April 4, 2009 4

În preajma alegerilor…

By in eseuri

1984În preajma alegerilor mi s-a părut un lucru inteligent să citesc George Orwell, 1984. Chiar așa, din toată paleta electorală mi se pare importantă nu culoarea ci pensula. Mă explic: fiind economist tind să caut raționalul din lucruri și să cred (adeseori naiv) că oamenii procedează la fel de rațional ca și mine (nu că aș fi rațional la tot pasul, dar totuși…) Respectiv, caut să găsesc ca cel care pretinde numele „liberal” să fie adeptul docrtrinei liberale, iar cel care vrea să-și spună „comunist” să fie promotorul la „de la toți după capacități, fiecăruia după necesități”. La noi – nici vorbă de așa ceva: culorile s-au amestecat până în punctul de a deveni o culoare întunecată și hâdă…

Tocmai din acest motiv, găsesc oportun să rup ochii de la amestecul fascinant (și oarecum ridicol al culorilor) și să mă concentrez asupra pictorului.

De fapt, astăzi e o aniversare și de la asta s-ar fi cuvenit să încep. În urmă cu 25 de ani (cifră rotundă!!!) personajul ficțional al lui George Orwell, pe nume Winston Smith, a început să noteze în jurnal. Odată cu el, cu un sfert de secol în urmă s-a întâmplat să judecăm evenimentele dintr-o perspectivă cu totul diferită: liberi sau ba! Atunci atmosfera era electrizată de un vânt al schimbării și nu conta foarte mult de ce culoare sunt culorile. Important era ca ele să existe fiindcă eram terminați /secătuiți /practic anihilați, de un URSS monocrom.

Exact în acest moment și-a făcut apariția în librăriile basarabene George Orwell pe care îl descopeream cu întârziere la fel ca și pe multe alte lucruri bune pe care Occidentul le descoperise deja cu ani în urmă. Ca să fie clar: The Doors și Pink Floyd au urcat în topurile noastre spre sfârșitul anilor ’80 și nu începutul anilor ’70 când s-au produs de-adevăratelea. Din păcate, lui Orwell i-am descoperit mai întâi valoarea de piață (la bișniță în România, unde mergea mai bine decât plonjoarele și țigările Doina) și abia recent valoarea intrinsecă. Noțiuni precum poliția gândirii, fratele cel mare, orele de ură, etc. mai întâi le-am încercat pe pielea proprie apoi le-am digerat și din punct de vedere teoretic.

Am întârziat? Nu știu. Mi se pare actual. Judecați și voi:

Singurul lucru cu adevărat specific vieții actuale nu este cruzimea sau nesiguranța ei, ci pur și simplu sărăcia, mizeria, nepăsarea. Dacă de uiți în jur, vezi că viața nu are nimic comun nu numai cu balivernele care se revarsă peste tine de la tele-ecran, dar nici cu idealurile pe care Partidul le proclamă sus și tare. Chiar și pentru un membru al Partidului, o bună parte a vieții este neutră și apolitică și adevatele ei probleme sunt treburile anoste cu care trebuie să-și bată capul zilnic: lupta ca să se urce în metrou, cârpitul unui cirap găurit, milogeala pentru câte o tabletă de zaharină în plus, păstratul câte unui muc de țigară. Idealul pus pe tapet de Partid este ceva uriaș, cumplit și sclipitor: o lume de oțel și beton, cu mașinării monstruoase și arme înfricoșătoare, un popor întreg de luptători și fanatici mărșăluind în unitate perfectă, toți împărtășind aceleași gânduri și strigând aceleași slogane, muncind întruna, luptând, triumfând, persecutând – trei sute de milioane de oameni, toți cu aceeași figură. Realitatea sunt orașele decăzute, murdare, în care niște indivizi înformetați își târșîie de colo până colo pantofii stâlciați și locuiesc în case șubrede, din secolul nouăsprezece, case care put mereu a varză și a closete înfundate.

Sună grețos de familiar. Deși e spus de George Orwell… nu, nu în 1984 când are loc acțiunea, ci în 1949 când s-a scris romanul. Cu 60 de ani în urmă societatea totalitaristă imaginată de Orwell era încă o versiune temută a viitorului. Astăzi e o parabolă a trecutului nostru. Să fie!

Prin gura lui Winston Smith, Orwell conclude:

Libertatea înseamnă libertatea de a spune că doi și cu doi fac patru. Dacă ți se recunoaște asta, celelalte vin de la sine.

Să fie așa.

Tags: , ,

4 Responses to “În preajma alegerilor…”

  1. Vica says:

    Zene, caut o carte “post-electorala”… dar te rog mult sa nu mai cobesti!

  2. N-am cobit – mi-am dorit să fie o parabolă a trecutului, dar se pare că e o parabolă a prezentului.

  3. […] – lună fatidică. În preajma alegerilor din 5 aprilie, citez din Orwell: Libertatea înseamnă libertatea de a spune că doi și cu doi fac patru. Dacă ți se recunoaște […]