July 23, 2009 5

Despre copaci şi maimuţe (din marginea pădurii)

By in idei

E bine să ai prieteni la Harvard. Învaţă ei, înveţi şi tu câte puţin. Prin intermediul prietenei mele M, asist sub aspect virtual la o lecţie despre dezvoltarea economică.

Autorul ei, Ricardo Hausmann, cunoscutul economist venezuelan (chiar l-am cunoscut la Madrid, adică doar io pe dânsul, căci stăteam cuminte şi-i ascultam lecţia) demonstrează că:

  1. Ţările bogate se fac tot mai bogate, iar cele sărace rămân tot mai mult în urmă (adică nu există convergenţa creşterii economice, ci inversul – divergenţa);
  2. Ţările bogate produc şi exportă bunuri sofisticate, iar cele sărace exportă cafea, bumbac, orez, cărbune, etc. (ceea ce s-a ştiut şi până la el);
  3. Ţările sărace pot deveni bogate dacă realizează saltul tehnologic de la exportul resurselor naturale la exportul celularelor (vorbind metaforiceşte).
Deplasarea maimuţelor în jungă e biznis serios. Cine mai bine decât coreenii să se priceapă la salturile tehnologice?

Deplasarea maimuţelor în jungă e biznis serios. Cine mai bine decât coreenii să se priceapă la salturile tehnologice?

Numai că aici e buba, ne luminează Hausmann: nu este posibil să realizezi acest salt tehnologic pur şi simplu. Produsele sunt ca nişte copaci într-o jungă deasă, iar companiile – ca nişte maimuţe. Celularele sunt copacii din mijlocul pădurii, adica, ca să faci un aparat nokia ai nevoie de ceva mai mult decât plastic şi sticlă – ai nevoie de ingineri, specialişti în marketing, credite bancare, căi de transport, internet rapid (tot ceea ce are Finlanda şi nu are Tărâmul Mioritic). Altfel spus, ai nevoie de mai mulţi copaci megieşi. Respectiv, la marginea pădurii copacii sunt sterpi. Prin urmare pentru ca maimuţele-companii să ajungă din marginea pădurii la copacul “celulare”, ele trebuie să sară mai întâi în copacul “drumuri”, din el în copacul “şcoli de ingineri” ş.a.m.d.

Există un detaliu pe care prezentarea lui Hausmann îl trece cu vederea: să nu ne închipuim cumva că maimuţele finlandeze vor sta cuminte în copacul lor şi vor aştepta ca maimuţele moldave să le ajungă din urmă. Ele (1) ne vor pune tot felul de piedici (în pofida regimului de comerţ asimetric) şi (2) vor sări mai departe spre inima pădurii.

Mai există un detaliu tehnic: în timp ce maimuţele finlandeze se scarpină la ceafă întrebându-se cum să facă să nu le ajungem din urmă, noi le băgăm vize la români şi facem cu batistuţa dezvoltării economice.

Nu ştiu cum se face dar până una alta nu am auzit decât o singură mantră vehiculată de agenţiile internaţionale: pentru ca PIB-ul să crească e nevoie de investiţii, iar pentru ele trebuie să faci climat. O fi. Dar e ca şi cum ai spune că pentru a construi un drum ai nevoie de muncitori şi tare mult asfalt. Eu zic că ai nevoie de o idee şi tre să te sufleci la mâneci.

Cunoaşteţi deja opinia mea despre consultanţi. Şi totuşi dacă io aş fi să fiu Maimuţa cea Mare l-aş angaja pe Dl Hausmann în calitate de consultant principal. Să-mi spună el mie care e buba cu maimuţele moldoveneşti şi cum să ajungem în mijlocul pădurii.

Tags: , , , ,

5 Responses to “Despre copaci şi maimuţe (din marginea pădurii)”

  1. fakebeatrix says:

    Nu vreau să te dezamăgesc, dar lucrurile nu-s aşa de simple în realitate. Chiar dacă ai fi Maimuţa cea Mare, tot ai avea de dat dreptul maimuţelor sugativă care te-au ajutat să ajungi cea Mare. Nu e ca şi cum Hausmann sau Krugman ar deţine mari secrete. Dar cine stă să le urmeze sfaturile care le-ar pune pe sugative la regim.
    Mie mi-o plăcut istoria până am aflat că regii şi dictatorii nu au fost niciodată chiar pe de-a întregul totalocraţi. Şi niciunul n-a mers împotriva sugativelor. Eventual a înlocuit un set de sugative cu altul.

    • Zenu says:

      Ei, nu mă las io dezamăgit cu una cu două. Chestia cu Maimuța cea Mare e așa, ipotetică – nu posed setul cu talentele respective. Dar mi-a venit în minte, mai ales în contextul postării precedente, cu consultanții. Hausmann mă inspiră strașnic de tot (cei drept eu îs cam inspirabil, nici „mâna invizibilă” nu m-a lăsat rece). Prin urmare, mi-ar plăcea să ascult sfatul unuia căruia îi merge mintea.

      În absența lui Hausmann pe post de consilier, am să mă gândesc yo mismo ce poate face să sară maimuța-moldoveancă. Va urma pe Clubul IDEA. Și am să invit lumea la dezbateri.

      În plan regi & dictatori ești pesimistă rău. Mă încăpățânez să caut soluția măcar așa, din interes sportiv.

  2. Nicolae Botan says:

    io zic ca e simplu – ca să crească PIB-ul trebuie ca fiecare să-şi facă lucrul său corect şi conştiincios (de dorit şi calitativ). Chestia e in eficacitate aici – dacă marea majoritatea nu fac asta, atunci fiecare în parte se gîndeşte cum să nu fie în pierdere şi la fel să nu facă lucrul calitativ, adică în final toţi depun efort dublu – să urmărească ca lucrul să pară a fi făcut dar în acelaţi timp să nu-l facă mărindu-şi utilitatea prin alte activităţi. Spre exemplu un profesor de facultate pretinde că e profesor, dar în esenţă el e consultant (sau avocat). Problema aici e în procesul de tranziţie de la pretins la făcut – cine face primul pas? cine riscă să se lase de pretins şi chiar să se ocupe numai cu ceea ce trebuie să se ocupe? Cum facem să scăpăm de Ministro-businessmani, profesoro-avocaţi, fermiero-învăţători şi multe alte struţo-cămile?
    Că de altfel parcă oameni sunt dar în esenţă nimeni nu ştie să sădească copaci şi maimuţele la noi sunt cam rahitice (care tot stau şi aşteaptă anabolice şi alţi aditivi alimentari sub formă de “investiţii străine”)…

    • Zenu says:

      Aici nu-s de acord. Adică, desigur, dacă toată lumea şi-ar face lucrul său corect şi conştiincios, problemele ar fi mai puţine şi de altă natură.

      Dar vezi şi tu inundaţiile cu lapte în faţa Parlamentului UE – lapte, care tre să observăm că a fost muls corect şi conştiincios. Este doar un exemplu despre faptul că, chiar dacă fiecare îşi face treaba în mod onest (raritate!), problema de fond nu dispare.

      Cu alimentările sub formă de investiţii străine e şi mai interesant. Lumea zice că dacă climatul e mişto, investiţiile vin ca viespile la miere. Există se pare o legătură între climate friendliness şi nivelul investiţiilor, însă io mă întreb care este variabila determinantă şi care e cea determinată. Se poate prea bine întâmpla că investiţiile vin fiindcă se ahtiază după resurse şi piaţă de desfacere (chiar şi pe Tărâmul Mioritic, chit că suntem darnici să subvenţionăm dividendele reţelelor de utilităţi şi marja bancară). Odată ce numărul investitorilor atinge un punct critic aceştea găsesc de cuviinţă să coopereze în lobarea unor privilegii care, în consecinţă îmbunătăţesc “climatul”.

      Merită să ne doară capul din cauza că se întâmplă aşa? Eu zic că da. După mine scopul final este ca beneficiarul “climatului” să fie micii producători. Mi-ar plăcea ca ei să formenteze şi să de-a impuls inovaţiei (ca să fie clar: dacă punem “saltul tehnologic în sarcina AŞM-ului – e belea!). Cu alte cuvinte, vreau ca skype să fi apărut în Moldova şi nu taman în Estonia. Însă, din cauza că la noi domneşte păroasa mână invizibilă, acest lucru e de neconceput.

      • Nicolae Botan says:

        Văd ca am fost nu prea explicit… Eu am scris că fiecare (sau cel puţin marea majoritate tre să-şi facă lucrul calitativ şi conştiincios). Mă refer la aceea că eu totuşi cred că capitalul (infrastructura şi dezvoltarea ei)este în primul rînd dependentă de forţa de muncă (dacă omu vrea să lucreze şi nu se pun piedici el o face, fie ca angajator sau ca angajat) capitalul se va acumula de la sine şi nu prea avem noi mare nevoie de investiţiile astea străine (decăt pentru început ca să ne dea impuls comparativ cu concurenţa, la o adică Guvernul ar putea juca acest rol punînd temporar unele piedici importatorilor care fac concurenţă). Iată că la nivelul de acum a Moldovei noi deja am avea baza unui salt (cu forţă de muncă şi cu capital); mărirea productivităţii vine în timp – şi să nu uităm că acea inovare (sau cum se zice în macroeconomie Total Factor Productivity) este convenabilă şi importantă după ce se exploatează forţa de muncă şi capitalul şi după ce ajungem în “steady state” sau cu ceva timp înainte, atunci ne gîndim strîns la mărirea drastică a productivităţii… Ideea pe care o înaintez e practic semi-utopică dar şi real foarte simplă: dacă marea majoritate face lucrul pe care tre să-l facă atunci se măreşte şi cantitatea şi cerea pentru acele produse şi servicii, atunci va avea loc inevitabil o înpărţire mult mai raţională a avuţiei naţiunii şi lefile derizorii de azi vor creşte, cele umflate se vor micşora etc. ceea ce va duce şi la creşterea unor generaţii mult mai apte de muncă şi la creştere demografică (căci în maaaare parte tigrii asiatici au avut de căştigat din creşterea forţei de muncă bazată şi pe explozia demografică).
        Problema e că marea majoritate rămîne a fi struţo-cămilă, rămîne a face lucrul necalitativ (comparabil cu alte state) şi atunci cînt apare nu ştiu ce producător de lapte înrăit asta nu face decît să demonstreze acest lucru – cei de la guvern nu-şi fac treaba ! într-o oarecare măsură nici producătorii de lapte nu-şi fac treaba căci ei aşteaptă comportament ca în UE, ştiind foarte bine că sunt în MD…
        Deci mai concluzionez: aşa concepţii ca “salt tehnologic” pentru nivelul MD de acum sunt inaplicabile, adică cum noi putem să contribuim la mărirea productivităţii altor economii (prin produsele nostre) dacă noi singur încă nu suntem nici pe aproape pe lîngă necesitatea de mări productivitatea… noi trebuie să o luăm pas cu pas, începînd cu crearea forţei de muncă, în asta trebuie de investit la moment (şi simultan capital), de altfel ne comportăm fix ca adolescentul care abia a venit prima zi la lucru ca spălător de podele în firmă da deja visează cum să ajungă director de firmă ! (în lipsa aptitudinilor şi capitalului el nici măcare director de firmă de spălat podele nu poate ajunge).
        Desi nu exclud că poate fi şi un fel de minune – să vină vrio cîte corporaţii transnaţionale care să-şi facă oficiul de bază aici precum şi producerea de bază tot aici şi atunci pentru aşa ţărişoară ca MD asta va fi un impact enorm (evident asta e ceea la ce visează Guvernul înca de prin 95), dar eu mă întreb ce camicaze o să vină în ţara în care nici măturătorul nu mătură cum trebuie, ne mai vorbind de demnitarul de stat…