June 18, 2009 3

Homo Taggiens

By in eseuri

Desigur, lucrurile nu am mers prost char din start. În momentul când Dumnezeu l-a adus pe Adam în grădină, i-a arătat animăluţele şi i-a spus: „tăguieşte!”, totul era luminat de o inocenţă sublimă. Dar Adam a intrat în azart…

La o adică, de ce ne-am supăra? Ce era omul înainte de etichete… un Terchea-Berchea pe care nu-l putea găsi nimeni. Tagurile sunt la fel de naturale pentru stirpea umană ca şi limbajul. Cum îţi închipui că era în Evul Mediu? Cavalerii aveau suliţă, cal, onoare, damă de onoare şi, desigur, blazon. Blazonul era paşaportul cavalerului. Într-o epocă când nu exista semnătura digitală, iar portretele „semănau” dacă originaul era reprezentat cu nas, gură şi ochi, deci, în epoca respectivă, blazoanele era unicul mijloc de al identifica pe cavaler cu numele pe care îl pretindea.

Se numea heraldică… bune vremuri!

Acum însă să vezi unde am ajuns! Paşaport, cod fiscal, carte de vizită, domiciliu, cont de card, cont paypal, adresă electronică, istorie creditară, CV… Pe de o parte e mare minune: omul a devenit găsibil! Expediezi o factură şi ştii cine o să o achite, prezinţi o istorie decentă de credit – beneficiezi de o dobândă bancară mai blândă, bagi un CV bine redactat – pescuieşti un salariu mai frumuşel. Mai iei un credit, bagi apartamentul pe gaj, îţi cumperi BMW (sincer, nu mă pricep!) şi cravată nouă, iei un job mai mişto, îl treci în CV, mai iei un credit ş.a.m.d.

Sincer? Eu intru în panică. Şi dacă se strecoară o greşeală şi contul de credit nu mai reacţionează. (Mi s-a întâmplat în Spania în prima zi – e de groază!)

Funcţionează şi invers: din auzite cunosc un tip care s-a împrumutat de la o bancă şi-a luat maşină luxoasă, organizează chefuri. În realitate e falit şi banca o ştie, dar îl poartă ca-n palme oricum, căci, dacă ar opri creditarea s-ar buşi cu tot cu bancă.

Ăsta e călcâiul lui Ahile al lui Homo Taggiens – există şanse ca sub norul de etichete să nu mai rămână… om!

1. Fără etichete; 2. Cu etichete; 3. Fără om. (c) Zenu

1. Fără etichete; 2. Cu etichete; 3. Fără om. (c) Zenu

Tags: , ,

3 Responses to “Homo Taggiens”

  1. Nicolae Botan says:

    Păi noi totdeauna am fost şi vom fi sclavii aparenţelor, cel puţin cei ce au necesitatea sau dorul să se afirme cumva în societate. Ce contează cînd şi cum, esenţa e aceiaşi de milenii doar că mijloacele devin ceva mai diverse (mai accesibile)… Şi pe timpuri inventau blazoane şi arbori sofisticaţi care se atribuiau nu ştiu cui…
    Desigur ca acum tag-urile sofisticate poartă şi risc sporit în reflectarea corectă sau distorsionată a personalităţii. Dar în acelaşi timp ele nu predind la acest rol. Oricum în lumea noastră plină de concurenţă ar fi foarte greu altfel. Ai trimis CV-ul în 10 locuri şi îţi cauţi de treabă mai departe (aştepţi shortlistu). Dar să nu dea Domnu să fii tag-uit din întîmplare în defavoare (cum ar fi antecedente penale), atunci ai încurcat-o.
    În fine problema nu e în tag-uri, problema e în cei ce le utilizează ! (sau mai concret în cei ce le inventează pentru a încurca lucrurile şi mai tare, în special organele de stat)

    Apropos de blazoane, mă primblam prin cea mai veche universitate din Europa (cea din Bologna, fondată în 1088), şi anume prin blocul iniţial care acum este păstrat ca muzeu. La acea universitate profii şi absolvenţii (toţi fiind nobili) lăsau pictat pe pereţi/pod blazonul familie. Iţi dai seama că nu e loc gol acolo, e peste tot plin cu tot felul de blazoane colorate. Iată că după cercetări minuţioase am găsit 2 blazoane care mi-au provocat un sentiment plăcut – unul din Transilvaniae şi altul (culmea!) din Daciae (presupun ca era de prin sec.XI-XIII cînd încă nu erau fondate principatele).
    Deci oamenii au plecat, tag-urile au rămas… Poate nu e totul chiar spre rău?

    • Zenu says:

      Simpatică imaginea cu blazoanele…

      Poate nu e totul spre rău atâta timp cât vedem „omul din spatele etichetelor”…

      Dar în esență e rău: etichetele servesc la filtrarea informației. Dacă nu ai eticheta corespunzătoare – you are being filtered out! Adică, nici nu ajuge cineva să vadă „omul din spatele etichetelor”. Mai mult, etichetele se cultivă în timp – șanse mici să te schimbi dacă întâmplător ai chef, căci eticheta îți dictează să-i corespunzi întocmai. E ca și cum ai deveni robul ei.

      Poate nu mă fac prea explicit… un exemplu? Permisele de muncă. Interviurile mele în Spania mergeau deseori bine până în momentul când se descoperea că sunt moldovean. Etichetă?

      • Nicolae Botan says:

        Da, moldovean din păcate în UE este etichetă (ce-i drept mai bună decît Român). Dar totuşi să nu uităm – «… провожают по уму», ce-i drept la etapa de «встречают» eticheTca totuşi joacă un rol prea esenţial dacă oamenii pun accent pe ea (“transaction costs”), nu pot să nu cad de acord…