September 26, 2011 5

Euroatitudine gradualistă

By in idei

It takes 2 to tango. Ei, bine, tu ştiai demult acest lucru, iar eu am mai folosit această expresie nepieritoare atunci când am vorbit despre şpagofili şi şpagofobi. Aşa că lucrul în sine nu e o noutate trăsnet. În schimb acum, lăsându-mi euroatitudinea la o parte, mă gândesc să o aplic la procesul de negociere a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv (ALSAC) cu UE. Fiindcă impresia mea de mesean simplu este că UE dansează de unul singur în timp ce partenerul moldav doar bate din palme…

Noi avem zel şi suntem grăbiţi. La orizont se arată libera circulaţie în spaţiul Schengen şi, cine ştie, perspectiva de membru al UE. Europenii cunosc dansul pe de rost, dar nu sunt la fel de grăbiţi. Ei au suficientă bătaie de cap cu civilizaţiile antice. Vorba unuia din târg: graba strică treaba. Grăbiţi ne asumăm angajamente şi neîndemnatec o dăm în bară. În două feluri:

  • Prima dată când realizăm că nu ne putem ţine de cuvânt şi atunci compromitem procesul de negociere (ce fel de partener care nu se ţine de cuvânt?!);
  • A doua oară când ne ţinem de cuvânt şi realizăm că costurile pentru societate sunt extraordinar de mari. Dar e prea târziu să dăm înapoi. Şi atunci se întâmplă să pierdem nişte agenţi economici. Sau nişte pieţe de desfacere. Sau şi una şi alta.

Lucrul acesta se îmtâmplă din cauza că suntem slab informaţi. Europenii ne fac aluzii, însă din cauza că noi suntem grăbiţi (iar ei, nu) trecem asta pe seama lipsei de entuziasm. Dacă ar fi să facem lucrurile ca la carte ar urma să ne punem câteva întrebări înainte de a ne aşeza la masa de tratative:

  1. Care sunt câştigurile/pierderile de durată ale adoptării standardelor europene? Un indiciu clar al câştigurilor sau a pierderilor sunt diferenţele de preţ. Dacă moldovenii produc ceva pentru piaţa locală care se vinde pe piaţa europeană cu 20% mai scump, companiile producătoare vor fi în câştig. Planurile lor de afaceri vor arăta deosebit de bine, iar accesul la finanţare se va îmbunătăţi simţitor. Dacă preţurile europene sunt cu 20% mai mici decât pe piaţa locală – Moldova, aşteaptă oaspeţi! Cu siguranţă că vom fi invadaţi de produse de pe pieţele europene, iar producătorii locali vor fi sortiţi pieirii.
  2. Care sunt costurile implementării standardelor noi? Pentru producătorii locali pentru care se prefigurează un câştig net urmare a accesului în zona de comerţ liber, costurile adoptării noilor standarde sunt o chestiune fundamentală. (Sesizaţi, vă rog, această nuanţă – pentru cei care rămân în câştig, căci pentru cei care vor fi în pierdere, costurile sunt irelevante – ei oricum vor pieri). Costurile provin din necesitatea introducerii unor sisteme de control al calităţii, re-tehnologizare a proceselor, documentare a calităţii, etc. Pentru companii aceste costuri sunt între mici şi medii. Unele companii deja exportă în UE, prin urmare trebuie să înţelegem că ele deja s-au conformat. Însă companiile mici sunt grija noastră. Fie că producţia locală se va concentra, fie că va miza pe asistenţă – important e ca aceste companii să aibă timp pentru a duce la bun sfârşit transformarea.
  3. Pe când planificăm îndeplinirea angajamentelor? Integrarea europeană nu este o cursă pe distanţă scurtă, chiar dacă politicul este înclinat să o creadă astfel. Răspunsul “azi” nu este valabil. Răspunsul “niciodată” nu este admis. Pentru îndeplinirea angajamentelor este necesară o doză de gradualism informat din răspunsurile la cele două întrebări anterioare. Lucrurile stau în felul următor: a) dacă beneficiile sunt mici şi costurile sunt mici, este irelevant când acceptăm angajamentele (dar mai bine mai repede ca să ne arătăm bine-intenţionaţi); b) dacă beneficiile sunt mari, iar costurile sunt mici, e bine să acceptăm angajamentele cât mai aproape de ziua de azi; c) dacă beneficiile sunt mari, însă şi costurile sunt mari, e bine să amânăm pentru cât mai târziu acceptarea angajamentelor; d) dacă beneficiile sunt mici, iar costurile mari, ar fi ideal să nu acceptăm niciodată angajamentele respective (sau să tragem de timp).
Asta-i schema.

Vă rog să-mi criticaţi vehement această abordare naivă.

Tags: , ,

5 Responses to “Euroatitudine gradualistă”

  1. octav says:

    aproximativ cati producatori locali vor castiga si cati vor pierde in urma semnarii acordului de liber schimb?

    • Zenu says:

      Asta și-i chestia, Octav, pentru a răspunde la aceste 3 întrebări este necesar de examinat fiecare produs în parte. Iei zahărul, de exemplu. Diferență de preț, standarde aplicabile, costuri de implementare, număr de producători și voila. Încercăm să facem acest exercițiu pentru Food Safety, care e o mare parte din ALSAC. În 3 luni avem răspunsul. Sper să fie exact la țanc pentru decidenții politici.

  2. ion says:

    aceasta schema imi aminteste de Time management de Randy Pausch

    • Ruslan says:

      Bun. Insa nu cred ca armonizarea/transpunerea Directivelor/standardelor UE in reglementari tehnice/standarde nationale va afecta zaharul, sau sa zic, companiile mari, care deja au implementate standarde de calitate, care deja sunt acreditati in procese de productie, competenta angajatilor si etc. Va fi lovit cel mic, cel care incearca putin cate putin sa se ridice si statul face ceva ca sa il ajute in acest sens, acordandu-i credite preferentiale sau granturi pentru a-si implementa sisteme ISO/EN, insa nu il preintampina “vezi ca vine valul si trebuie sa cresti ca producere, piata de desfacere, altfel vei fi mancat sau de locali, in caz ca preturile europene sunt cu 20 % mai mici sau de straini, in situatia inversa.

      • Zenu says:

        Mersi pentru comentariu, Ruslan.

        1. Zahărul. E doar un exemplu. Pot fi fructele. Dar nu e vorba doar de adopţia standardelor de calitate. Acestea în mare măsură ţin să certifice că firma are sisteme şi procese care-i permit să livreze o calitate de conformitate omogenă pe parcursul ciclului de producţie. Certificatele de origine (la animăluţe), laboratoarele, etc. sunt altă bubă. Ca să nu mai pomenesc pelemenii care în general o să fie măturaţi de pe piaţă…

        2. Fermierii mici. E adevărat că ei vor suporta lovitura cea mare. Abia-abia ieşiţi de sub pragul sărăciei. Să le zici că trebuie să se consolideze e un pic unfair (după ce tot ei sunt prizonierii politicii de parcelare a terenurilor de la începutul tranziţiei). Aici se cere liberalizarea vânzării terenurilor agricole şi subvenţii directe producătorilor mici pentru adopţia standardelor de calitate.