November 10, 2010 Off

Treischpe nemţesc

By in film

Zice Roux că s-ar putea ca de la anul să aibă ore de germană la liceu. A întrebat dacă până atunci tre să înveţe limba. S-a liniştit. Dar io mi-am amintit că pe vremuri am vrut să învăţ germana autodidact. Am făcut treişpe lecţii. La der, die, das m-am oprit. N-am înţeles nici o brândză. Am zis că aşa nu merge. Dar am învăţat suficient ca să întreb în Viena: Kann ich sagen die richtige weg zum… Numai că nu suficient ca să înţeleg ce mi se răspunde.

Am lăsat-o baltă. Dar citeam azi pe banchetă un interviu cu Gorbi (da, da, primul şi ultimul Gorbi) în care dânsul vorbea despre unificarea Germaniei. Şi mi s-a făcut dor de cele treişpe lecţii. Au fost şi altfel de treişpe lecţii la care ţin mai mult. Cele care s-au bazat pe filme şi cărţi. Nu ştiu cum se face dar filmele nemţeşti pe care le-am văzut în ultima decadă, pur şi simplu au rrupt. Cu scriitorii mai greu – dar sunt şi ei în competiţie.

Prezint aici un top 13 improvizat şi subiectiv cu treischpe filme nemţeşti:

1 Good Bye Lenin! (2003) de Wolfgang Becker

Încercăm să ne luăm rămas bun de la o epocă fără a traumatiza pacientul. Ruptura e un şoc pentru mulţi dintre noi. Genul de pernă de amortizare pe care fiul o creează pentru maică-sa intrată în comă în RDG şi trezită în RFG dă dovadă de multă înţelegere şi compasiune.

2 Das Leben der Anderen (2006) de Florian Henckel von Donnersmarck

“Viaţa celorlalţi”. Un agent stazi invadează viaţa privată a unui scriitor. O chestie murdară cum n-ai spune, dar cine ar fi bănuit că această invazie poate produce o schimbare în conştiinţa invadatorului. Cunoaşterea celorlalţi trage după sine un gen de acceptare, nu?

3 Das weisse Band (2009) de Michael Haneke

„Banderola albă”. Rădăcinile gândirii totalitare identificate într-un cătun german. Tăcerea este complicele principal într-o afacere de aşa gen, mai ales dacă „vinovaţii” (copiii) sunt consideraţi drept nişte fiinţe inferioare. Despre „Banderola albă” am mai scris şi în BOOM!

4 Schläft ein Lied in allen Dingen (2009) de Andreas Struck

„Cântece de leagăn” reprezintă povestea usturătoare a unul jazzman care ajunge să creadă că iubita stă cu el doar de dragul muzicii pe care o face. Înglodat în ezitări renunţă la tot (muzică şi iubită în ansamblu). O ia de la zero pentru ca să revină la punctul de plecare. Coloana sonoră de Nils Petter Molvær e genială.

5 Der Baader Meinhof Komplex (2008) de Uli Edel

Începutul şi sfârştitul mişcării RAF. Ce să-i faci dacă statul reprezintă sursa terorii, să taci? Libertatea in extremis tot e o formă de totalitarism pe sine. Ca şi orice extremă. Despre „Complexul Baader Meinhof” am mai scris şi în BOOM!

6 La pianiste (2001) de Michael Haneke

Încercări de sex pe fundalul complexului Electrei. Isabelle Huppert e foarte convingătoare. E clar cât “bine” pot face persoanele apropiate din cele mai nobile intenţii. Chiar dacă producţia filmului e realizată în franceză, Michael Haneke tot austriac rămână.

7 Caché (2005) de Michael Haneke

Tot Haneke şi tot în franceză. Cu autori francezi. Simbiotică relaţie. EI, de Juliette Binoche nici nu mai vorbim – e extraordinară. Dar ce de făcut cu sfidările externe la adresa unui cuplu – să se ascundă? să lovească?

8 Die Fälscher (2007) de Stefan Ruzowitzky

“Fasificatorii”. Un evreu în lagăr de concentrare este somat să colaboreze la producţia de lire sterline false. Poziţia sa îi permite să salveze nişte suflete, iar pe altele – nu. Studiu de caz al eticii umaniste – ce e drept şi ce nu e? Despre „Falsificatori” am mai scris şi în BOOM!

9 Krabat (2008) de Marco Kreuzpaintner

În fine, Krabat e o poveste. Un gen de Harry Potter de viţă veche, central-europeană. M-am ahtiat după această poveste când eram mic şi am privit-o cu mare entuziasm. Despre “Krabat” am scris în Hogwards, Moara Blestemată & Școala Solomonarilor.

10 Keinohrhasen (2007) de Til Schweiger

Şi ce dacă-i comedie? “Iepurele fără urechi” nu pare genul de film serios pe care-l propag, în schimb l-am savurat de la şi până la. Umor rafinat şi nu neapărat foarte-foarte. Chestii care prin la public: simpaticul egoist îndrăgostit în cenuşăreasă.

11 Perfume: The Story of a Murderer (2006) de Tom Tykwer

După “Parfumul” de Patrick Süskind se pare că nu mai ai ce face decât să adaugi imagini acolo unde era doar imaginaţi. Mirosul oricum nu-l poţi reproduce. În tot cazul, filmul e bun, iar ideea năstruşnică – dacă ai o armă totală, la ce bun îţi serveşte că tu tot tu rămâi în cele din urmă?

12 Nirgendwo in Afrika (2001) de Caroline Link

“Undeva în Africa”. E posibil să o iai de la început atunci când eşti pe fugite? Să prinzi rădăcini în Kenia de exemplu. În tot cazul georgianul nostru Merab Ninidze este fenomenal în această peliculă.

13 Barfuss (2005) de Til Schweiger

„Desculţ”. Metamorfozele conştiinţei sunt domeniul de specialitate ale lui Til Schweiger. Iată şi burlacul nostru se îndrăgosteşte într-o tipesă uşor alienată mental. N-ai ce-i face – dragostea şi tandreţea tămăduiesc orice. Suntem responsabili pentru cei cărora le-am oferit protecţie.

Odată puse pe acelaşi raft, observi că există o cinematografie germană care oscilează în jurul la câteva teme: totalitarismul, alienarea şi evreii. Fără nazism şi comunism, filmele nemţeşti ar fi vorbit despre alte lucruri pe semne. Interesant, despre ce-ar fi vorbit filmul moldovenesc, dacă ar fi avut bani pe cartelă?

Tags: ,

Comments are closed.