December 16, 2009 1

Imperfectul

By in eseuri

Imperfectul stătea în colțul camerei și murea de ciudă. Lumea nu-l plăcea. Nici o dată nu-i reușea să ducă la bun sfârșit ceea ce începea să facă. Era un visător. Acțiunile lui erau trecute și neterminate. Toate!!! Când se gândea la acest aspect, Imperfectul își îngropa fața în palme și scâncea încetișor. Nu se putea opri căci asta ar fi însemnat că acțiunea se termina… termina… terminase și lucrul acesta îi era cu neputință să-l realizeze.

Într-un cuvânt, Imperfectul se complăcea în această milă de sine.

Tags:

One Response to “Imperfectul”

  1. Elena Prodan says:

    partea buna este ca la imperfect si tristetea este imperfecta, si nefericirea este imperfecta, si deznadejdea imperecta, i.e. toate aspectele triste… intradevar, lumea este doar o balanta in evolutie (dynamic equilibrium)