May 7, 2009 2

Ce să facem cu lebedele negre?

By in idei
Foarte multă lume (bună!) vorbeşte astăzi despre Nassim Nicholas Taleb fără să-i fi citit „Lebăda neagră”. Acum e clar de ce – Taleb a avut suficientă inspiraţie să scrie un paragraf în care afirmă literalmente următoarele:

Concentrarea tot mai mare a băncilor pare să aibă drept efect reducerea probabilităţii de apariţie a unei crize financiare, dar dacă aceasta totuşi apare, ea se desfăşoară la scară globală şi ne afectează foarte grav.

Taleb nu a avut pretenţia de a prezice criza fianciară, ba din contra, el susţine că astfel de evenimente reprezintă „lebede negre” fiind impredictibile sui generis. Dar, îmi imaginez că chiar spiritul acestei impredictibilităţi care a coincis în momentul publicării cu un eveniment neprezis de nimeni, a propulsat cartea în topul vânzărilor.

Până în martie 2009 s-au vândut 1,5 milioane de exemplare din „Lebăda neagră”, cartea fiind tradusă în 27 de limbi

Până în martie 2009 s-au vândut 1,5 milioane de exemplare din „Lebăda neagră”, cartea fiind tradusă în 27 de limbi

O carte stranie, dacă vreţi părerea mea. Elementele anecdotice sunt abundente, iar definiţiile – nu prea stricte. Slăvitele „lebede negre” (adică evenimentele rare, impredictibile şi cu efecte devastatoare) apar sporadic pe paginele cărţii și nu întotdeauna acolo unde te-ai aștepta să apară. Pe alocuri, Taleb numeşte o greşeală de logică „lebădă neagră” ceea ce are efectul de a risipi oarecum vraja.

Impresia generală este că Taleb este un „răzvrătit”. Fiind un practician de pe Wall Street şi un autoditact, autorul nu numai că le şterge nasul colegilor de breaslă care au darul de a nu vedea pădurea dincolo de arbori, dar îi mai şi sfidează pe academicieni care pur şi simplu nu ştiu despre ce vorbesc (exemplul lui Merton și Scholes care au luat Nobelul pentru teoria portofoliului de investiții cu ajutorul căreia au falimentat „cu succes” LTCM-ul).

O altă „răzmeriță” este dusă împotriva utilizării oarbe a unor modele de gestionare a riscurilor în instituţiile financiare. În particular, dânsul se referă la VaR (Value-at-Risk) care vrea să spună că, dat fiind un portofoliu de instrumente financiare, riscul acestuia este să producă pierderi de n dolari cu un probabilitatea de 95%. Avându-se în vedere acest interval de încredere, există uneori tendința de a ignora acele 5 la sută „tăiate” care, dacă se întâmplă, pot fi dezastruoase. Adevărul este că am folosit şi eu această metodă și niciodată nu m-am amăgit în privinţa faptului că riscul, astfel măsurat, exclude şansa ca realitatea să fie mai rea (în 5% din cazuri) decât ne aşteptam . Dar ce altceva se poate face? Metoda funcţionează atunci când bugetezi nişte mijloace, căci dacă ar fi să excluzi riscul în totalitate ajungi la concluzia că e mai bine să nu investeşti nimic şi să ţii banii la borcan!?!

Ceea ce nu vrea să însemne că nu mi-a plăcut cartea lui Nassim Nicholas Taleb. Ba din contra! Cred că Taleb are o minte ascuţită, o erudiţie de invidiat şi darul de a nu se lăsa influenţat de aparenţe. Mai mult ca atât, digresiunile autorului în istoria Libanului sau biografiile unor mari gânditori reprezintă o atracţie în sine.

Meritul cel mare al autorului este însă faptul că a dat o definiţie Extremistanului (domeniul evenimentelor rare care nu se supun logicii probabilistice a numerelor mari) şi l-a „populat” cu anumite caracteristici care îl fac mai puţin ambiguu. În particular, el a demostrat că în Extremistan nu există şansa ca lucrurile să stea „aproximativ OK”; în Extemistan totul e „ori laie, ori bălaie”. Dar lucrul ăsta a fost cunoscut şi până la Taleb (temperatura medie a pacienţilor în spital e în limitele normei), doar că nu ştiu din ce motiv a fost adesea ignorat.

Teoria lui Taleb poate fi redusă la un număr mai mic de pagini care ar spune în mod efectiv următoarele:

  • există Mediocristanul unde legea numerelor mari funcţionează adecvat şi există Extremistanul pe care e mai bine să nu încercăm să-l prezicem;
  • valoarea predicţiilor atunci când un eveniment ține de Extremistan este nulă;
  • utilitatea practică a ideii lui Taleb este să ne expunem la acele evenimente (puţin probabile) care au un efect devastator de bun şi să fim super-prudenţi atunci când există pericolul unor „lebede negre”.

Însă, reducându-ne la dimensiunile acestei postări ne-am lipsi de plăcerea de a citi gândurile nărăvaşe ale unui liber-cugetător şi ar fi un mare păcat. Lectură plăcută!

Tags: , ,

2 Responses to “Ce să facem cu lebedele negre?”

  1. cristi says:

    citesc inca aceasta carte, si la fel am impresia ca unele lucruri se putea spune mai pe scurt.

    Pe de alta parte ma gandesc ca poate ar fi trebuit sa aminteasca si de:
    1. Bruno de Finetti, care a introdus conceptul de probabilitate subiectiva,
    2. conceptul de epsilon-salturi ale unui sistem
    3. lanturile Markov cu stari ascunse