabilă.

    Libertatea amânată? Ca să acţionezi “liber” şi să faci milioane, pentru ca apoi să te bucuri de ele şi să faci ce-ţi vrea inima, începi prin a face tot felul de compromisuri. Eu am dubii serioase în privinţa faptului că momentul în care spui “gata, sunt liber!” va veni vreo dată. De obicei, bogaţii sunt dependenţi de obiceiurile însuşite, au nevoi mai mari (piramida lui Maslow), au şi anumite angajamente inevitabile. Exemplu clasic – personajul Gotanda din “Dance, dance, dance” de Murakami.

    De fapt nu mi-am pus ca scop să descifrez cum e posibilă libertatea, am vrut să arăt doar că exemplul descris de Zizek despre tatăl post-modern ilustează concludent faptul că nici în capitalism libertatea nu este o victorie certă. Dar, bine că m-ai provocat, căci m-am gândit un pic la chestiune şi am ajuns la concluzia că maximum ce poţi rupe de la viaţă, e să treci prin ea ferindu-te să fii condus de opinia majorităţii, ideile preconcepute, sfaturile idioţilor, etc. Dacă, în consecinţă nu vom fi tare liberi, cel puţin vom şti că dormim aşa cum ne-am aşternut. Adică, deciziile luate chiar ne aparţin şi asta deja e o chestie.

  9. […] în mai îl descoper pe Žižek. Mamă, ce distractiv. Filozoful rocker mă inspiră să perseverez pe jos în căutarea stației terminus. Aflu de Povestea Lucrurilor de Annie […]