April 17, 2009 8

Memoria scurtă a moldovenilor

By in eseuri
În ziua pe care ex-preşedintele ţării, Vladimir Voronin, o numeşte “marţea cea neagră”, în cealaltă emisferă a planetei s-a produs un eveniment epocal pe care noi, moldovenii, fiind ocupaţi de propriile instituţii democratice, l-am trecut cu vederea. Cu toate acestea, evenimentul a fost remarcabil şi oarecum simbolic: pe 7 aprilie 2009 peruanul Alberto Fujimori a devenit primul ex-preşedinte al Americii Latine care, venit la putere prin sufragiu, a fost tras la răspundere pentru abuz asupra drepturilor omului. Justiţia peruană l-a condamnat la 25 de ani de detenţie ca urmare a unui proces televizat care a durat 16 luni, demostrând elocvent că Femida nu face distincţie între ex-preşedinţi şi simpli cetăţeni. Cel puţin, nu în Peru.

Tot în Peru: a apărut iniţiativa controversată de creare a Muzeului Memoriei. Ideea nu aparține peruanilor – crearea unui muzeu care ar comemora victimele războiului de gherilă, produs între forțele armate de securitate şi gruparea Sendero Luminoso, cca. 70 mii, majoritatea fiind indieni andini, este oferta guvernului german. Autoritățile peruane consideră că mijloacele destinate creării muzeului – 2 milioane dolari SUA – ar fi putut fi folosiți altfel: pentru hrană, şcoli, spitale. Pe de altă parte, avocatul creării unui asemenea muzeu este celebrul sciitor Mario Vargas Llosa. Autorul menține necesitatea unui muzeu al memoriei pentru a „lupta cu atitudinele intolerante, oarbe şi obtuze care s-au făcut vinovate de declanșarea violenței politice”.

 La Milan Kundera, scriitorul ceh, găsim următoarea teză:

Lupta omului împotriva puterii este lupta memoriei împotriva uitării. (Cartea râsului şi a uitării)

Să ne imaginăm ce se va întâmpla dacă evenimentele din 7 aprilie 2009 vor fi date uitării. Poate că peste nu mai puţin de 10 ani, o altă Lorena Bogza, la o altă emisiune care poate că nu se va numi în PROfunzime, îi va invita în studiou pe câţiva dintre politicienii care vor fi în vogă în acele timpuri ca să se clarifice ce s-a întâmplat de fapt. Vor apărea ipoteze precum că zvonurile privind existenţa victimelor au fost exagerate, criza economică i-a scos în stradă pe protestatari, preşedintele era în neştiinţă de cauză, etc. Poate că da, poate că nu. Tot ce vreau să spun este că dacă chiar din perspectiva zilei de astăzi nu avem răspunsuri la întrebările: s-au fraudat sau nu alegerile? au fost protestele spontane sau (fie şi parţial) regizate? cum se explică reacţia lentă a Occidentului? – apoi peste 10 ani răspunsurile vor fi pur şi simplu imposibile. Respectiv, peste 10 ani sau poate că mai târziu, vom ieşi din nou în PMAN, vom revendica din nou drepturi, vom avea în continuare împărţirea societăţii (vezi Cele două Moldove) şi aşa la nesfârşit. Acest lucru se va întîmpla din in cauza că avem o incapacitate cronică de a ţine minte evenimentele produse, a le analiza şi a găsi un consens social privind ce este drept şi ce este strâmb.

Dovadă a acestei concluzii aparent jignitoare pentru rasa moldovenească este şi faptul că revoluţiile anti-comuniste au avut loc în Europa de est către finele anilor ’80. Din moment ce peste 20 de ani de la producerea lor, noi încă ieşim în stradă cu revendicarea aceloraşi drepturi, se confirmă că suntem anacronici şi defazaţi.

În Germania, nemţii din est au găsit o cale inteligentă de a spune adio trecutului comunist prin filme ca "Good Buy, Lenin" şi "Viaţa celorlalţi"

În Germania, nemţii din est au găsit o cale inteligentă de a spune adio trecutului comunist prin filme ca "Adio, Lenin" şi "Viaţa celorlalţi" (2006)

Nu avem memorie socială. Într-o emisiune la ProTV, prilejuită împlinirii a 17 ani de la începutul conflictului transnistrean, s-au pus întrebări vitale pentru înţelegerea statalităţii moldovene. De exemplu, de ce a fost eliberat Igor Smirnov după ce fusese reţinut de forţele de ordine; din ordinul cui, în ce bază? Spre ruşinea mea, mi-am dat seama că acest incident mi s-a şters cu desăvârşire din memorie. Efectiv, am uitat că a existat un moment istoric când Smirnov fusese arestat. Îmi dau perfect seama că este imposibil să judecăm evenimentele din trecut prin prisma prezentului, însă atunci, la mai puţin de 1 an de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, exista posibilitatea reală ca situaţia să se răstoarne la 180 grade şi cel reţinut să fi fost tocmai preşedintele Snegur. În fine, aduc acest exemplu doar pentru a ilustra faptul că punctele de reper în istoria Republicii Moldova se uită şi nu devin memorie socială.

Odată cu proclamarea suveranităţii nu am beneficiat de un proces al comunismului şi nu am contabilizat numărul victimelor regimului stalinist. Respectiv, avem brandul “comunist” care este popular chiar şi după 20 de ani de la căderea URSS. Poate că s-au scris articole, dar era important ca astfel de momente să fie preluate şi de manualele de istorie. Cel mai vigilent basarabean, scriitorul Paul Goma, nu a devenit mentorul tinerei societăţi moldoveneşti, iar cel mai profund poet al nostru, Grigore Vieru, a beneficiat de atenţia autorităţilor doar la trecerea sa în nefiinţă.

Ce-a fost, a fost. Revenind la prezent, ţin să menţionez că abia acum moldovenii au şansa să înveţe ce este o democraţie. Suntem exact la pagina care spune de ce justiţia trebuie separată de puterea politică; cât de important este să avem mass media independentă pe întreg teritoriul ţării şi nu doar în oraşele mari; de ce puterea politică se împarte între executiv şi legislativ. Se vede că lecţiiile teoretice privind rostul democraţiei predate de profesori europeni şi americani au fost picate lamentabil.

Vom pica oare şi lecţiile practice?

Tags: , , , , ,

8 Responses to “Memoria scurtă a moldovenilor”

  1. Onorica says:

    Frumos scris si adevarat, din pacate. Chiar si acum sfintele sarbatori de Pasti au invaluit tara si supararea, indignarea si disperarea putin cate putin trec, ramand doar in inimile victimelor directe ale farsei politice. Spre regret sau poate, din fericiere, timpul va sterge si aceste rani si viata moldoveanului va continua ca inainte – vor fi ridicate case, pe langa ele si garduri inalte si in felul asta le va parea ca sunt protejati…

  2. Mircea says:

    Apreciez cele de mai sus. Recunosc cel putin fonul emotional. Ma ghindesc doar,- “rasa Moldova” intr-un mod oarecare asuma o forta cel putin in potential de asi hotari destinul. Aparte de forte externe, am frica ca, suntem ciopartiti in identitati de moldoveni, romani, vorbitori de limba rusa fara nationalitate sau cu una din cele multiple prin tara si tot asa. In acest caleidoscop e usor de aprins spiritele unui grup contra altuia sau initia jocuri de ori si care natura inclusiv si spectacole de preformanta celui de marti 07/04. “Divide et impera”.

  3. Roman says:

    de acord cu Onorica..
    din pacate avem o trasatura foarte negativa: ne deprindem cu ceea ce avem, nevrind sa obtinem ceva mai bun.

    ca exemplu, din spusele cunoscutului meu, care a votat pentru “armata rosie”: “am trait 8 ani, am trait rau, dar mai bine inca 4 ani sa traiesc asa decit sa le traiesc nestiind ce va fi”…
    iata cum..

  4. Vlada says:

    ca memoria moldovenilor e scurta, deja s’a demonstrat de’atatea ori. Si nu doar uita, dar inca mai si iarta. Nici nu inteleg care este prima: uitarea sau iertarea:)

    Trebuie sa tinem minte ce s’a intamplat pe 7 aprilie. Dar problema este ca foarte multi nu stiu ce’a fost sau n’a fost pe 7 aprilie. Unii vor tine minte aceasta zi ca cea in care statul a bagat teroarea in tineri – i’a batut, torturat, umilit si ucis. Altii, ca ziua in care presedintia si parlamentul au fost vandalizate, iar statul a evitat varsarile de sange.

  5. Oxana says:

    Esti generos, draga Zen, “memoria scurta”:). Atat timp cat gandim, cred ca avem dreptul sa fim suparati si putem alege sa fim “optimisti suparati”. S-au intamplat lucruri, pe care mintea mea refuza se le mai califice, pentru ca am picat sau ratat, ca tara, ceea ce trebuia facut la timpul potrivit. De ex. 1991-1995, adevarate reforme ale administratiei publice centrale si ale justitiei. Evenimentele saptamanii trecute sunt consecintele acestora ratari sau eschivari (nu mai conteaza calificativele). Atat timp cat nu vrem sau nu putem invata ca tara, ca popor, ca entitate, din experienta proprie sau a altora, evenimentele vor fi deja vu. Sunt optimista ca fiecare in parte am invatat multe, si prin contributia fiecaruia la locusorul lui/ei, vom invata din nou sa trecem de la “optimismul suparat” la “optimismul bucuros” (tautologie intentionata?!). Sarbatori frumoase alaturi de cei dragi si Paste Fericit!

  6. Ion says:

    In urma acestui articol esti pus la reflectie. Cit de adevarate si triste sint cele expuse. Acest regim de la conducerea tarii nu constientizeaza faptul ca i-a trecut vreme, poporul a obosit de el si vrea o viata mai buna. Memoria va fi scurta in ceea ce priveste evenimentele de la 7 aprilie, dar nu si calitatea vietii de pina la 7, dar mai ales dupa 7 aprilie. Vor mai opune rezistenta cei tineri cit vor putea, dar intr-un final marea parte a lor va opta pentru ceva mai bun in alta parte. Ca rezultat, va raminea Voronin cu alegatorii sai fideli (batrinii si, eventual mortii), cit si cu simpatizantii sai mai tineri, care ulterior il vor abandona si ei, din imposibilitatea de a face fata stabilitatii promise.

  7. Vă mulțumesc pentru solidaritate și pentru reflecțiile voastre. Acum sunt mai bucuros/optimist 😉 Sărbători luminoase de Paști!

  8. […] În aprilie nu ascult muzică. Scriu despre cele două Moldove și despre memoria scurtă a conaționalilor. […]