March 19, 2009 6

Merele otrăvite din Grădina Binelui

By in eseuri

Mai ții minte cum a început totul? Mai întâi a fost o cutie pecetluită care nu trebuia nicidecum să fie deschisă. Dar a fost. Și au ieșit din ea necazul bătrânețea, bolile, supărarea, moartea… Dar întrebarea adevărată este: au fost oamenii răi și până a deschide cutia? Faptul că au deschis-o a fost din inocență sau a fost ispita întunericului care deja zăcea în ei? Zăcea, cocea și vroia să iasă afară…

Dar până la asta era un șarpe afurisit și o femeie curioasă care a vrut să înțeleagă totul. Și un bărbat hrăpăreț care nu se uita ce mănâncă… Noi, oamenii, am fost inocenții, altcineva a fost răul care ne-a pus la cale. E un fel de pârâtură, nu-i așa? Dar până și până la asta a fost un zeu care vroia să se vadă în oglindă. Și a început să coacă de dorință. Iar din coacerea lui s-au umplut zece vase de strălucire divină. Numai că ultimul n-a răbdat și s-a spart. Și s-au împrăștiat picăturile de dumnezeire în univers și lumea a devenit haină. Iar datoria noastră este să strângem dumnezeirea picătură după picătură până ce vom umple vasul la loc. Și atunci vom intra din nou în rai.

Poveste despre dragoste şi întuneric

Poveste despre dragoste şi întuneric

După această introducere lirică, ţin să menţionez că, în ziua de azi, scriitorul a luat locul sacerdotului în curăţarea sufletului uman. E adevărat, nu toţi scriitorii sunt preocupaţi în mod special de această problemă. Fiecare cu agenda sa: unii pledează împotriva totalitarismului (Paul Goma, George Orwell, Milan Kundera, Ismail Kadare, Nuruddin Farah – “dreapta literară”), alţii în favoarea dreptăţii sociale (Miguel Angel Asturias, Mario Vargas Llosa, Martti Larni, Julio Cortazar – “stânga literară”), unii examinează dragostea şi războiul sexelor, iar alţii lucrează la derect cu subiecte ce ţin de univers sau destin. Împărţirea este foarte convenţională. Dar este şi categoria specială (şi preferată de mine) care caută să explice de ce există răul în lume şi care sunt opţiunile noastre vis-a-vis de el.

Într-un interviu Haruki Murakami s-a exprimat foarte frumos despre meseria sa: scopul său este sa scoata demonii la suprafaţă, să-i întoarcă pe faţă şi pe spate, să-i expună la lumină astfel încât ei să se dizolve în cele din urmă ca un coşmar de noapte în razele dimineţii. Este vorba de acel “catharsis” care a fost identificat de grecii antici ca fiind cea mai importantă funcţie a dramei – curăţirea prin experienţă. Este lucrul pe care o predică duhovnicească sau o lecţie teoretică de morală nu o poate face. Avantajul scriitorului este contactul fizic cu empiricul (chiar dacă e unul inventat). Eu cred că pornirea de a investiga rădăcinile răului l-a şi determinat pe Murakami-sensei să publice “Undeground” – cronica victimelor atacului cu gaz toxic în metroul capitalei nipone şi “Pământul făgăduinţei” – cronica torţionarilor accidentali.

Într-o expresie diferită, cultivarea bunătăţii transcede şi în opera lui J. M. Coetzee (Aşteptându-i pe barbari), Milorad Pavić (Dicţionarul Khazar) şi Amos Oz (Poveşti despre dragoste şi întuneric). În cea din urmă lucrurile sunt exprimate atât de lucid încât aş face bine să le reproduc cuvânt în cuvânt. Pagina 172-174 unde autorul israelit povesteşte despre filozofia vieţii a bunelului său (Papa), au devenit pentru mine cele mai adânci adevăruri. Iată-le:

El credea că toți oamenii sunt copii nechibzuiți, care și-au provocat mare dezamăgire lor înșiși, și unii altora, fiind cu toții prinși într-o comedie grosolană și fără sfârșit, care în general se termină prost. Toate drumurile duc la suferință. Prin urmare, după părerea lui Papa, toți oamenii merită îndurare și cele mai multe dintre faptele lor merită să fie iertate, inclusiv diverse uneltiri, farse, înșelătorii, prefăcătorii, manipulări false, revendicări și pretenții.

…Singurele lucruri care puneau la grea încercare îngăduința lui Papa erau actele de cruzime. De acestea avea oroare. Ochii lui albaștri se înnorau când auzea de fapte rele. „Un animal rău? Ce înseamnă expresia asta?” cugeta el în idiș. „Nici un animal nu e rău. Nici un animal nu e în stare să facă rău. Animalele nu au inventat încă răul. El e monopolul nostru, stăpânii creațiunii. Așa că, poate la urma urmei, am mâncat alt măr din grădina raiului? Poate că între pomul vieții și cel al cunoașterii mai creștea unul în grădina raiului, un pom otrăvitor, despre care nu se vorbește în scriptură, pomul răului (pomul cu riches zicea el în idiș) și din acesta am mâncat din greșeală? Ticălosul ăla de șarpe a înșelat-o pe Eva, i-a jurat că era cu adevărat pomul cunoașterii, dar de fapt a dus-0 la pomul cu riches. Poate că dacă ne-am fi mulțumit cu pomul vieții și cel al cunoașterii, nu am fi fost izgoniți din rai?

…Dar ce e iadul? Ce e raiul? Cu siguranță că totul e înăuntru. În casele noastre. Poți găsi iad și rai în fiecare odaie. În spatele fiecărei uși. Sub fiecare pătură dublă. Așa este. Un strop de răutate, și oamenii sunt unul pentru celălalt iadul. Un strop de îndurare, și oamenii găsesc unul în celălalt raiul.

Am zis un strop de îndurare și generozitate, n-am zis iubire: nu prea cred în iubirea universală. Iubirea tuturor pentru toți – poate că ar trebui să lăsăm asta în seama lui Isus. Iubirea e cu totul altceva. Nu are nimi de-a face cu generozitatea, cu îndurarea. Dimpotrivă. Iubirea este un amestec ciudat de contrarii, o îmbinare de egoism extrem și dăruire deplină. Un paradox! În plus, iubirea, toată lumea vorbește întotdeauna de iubire,iubire, dar iubirea nu e ceva ce alegi, ci te molipsești de ea ca de o boală, ești prins de ea ca într-o nenorocire. Așadar, ce anume alegem? Între ce și ce trebuie să aleagă oamenii în fiecare minut al zilei? Generozitate și meschinărie. Orice copil o știe, și totuși răutatea nu se mai isprăvește. Cum se poate explica asta? Se pare că ni se trage de la mărul pe care l-am mâncat atunci: am mâncat un măr otrăvit.”

Îndurare şi generozitate – simplu, nu-i aşa?

Ar fi fost interesant ca Haruki Murakami şi Amos Oz, vecini în anul precedent pe lista de favoriţi ai premiului Nobil pentru literatură, să se fi întâlnit în Ierusalim cu ocazia premiului înmânat lui Haruki. Găsesc o mare sinergie de idei la cei doi şi sunt sigur că ar fi ieşit o colaborare fructuoasă.

Tags: , , , , ,

6 Responses to “Merele otrăvite din Grădina Binelui”

  1. Veronica says:

    Am citit cartea, apoi dupa doua saptamini recitit … ma intreb cum e sa pui pe hirtie toata viata ta si trairile tale, o fi dificil sa iti deschizi sufletul pentru oricine vrea sa priveasca. Este probabil despre toleranta povestea, frumos scrisa. Am intrat intr-o librarie zilele trecute, juma era cu cartile lui Oz, o sa incerc sa gasesc Acolo unde urla sacalii.

    • Veronica, poate că tăcerea intenționată și, mai ales, îndelungată, îl face pe om să devină fals? Oz a avut nevoie de 50 de ani ca să prindă curaj să scrie despre tot. Sau odată cu vârsta căpătăm o perspectivă istorică chiar și asupra propriei biografii.

  2. Oxana says:

    raul si binele, este o lege a echilibrului in univers, este legea in si yan
    si daca analizezi foarte profund de ce suntem sortiti sa suferim, vei intelege ca este o rasplata pentru fapta care am facut-o in trecut
    optiunea noastra este sa fim de partea binelui, insa oamenii cotemporani, din pacate, nu cunosc foarte clar diferenta intre bine si rau, deaceea si se intimpla atitea lucruri rele azi

    • Oxana, suferința e inteligibilă: când se întâmplă ceva rău – un accident, o calamitate, chiar și un război – aceasta provoacă durere, dar nu ăsta e răul la care mă refer. Răul care e yin (sau yang?) e OK, dar ce ne facem cu cruzimea inutilă? răutatea cu care un copil împușcă din praștie un motănaș? Sau drăcușorul care te împinge să spui (sau să faci) lucruri pe care ajungi să le regreți.
      Am impresia că suntem „codați” să facem anumite lucruri trăsnite chiar contrar la ceea ce credm sau ceea ce suntem. Și acesta mi se pare să este răul primordial de care vorbește bunelul lui Oz.

  3. […] Amos Oz – Poveste despre dragoste şi întuneric […]

  4. […] Posted by Viorica in Scriitori din lumea întreagă. Lasă un comentariu Merele otrăvite din Grădina Binelui. […]