May 26, 2009 2

Învăţăturile lui Don Carlos Castaneda

By in idei
O reeditare amuzantă a "visului" de Salvador Dali inspirată de scrierile lui Carlos Castaneda

O reeditare amuzantă a "visului" de Salvador Dali inspirată de scrierile lui Carlos Castaneda

O postare “motivaţională” nedogmatică de pe Maddame’s Blog mi-a declanşat o amintire. Mi-am adus aminte (brusc) că în cadrul unui interviu cu prilejul aplicării la nu-mai-ţin-minte care universitate am fost invitat să comentez despre vreo carte care mi-a schimbat viaţa. Întrebarea cu pricina m-a pus zdravăn la încurcătură, căci io, alintat cu autori şi titluri de excepţie, chiar nu ştiam să aleg unul. Adică, aşa şi-am răspuns (căci ăsta era adevărul gol chistol) că nu există vreo carte care să-mi fi schimbat viaţa. Cu riscul să fiu luat drept un nuştiucine care nu a ţinut în viaţa lui o carte în mână, na! Adevărul fiind că sunt influienţat profund de cărţi şi de autori, doar că influienţa respectivă toceşte de mai multă vreme şi nu produce schimbări “peste noapte”. Aşa şi-am răspuns şi poate că am fost convingător căci am trecut testul cu pricina.

Totuşi, dacă ar fi să evidenţiez un autor care m-a plămădit într-o măsură mai mare acesta nu ar fi nici Haruki şi nici Sat Okh cu ale sale “Urme misterioase” (pe care îl adoram în copilărie având intenţia să străbat Siberia în sens invers că să trăiesc într-un trib de indieni), ci Carlos Castaneda. Se întâmplă acest lucru din cauza că, deşi perioada mea castanediană a durat vreo 5 ani şi s-a încheiat definitiv tot cu 5 ani în urmă, ciclul de cărţi despre învăţăturile lui Don Juan este cel care s-a memorizat mai bine.

Pentru publicul neavizat, Carlos Castaneda este fie un scriitor fie un antropolog (nu mă preocupă prea mult aceste nuanţe), iar subiectul lui – Don Juan este un vraci indian din tribul yaqui din America centrală. Gata cu prezentările, care fost-au învăţăturile de luat aminte (stil zen)?

  1. Nu te umfla în pene. Importanţa de sine ne face să fim orbi atât la lucrurile faine pe care le putem învăţa, cât şi la pericolele care ne pasc. Importanţa de sine este, pe semne, duşmanul nr. 1 în calea perfecţionării spirituale. Umflatul în pene nu este un lucru de peste mări, cea mai apopiată imagine este soţul (sau soţia) ciondănindu-se la tema “cine a făcut mai mult”. Sora geamănă a importanței de sine este auto-compătimirea. Ne plângem de milă fiindcă ne credem importanți (atitudine „umflată” de revoluția franceză, corectitudinea politică și Hollywood), dar în comparație cu Marea Revoluție din octombrie (accent ironic!) nu suntem cine știe ce. Să se încerce o doză de umor (fără a cădea în ridicol) – funcţionează!
  2. Închide dialogul interior. Prin dialogul interior perpetuăm cu insistenţă o imagine falsă despre lume, debităm clişee, emitem gogoşi… uităm că lumea e tridimensională și pierdem capacitatea de a recepta un punct de vedere diferit. Mai mult, edificăm o carapace în care ne simţim comozi fără să ne dăm seama că ne-am încuiat în propria colivie. Vrei să soluţionezi cu adevărat o problemă? Uită pentru un minut de faptul că respectiva este o problemă.
  3. Nu mai trăncăni despre sine. Este familiară scena din transportul public (avion, tren) când doi vecini de ocazie se rânduiesc în a spune de unde sunt, unde merg şi câţi copii au… ştiind că peste câteva ore aceste lucruri se vor şterge din memorie. Unde mai pui că important este să spui, nu să auzi? Este etapa “zero” a dialogului. Ar fi mult mai instructiv să se discute un articol din ziar – există şansa să termini prin a-ţi şlefui (sau schimba) punctul de vedere!
  4. Exersează prostia calculată. Suntem muritori, dincolo nu ne aşteaptă nimeni. Şi totuşi, există momente când face bine să te faci că crezi. Nu pentru alţii, ci pentru tine. Cunoaşterea faptului că “nu e nimic nou în lume şi că toate-s deşertăciune” (Ecclesiastul) poate fi un adevăr, însă unul care nu te motivează să te scoli din pat în zi de duminică. Fă-te că crezi, dar nu uita să-ţi faci socoteala în minte.
  5. Fii un pic mai imprevizibil. Dacă faci întotdeauna la fel (mergi pe acelaşi drum acasă, comunici într-acelaşi cerc de prieteni, comanzi aceleaşi bucate la restaurant) exisă şanse ca lumea să se aştepte să procedezi întotdeauna la fel. Caz în care ia-ţi de pe acum adio de la surprize. Fii atent: o să mai ai oare posibilitatea să te schimbi (dacă ai vrea) din moment ce toţi sunt obişnuiţi cu un anumit fel al tău de a fi?
  6. Frica este cel mai bun aliat. Paradoxal, dar adevărat. Numai frica este pe măsură să indice care este „buba cea mare”. Dacă ne este frică să vorbim în public, înseamnă că vorbitul în public contează cu adevărat. Iar dacă admitem că contează, ce-ar fi să încercăm să învingem frica? Firește, nimeni nu este obligat să se arunce orbește în vâltoi – ar risca să schimbe frica pe fobie! Învață. Exersează. Nu te lăsa bătut. În cele din urmă, frica este legată și de importanța de sine (nu admitem că putem fi „mici” în ceva anume și zicem că nu ne interesează). Prin urmare, soluționând punctul 1, suntem „înarmați” să învingem și frică.
  7. Alege Calea cu Inimă. Sună drăguț, dar cu ce se mănâncă? Toată chestia este că obișnuim să ne lăsăm duși de val (dacă nu duși cu pluta) și să facem anumite chestii din simplul motiv că e prea târziu să schimbăm direcția. Și într-adevăr în lumea noastră (cu servici, credite de consum și obligații matrimoniale) „prea târziu” se întâmplă să nu fie doar un fel de a spune. Tocmai de aceea, întrebarea „facem lucrul bun?” trebuie să devină o deprindere. Regula de aur a Căii cu Inimă este următoarea: dacă se dă cu greu și nu aduce satisfacție morală, există șanse să nu fie lucrul tocmai potrivit pentru tine. Și nu este o chestie valabilă doar pentru tineri. Adesea „Cum?” contează mai mult decât „Ce?”. Respectiv, dacă ești la mijloc de carieră și ți-e silă, poate e cazul să te întrebi cum se poate schimba acest lucru, care este sursa insatisfacției?

Cred că șapte e o cifră bună și e OK să mă opresc aici. Mă simt aiurea să comprim cele 12 volume din ciclul despre Don Juan la șapte sfaturi, dar ăsta este sedimentul care s-a depus după 5 ani non-castanedieni. Nu exclud că dacă mi se nimerea să citesc altceva tot aici ajungeam. Sau poate că nu – caz în care „Învățăturile lui Don Juan” se califică pe postul de Carte care mi-a schimbat viața.

Tags: , ,

2 Responses to “Învăţăturile lui Don Carlos Castaneda”

  1. Rodelu says:

    sfatul al patrulea cu prostia calculata este superb. Sunt “pe deplin convins” si “absolut sigur” ca suntem muritori, dar la fel de “categoric” ca vom si invia si respectiv ca suntem asteptati dincolo. De aia imi place sfatul, avertizarea sau nu stiu poate informarea care o spune Eclesiastul in finele cartii sale “Bucura-te tinere in tineretea ta, fii cu inima vesele…dar stii ca pentru toate acestea Dumnezeu te va chema la judecata”. Aceasta pentru mine inseamna prostia calculata (echilibrata)
    Intelept om Don Carlos, totusi SOlomon l-a intrecut 🙂
    Apropo de echilibru si calcul Solomon a mai zis si: “Nu fi prea nerpihanit si nu te arata prea intelept pentru ce sa te pierzi singur. Dar nici nu fi peste masura de rau si nu fi fara minte: pentru ce sa mori inainte de vreme.”
    SA ne sculam duminicile din pat si sa mergem la inchinare chiar daca pare a fi o prostie, totusi nu-i mai putin importanta si fireasca decat respiratia si-i mai putin prosteasca decat alte prostii pe care le facem zilnic cu placere si satisfactie.
    frumoase sfaturi si utile mai ales ca-s gratis:)
    RR

  2. Viorica says:

    Sorin, merci ca ne-ai amintit de Carlos Castaneda si invataturile lui Don Juan. Am citit cartea dinsului “Calatorie la Ixtlan” care m-a impresionat mult. Importanta de sine e o chestie, activizeaza bine ego-ul personal, asa ca usor poti sa te indepartezi de la ceea ce esti si sa te conformezi unui model aprobat de societate. Viorica