March 28, 2010 2

Age of Empires

By in idei

Hmm… Am să continui aici tematica abordată în articolul despre bin Laden.

Nu-nu, nu m-am reprofilat în expert pe politica externă americană, însă, cu riscul să par diletant, am să-mi expun, totuși, câteva idei care ar putea fi interesante. Mai ales că acordul asupra semnării la 8 aprilie de către președinții rus și american a Tratatului privind reducerea cu peste ¼ a armelor nucleare le face chiar și actuale. Deși, e de menționat totuși că în cursul întrevederii recente Obama a făcut exces de artă oratorică, în timp ce Medvedev a tăcut ursuz, așa că… mai vedem ce se întâmplă.

În tot cazul, armele nucleare sunt periculoase și aici Chomsky are tot dreptul să bată clopotele. Nu neapărat în plan filozofic, doar civic. Pericolul utilizării lor în scop de război, de către țările care le posedă sunt minime. Imaginează-ți doi duelanți care au convenit să tragă unul în altul de la distanța de cinci centimetri – este clar pentru fiecare că momentul apăsării pe trăgaci este fatal pentru amândoi, căci adversarul, fie și în cădere, are suficient spațiu de reacție să facă la fel (acești „duelanți” s-au aflat la sinistra distanță pe durata Crizei din Caraibe reușind, ca prin miracol, să evite confruntarea). De aceea și semnează tratatul, pardon pentru cinism. Însă există alte două pericole, care nu pot fi ignorate: 1. posibilitatea unei declanșări neautorizate a armelor nucleare și 2. posibilitatea acaparării lor de către grupări teroriste. În teatru există o regulă simplă: dintr-o armă care se face anunțată în actul întâi, se va trage până la căderea cortinei. Or, să nu ne facem iluzii în privința faptului că aceste pericole ar fi infinitezimale dat fiind că sunt securizate – orice sistem este susceptibil unei erori care, mai devreme sau mai târziu, se produce.

Pe lângă pericolul evident care este asociat armelor nucleare, există un motiv în plus, care le face totalmente inadecvate și anume faptul că, în condițiile „războiului împotriva terorismului”, ele sunt inutile. Uzanța lor, din punct de vedere teoretic, este posibilă în cazul unui inamic localizat, or, în cazul terorismului inamicul nu este un alt stat ci o rețea, ale cărei ramificații se pot prea bine afla și în propriul tău ștab.

Acum despre bin Laden. Nu este nimic accidental sau excepțional în faptul că regulile războiului s-au schimbat. Inamicul-rețea în locul inamicului-stat poate fi o chestie spontană, dar poate fi și elementul unei strategii șirete. În calitate de jucător înveterat de Age of Empires comunic oficial că sunt două premise pentru a câștiga o campanie militară – dezvoltarea tehnologică și expansiunea teritorială. Ridicarea zidurilor se dovedește a fi o activitate a cărei randament este cel mai scăzut – ele sunt relativ ușor de dărâmat, iar costul de producție este dublat de costul de oportunitate. Strategia lui bin Laden (în cazul că totuși există unul) se pare că este să evite localizarea și, în același timp să forțeze mâna americanilor să apese pe buton. Faptul că asta înseamnă un Armaghedon pentru observatorii terți îl deranjează prea puțin – ideologia adoptată de ei este suficient de flexibilă în acest sens.

Na, vezi unde-am ajuns? Unde e Niall Ferguson care afirma în al său Empire că politica intervenționismului american a fost dintotdeauna get in, hold elections & get aut (invadează, organizează alegeri și pleacă). Aparent deja nu e. Și e păcat, căci asta pare a fi parte din soluția în „războiul contra terorismului”. În special partea cu hold elections & get out.

Tags: , , , ,

2 Responses to “Age of Empires”

  1. ghenadie says:

    dar starcraft nu jucati?

    • Zenu says:

      Păi, nu prea joc în general. Age of Empires a fost un deliciu căci, efectiv, mă punea în situaţia să analizez – e posibil altfel? Şi atunci lăsam jocul la o parte şi concepeam o strategie (sau, mă rog, tactică) nouă. În plus că mă animă temele istorice. 🙂

      Dar acum tre să iasă ceva nou ca să-mi revigoreze interesul. 🙂