February 4, 2013 2

Banca X

By in idei

Există o bancă. Deocamdată. Acționarul ei majoritar este statul. Un acționar comsi comsa. Se pricepe la politică în sensul rău al cuvântului. Nu se pricepe la bănci în nici un sens al cuvântului. A primit acțiunile în custodie de la popor. Nu știe ce să facă cu ele. Să le vândă? Bun, dar la ce preț? Să le păstreze? Poate și să le păstreze, căci pentru aceasta nu trebuie să facă mai nimic. Status quo. Sau nu?

Statul în calitate de acționar

Există un conflict de interese la mijloc. Interesul public versus interesul privat. În interes public statul menține o rețea de transport, prestează servicii de ocrotire a sănătății și educație, administrează fonduri de pensii, etc. Din interes privat statul este acționar. Al Băncii X. Sensul acționariatului este să maximizeze valoarea investiției. Ca să o vândă mai pe urmă. Sau să extragă dividende. Ca să le foloasească după cum crede de cuviință. Dacă între interesul public și cel privat ar exista un zid chinezesc, lucrurile ar putea funcționa.

Zid chinezesc nu există. Acționarul al cărui interese sunt amestecate este ispitit să sacrifice interesul privat în favoarea interesului public. Să zicem că statul vrea să cumpere o linie nouă de troleibuze. De ce nu, dacă Serviciul Transport Auto poate lua împrumut de la bancă? Banca nu vrea?! Vin-o-ncoace, bancă. Și tu și parcul de troleibuze sunteți în buzunarul meu, zice statul, te-ai prins? Banca se prinde, căci, dacă acționarul zice că nu-i pasă, de ce să-i pese managementului? Banca dă împrumut. Cetățenii se plimbă cu troleibuzul. Prețul unei călătorii este 5 lei. Puțin pentru parcul de troleibuze, mult pentru cetățean. Parcul de troleibuze nu întoarce împrumutul fiindcă n-are cum. Banca cere gajul. Vai, dar se poate, zice statul, la ce-ți trebuie ție un parc de troleibuze? Îl vând pe bucăți și-mi întorc paraua, zice Banca X, căci dacă nu Banca Națională mă ia la carandaș. Banca Națională? Fii pe pace, că ne înțelegem noi cu Banca Națională.

Ministerul Economiei a elaborat o politică publică foarte bună despre zidul chinezesc. Normele de administrare corporative pentru întreprinderile de stat pot fi accesate aici.

Statul în calitate de arbitru

Cu Banca Națională n-ai cum să te înțelegi. Ea nu este acționar. E supraveghetor. Supraveghează băncile comerciale. Atât pe cele cu capital de stat, cât și pe cele private. Verifică multe chestii printre care și următoarele trei:

  • O bancă trebuie să aibă capital reglementat și capital de rezervă. Capitalul reglementat (Art.5 din Legea instituțiilor financiare) îi permite băncii comerciale să dețină licență și să presteze servicii bancare. Minimum 100 milioane lei.
  • Capitalul normativ total trebuie să fie de minimum 200 milioane lei.
  • Pentru situațiile nefaste în care apar probleme băncile trebuie să mențină un capital adecvat profilului de risc. Minimum 16% din totalul creditelor problematice. Cu cât mai multe probleme, cu atât mai mare capitalul de rezervă.

Banca Națională citește rapoartele Băncii X. Dacă nu-i vine să-și creadă ochilor vine să se convingă la fața locului. Ia o decizie. Conform legii. Notifică acționarul. Ministerul Finanțelor. Mingea e pe terenul acționarului. Dacă îi pasă de bancă, o va injecta cu capital. Sau va întocmi un plan care să strângă cureaua băncii. De exemplu, întorcând creditele neperformante. Lichidând gajul. Ceva de genul ăsta.

La situația de la finele lui 2012, Banca X a avut 129 milioane lei capital de gradul I. Mai puțin decât capitalul reglementat, dar mai puțin decât capitalul normativ total. Capitalul ponderat la risc a fost de 5.92%. Mai puțin decât 16%. E nevoie de 221 milioane pentru a-l aduce în normă. Această informație este publică.

Statul în calitate de businessman

În calitate de businessman statul stă în fața unei decizii: cum să salveze banca? După cum am spus mai sus, soluții nu-s decât două: a) să injecteze capital suplimentar sau b) să exercite presiuni asupra întreprinderilor de stat întru rambursarea creditelor. Prima opțiune costă 221 milioane lei, care nu sunt prevăzuți (evident!) în buget. Cealaltă opțiune nu este fezabilă. Întreprinderile care nu întorc credite, ca regulă, am un motiv serios să nu o facă. Și dacă ele sunt întreprinderi de stat, „gluma” se îngroașă. Atunci când în calitate de gaj e un spital sau un parc de troleibuze, ce să facă banca cu ele? Să le închidă și să le vândă la licitație? A fost o întrebare retorică.

Volumul creditelor expirate la situația de la finele anului a fost de 1,5 miliarde lei, de cinci ori mai mult decât la finele anului precedent. Ceea ce ne duce cu gândul la faptul că injecția de 221 milioane de lei necesară pentru a prelungi activitatea băncii nu este decât o soluție pe termen scurt, care trebuie să fie sprijinită de un plan foarte eficient de redresare a indicatorilor financiari ai băncii.

Când, la insistența Fondului Monetar Internațional, s-a pus în discuție privatizarea Băncii X (încă în 2007) Guvernul a tras de timp. În 2008 i s-a „oferit” o scuză impecabilă – pe fundalul crizei financiare globale chiar nu existau cumpărători. Nici acum situația nu este cu mult mai favorabilă din punct de vedere a conjuncturii de piață. Numai că deja nu prea ai ce privatiza.

În fața unei ditamai probleme reacția statului este una infantilă (cine-i vinovatul! să fie tras la răspundere! v-am zis eu! să fim optimiști!) Propunerea de a forma o comisie parlamentară de anchetă este praf în ochi. Eficiența unor asemenea comisii este, din păcate, proveribială. Tergiversarea procesului de luare a deciziei este contraproductivă. Dacă se apucă deponenții să-și retragă economiile de la Banca X, în scurtă vreme vom fi obligați să constatăm că X este egal cu zero.

Businessul în calitate de stat

Picajul Băncii X este un scenariu cu plusuri și minusuri pentru băncile concurente. Piața bancară este și așa concentrată. Cinci bănci dețin 70,4% din activele sistemului bancar. Banca X este (a fost?) una din aceste bănci. Nu am văzut de multă vreme un clasament al băncilor și de nevoie am compilat unul, chit că bilanțul contabil al băncilor este dezvăluit în mod obligatoriu (apropo, se respectă!). Astfel am aflat că Banca X deține 13,3% din depozitele bancare și 11,4% din active. Printre celelalte patru „bănci mari” se numără Moldova-Agroindbank (19,6% din active), Victoriabank (17,4%), Moldindconbank (14,7%) și Eximbank (7,3%). Plusurile se numără prin cota de piață care ar putea fi „înghițită” de una sau câteva dintre băncile mari, în funcție de agresivitatea cu care își va/vor promova produsele. Minusurile se numără după gradul de panică pe care un asemenea picaj l-ar putea crea. Un val de retrageri al depozitelor bancare ar putea trage în jos încă câteva bănci care se clatină.

Astfel, ne putem trezi în situația controversată când, întru evitarea minusurilor și a maximizarea plusurilor, o bancă „bună” va întinde mâna salvatoare Băncii X, cumpărând-o pe un preț de nimica, cu tot cu probleme și datorii. Căci în pofida problemelor, Banca X are cea mai bogată rețea de filiale din țară.

Un scenariu alternativ ar fi predarea cotei statului în Banca X în gestiunea Corporației Financiare Internaționale. Care e o filială a Băncii Mondiale. Și care, în schimbul unei injecții de capital, ar obține mandatul să redreseze situația financiară a băncii cu scoaterea ulterioară la privatizare a cotei statului.

În speranța ca X să nu fie din nou egal cu zero.

Tags: , ,

2 Responses to “Banca X”

  1. […] de altă parte economistul Sorin Hadârcă constată pe blogul său că reacţia autorităţilor în acest caz  este una anemică. “În faţa unei ditamai […]

  2. mihaela says:

    investitii imobiliare…