May 13, 2009 10

Un eşec (parţial) al proiectului uman

By in legi

Există un mit vis-à-vis de exercitarea actului de justiţie şi anume faptul că, înlăturate fiind toate elementele de corupţie, justiţia devine infailibilă. Faptul că zeiţa Justiţiei are ochii legaţi pare să poarte o semnificaţie dublă. Nu doar imparţialitatea ei este în joc, ci şi faptul (sau mai ales faptul) că de cele mai multe ori justiţia trage orbeşte.

Prison Break sau ritualul justiției

Serialul american Prison Break m-a ajutat să înţeleg acest lucru în momentul în care unul din personajele lui, Lincoln Burrows, este prins în cursă pentru a doua oară. Nu caut să stric intriga; este suficient să menţionez că lucrurile au fost dinadins puse la cale astfel încât toate dovezile să-l incrimineze anume pe Lincoln. Peste câteva momente vedem cum canalele de ştiri transmit „noutatea” privind crima lui Burrows de parcă vina lui este un lucru de la sine înţeles. Mi-am dat seama că, din punct de vedere al societăţii, chiar nu conta cine este vinovatul. Desigur conta pentru Lincoln, în schimb pentru societate tot ce conta era ca actul de justiţie să-şi confirme virilitatea. Arhiva societăţii va păstra în „memoria” sa faptul că vinovatul a fost Lincoln şi că vinovatul a fost prins. Imaginaţi-vă că nu urmărim un serial, ci suntem în plină realitate – vom judeca evenimentul prin prisma statisticii oficiale (în cazul când nu suntem frătele său, Michael, dispus să-şi creadă fratele pe cuvânt).

Eu zic că nu există statistici care să ateste câte din persoanele inculpate se fac cu adevărat vinovate de crimele care le sunt imputate. Într-un caz celebru, ficţionalizat de Julian Barnes în romanul Arthur & George, autorul lui Sherlock Holmes reuşeşte să demonstreze inocenţa lui George Edalji a cărui „vină” deja fuse-se hotărâtă în instanţa judecătorească. Similar, dar cu efecte mai puţin fericite, personajul islandezei Björk din Dancer in the Dark (2000) sfârşeşte nevinovată pe scaunul electric. Nici măcar nu mă întreb câte victime ale zeiţei oarbe a Justiţiei există, ci pur şi simplu admit că nu avem nici cea mai vagă idee despre finalitatea justiţiei.

Lucruri precum cele expuse mai sus mă determină să cred că pentru societate contează nu atât pedepsirea vinovatului, cât exercitarea ritualului justiţiei. Ce se are în vedere? Faptul că se creează impresia că justiţia funcționează este chiar mai important pentru membrii societăţii decât actul în sine. Prin pronunţarea sentinţelor se trage o linie: faptul de a rămâne dincolo de linie poate fi un lucru oribil pentru persoana inculpată (vinovată sau ba), în schimb pentru toţi ceilalţi, care rămân dincoace de această linie, sentinţa pronunțată este reconfortantă. Pedeapsa acordată Celuilalt serveşte drept dovadă a propriei noastre inocenţe. Simetric sentinţei pronunţate – nu contează dacă suntem sau nu inocenţi, faptul că rămânem dincoace de linie ne legitimează existenţa.

Ucigaşii îi judecă pe ucigaşi

Omul înjunghiat, alegorie la sacrificarea lui Isus, relevă universalitatea crimei

Omul înjunghiat, alegorie la sacrificarea lui Isus, relevă universalitatea crimei

De o manieră mai radicală (şi mai depresivă) animatorul francez René Laloux într-ale sale Vremuri moarte (1964) caută să ne convingă despre universalitatea crimei: copiii se joacă de-a războiul; peste câţiva anii ei trec de la teorie la practică; în pauzele dintre războaie ne delectăm cu detective, ascultăm cronicile criminale, facem bilanţurile violenţei. Crima este omniprezentă.

Proiectul umanităţii este în ruine. Cu o logică de fier suprarealistă (o logică a coşmarului) Laloux ne înşiră în fața ochilor o privelişte dezolantă: nu clădirile, ci corpurile umane sunt fărâmiţate – aici lipseşte un picior, dincoace – o bucată de creer. Imaginea cea mai terifiantă: un copil tinde spre sânul statuii lui Venus din Milo.

Orânduiala acestei lumi este un rit religios conform căruia oamenii stau la coadă ca să arunce moneda într-o puşculiţă spălându-se astfel de păcate. Odată ce taxa este achitată, crimele pot continua.

Observăm şi la René Laloux ideea de rit religios care ţine locul actului de justiţie. Cum s-a ajuns până aici? Impresia mea este că institutul social al justiţiei a apărut cu scopul de a suprima aşa-numita Lex talionis (ochi pentru ochi, dinte pentru dinte) pusă în aplicare nemijlocit de către cei pătimiţi. Astfel, a existat un moment în care Statul i-a spus cetăţeanului: “D-le nu-ţi mai face griji, mă ocup eu de problema ta. Fii bun şi achită impozitele căci eu am să mă clarific”. Ulterior, relaţia dintre stat în calitate de mandatat şi cetăţean în calitate de mandatar a degradat până în punctul că justiţia, cea de-a treie putere, a fost considerată un atribut firesc al statului. De aici până la frica că în orice moment poţi fi citat în instanţă de judecată, indiferent în ce calitate, nu rămânea decât un pas. Aşa a ajuns zeinţa Justiţiei simbolul unei monstruoase maşinării birocratice în care cetăţenilor le-a revenit rolul unor rotiţe care fie că sunt unse şi se învârtesc, fie că sunt dislocate, strivite şi aruncate la gunoi de Marele Ceasornicar.

Există speranţă?

Specificul gândirii pozitiviste mă obligă să caut anumite excepţii şi să ofer o rază de speranţă. Ei bine, nu am cum să o fac: justiţia chiar este un proiect eşuat al umanităţii. O problemă a proiectului este că termenii de referinţă nu sunt bine demarcaţi. Ce se urmăreşte de fapt? Restabilirea ordinii originale (presupunând că a existat una), pedepsirea vinovaţilor, prevenirea crimelor prin frica de pedeapsă, răzbunarea? Istoria a generat însă destul de multe proiecte de justiţie alternativă:

  • Amânarea judecăţii. În această lume: dacă eşti lovit pe obraz, oferă şi celelălat obraz. Refuzul de a face parte din lanţul “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” nu ţinteşte restabilirea dreptăţii, ci stoparea răului. Respectiv, creştinismul ne sugerează să nu ne preocupăm prea mult de justiţie în această lume, căci Dumnezeu vede totul şi va distribui pedepsele în cealaltă lume. Cu mici deosebiri semantice, budismul afirmă că legea karmică funcţionează infailibil iar, dacă pedeapsa nu te ajunge din urmă singură în această viaţă, te va ajunge cu siguranţă în ciclul reîncarnărilor ulterioare.
  • Auto-administrarea justiţiei. Piraţii din Somalia, supăraţi pe întreaga lume îşi fac singuri dreptate, solicitând recompensă materială pentru faptul că cineva se face vinovat de mizeria în care au ajuns (nu contează cine). Eroina lui Jodie Foster în The Brave One (2007) îşi face singură dreptate din cauza că Justiţia nu este în stare să pedepsească brutele ce i-au ucis logodnicul. Într-o variantă mai civilizată, rezolvarea disputelor pe cale extra-judiciară prin simplul acord al părţilor este o formă de regla conturile fără intermedierea Statul.
  • Para-justiţie. Mafia, Comitetul Central al partidului, maharajahii, etc. îşi însuşesc uneori rolul de administratori ai justiţiei, atunci când Statul nu o poate face de o formă mai eficientă. Să vorbim despre actul justiţiei este nefiresc în asemenea cazuri, căci legile cutumare care se aplică nu sunt neapărat reprezentative pentru toată societatea.

Lucrurile stau prost în majoritatea cazurilor (deşi soluţia prescrisă este una pentru toţi) şi mai puţin prost – în Occident. Din moment ce ritualul justiţiei este universal, cum se face că în Occident Justiţia pare să funcţioneze? După mine, misterul se află în capacitatea subiecţilor de a crede în funcţionarea sistemului – judecătorii, avocaţii, juraţii, criminalii, poliţiştii, jurnaliştii şi inocenţii acţionează fiind încrezuţi în eficienţa sistemului de a administrarea actului de justiţie. Credinţa le prescrie anumite acţiuni care în majoritatea cazurilor conduc la săvârşirea justiţiei. Dar nu în toate. În restul lumii – nici judecătorii, nici avocaţii, nici juraţii, nici criminalii, nici poliţiştii, nici jurnaliştii şi nici inocenţii nu cred în capacitatea sistemului de a face dreptate renunţând pur şi simplu la justiţie, făcându-şi singuri dreptate sau apelând la mafioţi.

În concluzie – reiterez: nu am soluţii, însă zic că nu e bine să ne facem că plouă din moment ce ştim că lucrurile stau prost.

Tags: , , , , , ,

10 Responses to “Un eşec (parţial) al proiectului uman”

  1. snake says:

    Zeita justitiei -Themis – este legata la ochi tocmai pentru a demonstra oamenilor judecata ei impartiala, nediscriminatorie. Legenda spune ca atunci cand Themis condamna pe cineva la moarte pe nedrept( sufletul acestuia ajungea in Tartar) Furia ii lua inapoi si uite asa se facea dreptate divina. Scopul justitiei ar fi unul de coercitie – ceea ce practic nu se intampla in cazurul puscariasilor – iata esecul scopului aici! Condamnatii, in inchisoare, se specializeaza si de regula, ajunsi in libertate, recidiveaza. Pe de alta parte, justitia este utila societatii dar nu in forma in care a ajuns astazi. Majoritatea infractorilor periculosi scapa pe proceduri.Magistratul nu mai are credibilitate, el ajungand de multe ori complicele infractorului! Cineva imi spunea astazi ca existenta codurilor de procedura pare a fi inutila. Tind sa-i dau dreptate avand in vedere ca primul cod al lumii (Hammurabi) avea vreo 285 de articole (penal+civil), fara nici o procedura, pur si simplu erau reglementate infractiunile si sanctiunile. Cel care acuza era obligat sa faca dovada concreta. Odata facuta dovada, invinuitul era pe loc sanctionat. Nici legea talionului nu era rea, cum nici Shari’ah sau Kanun. Este o naivitate sa credem ca daca nu avem parte de justitie pe pamant ni se va face dreptate in ceruri!

    • @Snake
      Despre Kanun am citit la Ismail Kadare în termeni nu tocmai elogioși. Recomand și filmul Abril Despedaçado (2001) de Walter Salles după romanul aceluiași Kadare – obligația de a te răzbuna este o porcărie…

      Despre „facerea dreptății în ceruri” cred că nu am fost înțeles – eu nu zic că este smart să cauți dreptatea în ceruri, ci că este opțiunea unora să nu caute deloc dreptate, mai ales în cazul când justiția nu-și face treaba.

      Cu referință la zeița justiției – mersi, cunosc „versiunea oficială”, dar cum crezi – când un judecător închide ochii la anumite probe, o face ca să fie mai imparțial 😉 ??

  2. Mircea says:

    Mi-a placut! Nu am inteles partea aceasta: “Credinţa le prescrie anumite acţiuni care în majoritatea cazurilor conduc la săvârşirea justiţiei. Dar nu în toate. ” De asemenea, nu am Biblia linga mine dar paremi-se ca acolo e mentionat undeva necesitatea de a evita “sa-ti faci dreptatea singur” posibil ca aceasta iti mentine inocenta. Tu nu iti faci dreptatea singur prin varsarea de singe ( ochi, dinte) iar cel ce o face – isi indeplineste lucru ca o ocupatie ori si care. Aceasta la rindul sau se supune legilor unui mestesug. Adica legilor pietii ( calitate, pret etica profesionala etc.)

    • @Mircea
      Mă refer aici la credința subiecților în faptul că ceea ce fac ei reprezintă justiție. Imaginează-ți că lumea a construit o mașinările care funcționează însă toți au uitat în ce constă mecanismul ei. Adică tot ce se știe este că dacă unul o unge cu ulei odată pe săptămână, unul îi schimbă rotițele, unul apasă pe buton, iar altul învârte o manivelă – mașina va funcționa. Numai că nimeni nu știe ce se va întâmpla dacă butonul nu va fi apăsat. Asta numesc eu a acționa din credință.

      Dacă este sau nu justiția un meșteșug care se supune legilor pieței îmi vine greu să spun. În ceea ce îi privește pe avocați – poate că da – comisionul lor va fi cu atât mai mare cu cât mai multe cazuri câștigă. Dar înseamnă oare câștigarea cauzelor dreptate? (Întrebare retorică) Apoi, ce se îmtâmplă cu judecătorii? Se supun și ei legilor pieței? Probabil că judecător poate să devină un practician al legilor cu o experiență vastă și cu o etică impecabilă, dar mă îndoiesc că pe la noi etica este în vogă 🙁

  3. snake says:

    nu ma intreba de justitie si magistrati ca sunt satula pana la voma (scuze). in vreo 10 ani de activitate in domeniu, am intalnit f.putini care si-au facut treaba ca la carte – adica au respectat legea – pt ca ei judeca dupa…propria lor constiinta! Sic! apoi, ce spui de situatia in care un procuror (neconsiderat magistrat la CEDO pt ca e subordonat la “n” ierarhici superiori) are obligatia ca in dosarul penal sa adune probe atat contra invinuitui/inculpatului cat cat si pro invinuit/inculpat, insa, daca acesta din urma aduce probe in apararea sa ori solicita probe in apararea sa, i le respinge pe motiv ca ar fi…neconcludente!!!! ultima bomba am aflat-o acum cateva zile cand o cunostinta – parte vatamata intr-un dosar penal – a solicitat consultarea dosarului aflat la politie iar politistul de caz i-a refuzat cererea motivand in scris ca…nu are autorizatie de prelucrare a datelor personale conf.L 677/2001!!!! Iti dai seama pana unde a ajuns nesimtirea si “justitia” in romania?

  4. Rodelu says:

    Eu cred ca justitia este un lucru bun si necesar, incepand cu fiecare dintre noi. Si-mi place, Sorin, perspectiva ta asupra acestei probleme, chiar daca ridica mai multe semne de intrebare decat sa dea niste raspunsuri. Imi place ca anticii au ilustrat justitia in felul acesta. Zeita Themis stie ca nu este in stare sa faca justitie, de aia s-a asigurat cu legatura la ochi:) Adevarul e ca noi oamenii toti avem in noi si justitie si injustitie (daca aplicam justitia la caracterul si comportamentul uman). Daca o transpunem in termen de adevar (just) atunci si mai rau de noi, iar daca ne gandim la justitie in aspectul “drept”, “corect” e mai dificil chiar si decat primele doua.
    Justitia nu are doar tangenta, ci chiar le contine pe aceastea – adevarat, just, corect. Daca sa credem pe cuvant BIblia atunci singurul care poate realiza justitia este Dumnezeu. Si totusi din aceeasi sursa se vede ca in ce priveste relatiile socio-umane, El incredinteaza aceasta oamenilor, cea mai elocventa fiind cartea Judecatorii din V.T. Si potrivit acestei surse judecatorii au fost inaintea Imparatilor in istoria poporului Evreu. Tot undeva in VT se scrie ca rautate oamenilor creste din cauza ca nu se face dreptate. Eu cred ca in BIblie nu este condamnata justitia umana, ci razbunarea, care intotdeauna vrea sa dea cu varf si indesat. Probabil de aia si a fost poruncit “dinte pentru dinte” si “ochi pentru ochi” ca sa fie facuta justitie si nu razbunare.
    Daca un om in caracterul sau imbina aceste trei (desi par sinonime) – just+drept+corect=obtinem integritate. In asa o formula nu exista loc pentru termeni ca partial si impartial, corupt si incorupt.
    Factorul uman (integru sau lipsit de integritate) determina justitia la toate nivelele. Indicvizi partiali si impartiali, corupti si necorputi exista in toate sistemele judiciare. Sistemele judiciare sunt potrivit partii majoritare prezente in acestea.

  5. Oxana says:

    totusi am “prins” azi un curcubeu de-asupra lui Themis
    http://oxanagutu.blogspot.com/search/label/justitie

  6. […] la tema eşuării proiectului uman abordată într-o postare recentă, fiind incitat de posibilitatea Binelul examinată de Lars von Trier în pelicula Dogville […]

  7. v.ernu says:

    Sorin,
    citind textul mi-am adus aminde de un preferat de/al meu mai vechi (poate ai citit): Rene Girard… El inceraca sa arate cum se instituie si mai ales cum incearca lumea ocidentala sa iasa din mecanismul violentei si crimei (fondatoare)… Tapul ispasitor aparuta la nemira de ex. (dar mai sint alte citeva aparute tot aici)… daca nu ai citit o sa/ti placa cu siguranta…. e un ginditor special
    v.ernu