September 8, 2009 2

Mai periculos decât fundamentalismul islamic este doar cel moldovenesc

By in eseuri

Privesc yo acest personaj bizar, al cărui nume nu-mi pasă să-l memorez şi nici chef nu am să-l menţionez aici. Deci, îl privesc cum se ia de picoarele dezgolite “până peste suprafaţa superioară” şi mi se face greaţă. Noroc că moldovenii, cumpătaţi din fire zic: da ce? e frumos. ne place. punct. Personajului, fruntaş al unei asociaţii fresh-formată din zece membri, îi place să vadă femeia în poze mai decente. Nu ne dezvăluie care sunt astea, dar ceva îmi spune că de aici până la parangea (burqa, voal islamic), nu-i decât un singur pas.

Pare tânăr. Nu ştiu dacă s-a născut în ţara în care nu a existat sex (URSS, măi!), dar cumva tot se născu. În orice caz dublu-gândeşte ca pe vremurile “bune”. Îl apără pe Jordan (deh, mai greşteşte omul-mănuşă), dar se ia de picioarele fetelor, expertu’ în etică şi estetică.

Sper că nu, dar dacă, totuşi mă întrebi care e problema mea cu interzisul piciorelor dezgolite “până peste suprafaţa superioară” am să mă explic:

Problema nu sunt picoarele. Toată lumea cunoaşte că sex sells. Până şi cei din Arabia Saudită. O fi sau n-o fi etic să şi le etaleze dominiţele de pe panouri e o chestiune ce ţine discernământ. Unul zice că e frumos, altul zice că e nasol, dar apare un al treilea care zice: eu ştiu cum e! Şi se apucă să facă regulă. Puterea aceasta de a discerne asupra lucrurilor se numeşte cenzură. Cel mai periculos este când această jucărie, cenzura, încape pe mâinile unui ins suspect cu mustăcioară.  După mine, atâta timp cât panourile nu sunt porno, nu are nimeni autoritatea să dicteze societăţii propriile gusturi. În fine… e obositor să explic.

Dar să revenim la personajul nostru. Într-una din ipostaze, el e avocatul religiei în şcoli. Acum mă crezi, domnule liberal, că nu e bine să fie introdusă religia în curriculumul şcolar? Apreciez intenţia ta fiind una sufletistă, atâta timp cât prin religie vrei să zici moralitate. Însă, sunt de părerea că e mai potrivit să cultivăm toleranţă, inclusiv şi cea religioasă, decât să îndoctrinăm copilul cu dogmele bisericeşti. Dacă vine omul cu mustăcioară în şcoli să le spună copiiilor mei că ăştea-s buni şi ăştilalţi îs nebuni, aşa se face şi aşa nu se face, ăştea-s ai noşti (ortodocşi) şi ăştea-s ai satanei (neortodocşi), apoi s-a zis cu învăţătura. Şi cu integrarea europeană. Şi cu totul. Welcome în Evul Mediu!

Stăm prost la capitolul toleranţă. Indiferent dacă e vorba de arabi, sau de români, sau de ruşi, sau de homosexuali, căutăm să ne aflăm pe partea cea dreaptă a străzii. Cine se află pe partea greşită are dreptul să primească un picior în burtă. Dar fii atent! Dacă accepţi că e OK să se de-a cu piciorul în burtă, tu, fiind moldovean hetero şi ortodox, există şanse mari ca odată şi odată să o încasezi şi tu. Cu câţiva ani în urmă, am auzit următoarea replică în Biroul Naţional de Migraţie (astăzi absorbit de MAI): „cum să nu limităm accesul sirienilor, căci dacă sunt o sută e suportabil, dar dacă vin o mie – mâine vor vrea să-şi construiască moschee în centrul capitalei!” Şi ce dacă, mă întreb? Mie mi-ar plăcea să locuiesc într-un oraş unde pot să iau masa la chinezi în chinatown şi să servesc cafeaua într-un local sirian. Nu cred că moldoveanul din mine ar deveni mai subţire.

Ar mai fi de spus multe la acest subiect, mai ales acum când personaje ciudate, de genul celui amintit, vor încerca să provoace noii guvernanţi la teme delicate.

Tot ieri, o cerere magistrală – rusa să fie limbă de stat ori ne tâmpim cu toţii! “Deja ne-am” e primul meu impuls. Mai bine zis, “deja v-aţi”, din moment ce faceţi cererea respectivă tocmai acum, când comuniştii rusofili au părăsit puntea de comandă. Şi până acum ce-aţi tăcut aşa modest? Nu v-aţi temut să nu vă tâmpiţi? Aţi pândit momentul oportun?

Adevărul trist este că aceste cereri (fete îmbrăcate, rusa – limbă de stat, etc.) sunt bine ţintite. Ele caută să provoace o polemică, în care cel care se angajează nu poate fi aprioric învingătorul. Indiferent de replică, urmează să se facă auzită concluzia: „Aţi văzut? V-am zis eu că-i naţionalist! V-aţi convins că Voronin e mai creştin decât ei!” Trebuie de remarcat că aceste atacuri ţintite nu sunt lipsite de sens şi se pot dovedi eficiente. Într-adevăr, nu avem o societate care discută. Suntem sugrumaţi de tabuuri.

Asta vine de la faptul că s-a hotărât (când? de cine?) că sfera politicului este meseria politicienilor. Şi nu e. Politicul vine de la polis (oraş, cetate) şi este la cheremul cetăţenilor. Întrebările de genul celor cu panourile sau cu limba de stat trebuie să fie subiectul unor dezbateri publice. Dar nu Dorin are răspunsurile. Voi le aveţi!

P.S. Şi vă rog să le spuneţi, căci de nu, se pare că insul cu mustăcioară va monopoliza frecvenţele ProTV-ului.

Tags: , , , , , , ,

2 Responses to “Mai periculos decât fundamentalismul islamic este doar cel moldovenesc”

  1. darwin says:

    ghenadie valuta s-a bagat si el acolo unde poate poate p*** cel mai mult… unde speculatiile sint primite fara suspiciune de moldovenii cuminti si harnici 🙁

  2. Nicolae Botan says:

    Nu pot sa nu fiu de acord, e post care va fi actual totdeauna in mediul latino-mioritic. Sa fac o paralela: am avut ocazia sa compar doua tipuri de interactiune nationali – minoritati, cea olandeza si cea italiana (putin si cea germana). Olandejii accepta tot felul de venetici cu mediul lor cultural si traditiile insa este clar din start ca trebuie astea sa joace dupa regulile stabilite a priori, adica in esenta un fost colonist din Surinam sau Congo nu are diferenta comportamnetala de un olandez din talpa si ingina toti aceleasi canoane civile. In cazul Italiei minoritatile simt caracterul schimbator al “nevertebratelor” de origine latina si ca soarecii (cind pisca nu e acasa) joaca dezinvolt pe masa cu cel mai semnificativ tupeu. Deci nu voi conteni sa repet ca chestii legate de limba si identitate culturala tin in primul rind de poporul in cauza si daca nu stim sa le promovam si sa le respectam suntem pierduti pentru umanitate – veritcalitatea si respectul de sine, lipsite de sovinism, este unica cale posibila pentru moldoveni si romani.
    Despre Polis: nu poate fi polis fara burghezie, fara oamenii care au putere destula sa strige si sa se opuna, care sa disperseze puterea… din pacate avem societatea inrobita care-si formeaza opinia din gura demnitarilor… ecou comunist.
    Despre fete goale si libera exprimare:
    Pe tinerii astea oportunisti care se acopera cu mantaua ortodoxiei si se ocupa cu brand-making zic ca nu face de-i “bagat” tare in seama, doar daca nu iau niste lectii de comportament crestin de la ordinile monahale catolice care de vrio 2 sute de ani se ocupa prioritar de bunastarea enoriasilor (si de fapt a tuturor oamenilor indiferent de confesiune).
    Poate nu e in totalitate la tema, insa mi-a amintit de faimosul caz Hustler Magazine v. Falwell – http://en.wikipedia.org/wiki/Hustler_Magazine_v._Falwell in baza caruia a fost turnat filmul de exceptie The People vs. Larry Flynt – http://en.wikipedia.org/wiki/The_People_vs._Larry_Flynt si zic ca mai avem tare mult pina la gindirea care accepta nu doar obligatiile dar si drepturile altora…