May 11, 2011 2

Legătura inversă. Oximoroanele lui Dediu

By in idei

Mai scriu despre TEDx. Mai dau feedback.

Dediu

Dumitru Dediu

Pe Dumitru Dediu l-am ascultat cu mare atenție, în special, la a doua întrebare din cele care valorează câte un miliard de dolari. Banii ca banii, dar când aud combinația de cuvinte „țel-în-viață” parcă-s pus în priză. Tare-mi plac întrebările existențiale, aici n-ai cum să dai greș. Dumitru s-a jucat cu proverbe și zicale demonstrând cu elocvență că virtutea este mediana dintre două vicii. Media dintre lașitate și obrăznicie e cumpătarea. Et cetera.

Poți să zici că nu se caută de dinți calul de dar și vei avea dreptate. Sau poți să te ferești să te încrezi în greci chiar și atunci când aduc daruri. Lucrurile-s adevărate sau false în dependență de context. Calea de mijloc e calea spre o viață echilibrată, ferită de suferințe.

Echilibrul e tare fain, however…

Discutam la o ceașcă de cafea cu Alex Cosmescu. Ne-am aventurat să pălăvrăgim despre yoga, io arătându-mă fascinat de teorie. Mintea, emoțiile sunt foarte volatile. Acum ne pare că l-am apucat pe Dumnezeu de barbă și peste cinci minute suntem cuprinși de anxietate. Acum cuprindem adevărul cu luciditate și peste cinci minute suntem din nou confuzi. Deranjantă senzație, n’estce pas? Yoga vine cu soluția. Stabilizarea minții prin meditație. O gimnastică intelectuală (și pe alocuri cultură fizică) menită să trieze gândurile induse de cele adevărate.

…La care Alex mi-a relevat o „revelație mititcă”. Disensiunile astea… ele au și o forță creativă. Dacă mintea s-ar ogoi, am deveni complacenți. Și am cădea în păcatul erorii. Îndoială e uneori o virtute, așa că să nu renunțăm la ea cu ușurință de parcă ar fi o rudă săracă.

Respectiv, calea de mijloc pe cât e de râvnită, pe atât e de amăgitoare.

Exact la țanc vine un citat despre Flaubert (de la Julian Barnes cetire):

„De vreme ce fericirea nu este posibilă pe lumea asta, îi spune <Flaubert> Elisei Schlesinger în 1872, trebuie să năzuim spre repaos.” Iată una dintre temele la care revine insistent între anii 1869 și 1875. Dar năzuința spre repaos duce la aceeași contradicție internă ca și practicarea spontanietății. Însă Flaubert oferă totul – totul însemnând, desigur, mai ales cuvinte, asigurări pentru sine însuși și pentru cei din jur. „Trebuie să mă port filozofic”, declară el în repetate rânduri; totuși nu a avut niciodată temperament de filozof. „Trec de la exasperare la prostrație, apoi mă înalț de la anihilare la furie, și astfel temperatura mea emoțională medie este starea de iritare.”

Mulți încearcă, puțini reușesc. Dumitru, good luck!

Tags: , , , ,

2 Responses to “Legătura inversă. Oximoroanele lui Dediu”

  1. Dumitru says:

    Sorin, mersi pentru o sinteza ochita bine a discursului si samantei de mesaj pe care am crescut-o pentru cei care au fost TEDx — media este de aur, nu va puneti scopuri unilaterale!

    Imi place ca ai descoperit si latura de truism a discursului (alaturi de alte discursuri existentiale).

    As fi vrut sa fiu si eu la acea ceasca de ceai cu Alex Cosmescu — la care, din cate am citit, a si confirmat ideea ca omul trebuie sa “stabilizeze” mintea intre anxietate si plictiseala, in ceva interesant si comfortabil/relaxant.

    E bine sa fii filozof, dar sa nu te pierzi in ganduri sa nu treci la actiune. E bine sa fi antreprenor, dar sa nu pierzi sensul directiei in care mergi.

    In ceea ce tine de citatul din Flaubert, n-am decat sa reiterez ce a spus Voltaire cu un secol inaintea lui Flaubert — “un bon mot ne prouve rien”!

    !hasta la pasta!

    • Zenu says:

      🙂 Just flipping the coin to the other side. 😉

      Apropo, mult merit în ideea de a cântări short term gains vizavi de long term goals. Antreprenori, filozofi, et al…