May 7, 2004 1

În supermarketul de destine

By in eseuri

Cantitatea de cabluri, prize, motoare, butoane în jurul nostru mă sperie. Un lucru e cert: cablurile au întrat în viaţa noastră ca o pânză de păianjen şi ne-au schimbat pentru totdeauna destinul. Am devenit sugarii ei, clienţi ai reţelei şi sclavii ei fericiţi. Dacă nu ar fi fost aşa multe decizii pe care le luăm în viaţă ar fi fost altele. De exemplu, dacă nu erau avioanele, care fac ca distanţele dintre câteva meridiane să fi rizibile; nu erau telefoanele, care îţi creează iluzia prezenţei cuiva fără ca acesta să fie neapărat aici; şi, mai ales, poşta electronică, care te convinge în realitatea mitului „comunicaţiei zilnice”, decizia mea ar fi fost să nu plec şi să rămân acasă alături de cei dragi. Sau poate că le-am încurcat pe toate şi plecarea de acasă a fost o fugă voluntară, în pofida minciunilor comunicaţiei şi tot ce vroiam era o insulă de unde să-mi aleg cu seninătate un destin pe gustul meu?

Într-adevăr, un supermarket de destine. Întri şi începi să alegi. Mercenari hrăpăreţi îţi propun tot felul de marfă: destine strălucitoare, destine unice, destine pe măsura ta… şi numai peste un timp observi că în buzunarul stâng al destinului e o gaură cât un pumn pe unde se scurg fără milă toate promisiunile măreţe. Iar marfa bună, ca de obicei, stă ascunsă sub un morman de destine lăudate, iar în realitate primitive şi banale. Ai vrea să scotoceşti mai mult timp, să dai în cele din urmă de ea, dar vigilenţii negustori nu te lasă: vai, domnul vrea să-şi aleagă ceva mai scump! Cauţi stânjinit în buzunare şi eşti aproape convins că destinul care ţi s-ar potrivi perfect poate că nu-i pe măsura ta. Renunţi şi i-ai primul la nimereală. Îl accepţi cu umilinţă şi te consolezi în gândul că, de fapt, toţi poartă destine croite mai mult sau mai puţin de pe umărul altcuiva… Mda.

Şi cum rămâne cu libertatea? Senzaţia de biruinţă care te apucă dimineaţa, când cafeaua e doar pe jumătate băută, iar până la îmbarcare mai sunt destule minute?
Din păcate pe insulă au tras cabluri.

Un felinar gigantic cât un soare te urmăreşte indiscret chiar şi când mergi în tufiş, la un loc mai ferit, să-ţi împlineşti nevoile fiziologice. Un satelit din cosmos îţi scanează dorinţele şi ţi le pune pe farfurie oriunde te-ai afla. „Euro-copa, euro-copa!!!”, „Probabil cea mai bună bere în lume!!!”, „maşina care are grijă”, ş.a.m.d., cauţi în buzunar şi te gândeşti că din moment ce cel mai frumos destin oricum nu-ţi aparţine merită cel puţin să savurezi bucuriile vieţii. Singur. În doi. Cu prietenii. Scoţi din buzunar, plăteşti şi, iarăşi în tufiş. Culoarea banilor e galbenă. Arunci în maşina automat o monedă galben-argintie, s-a produs un circuit, câţiva electroni au alergat sprinten unde trebuie şi poftim – plăcerea e a ta! Chiar dacă te-ai răzgândit, nu face nimic, consumi pentru ce ai plătit căci cum altfel – destinul străin te strânge incomod în coate ţii larg în talie, iar gleznele ţi se văd goale. Dai să atingi cu mâna locul unde se presupune că se află sufletul şi nu simţi atingerea. Tu eşti tu şi atingerea mânii este neutralizată de senzaţia că eşti atins.

Atingerea! Ceea de ce ai nevoie e atingerea unui corp străin. Străin şi totuşi al tău. Un corp friendly ca obrazul soţiei sau mânuţa lui Roux. Confirmarea tăcută că tu eşti tu şi că oricare ţi-ar fi destinul e cineva care să-ţi întindă haina, e cineva cui să-i faci cafeaua de dimineaţă, e cineva cu-i trebuie să-i explici cum se poate reuşi ceia ce se poate reuşi în viaţă. E cineva care o să te caute… E cineva cu o altă insulă în suflet care vre-a să-l găseşti… Din cabluri, prize şi butoane îţi faci o plută şi te rogi ca vântul să bată înspre casă. Pluteşti şi simţi cum haina destinului se aşează mai bine pe tine. Sărată de apa mării, îţi conturează muşchii, îşi desface încreţiturile de parcă ar fi o a doua piele, iar tu pluteşti, pluteşti şi te simţi aproape fericit.

Întotdeauna aproape fericit.

Tags:

One Response to “În supermarketul de destine”

  1. […] mi-am închipuit destinul ca pe un supermarket unde alegi o haină pe care urmează să o porți până la adânci bătrânețe. Aici de vorba de […]