May 18, 2009 2

Oraşul câinilor

By in film
dogville

Prin „Dogville” (2003), Lars von Trier lansează trilogia depre „Pământul abundenței”

Rămân la tema eşuării proiectului uman abordată într-o postare recentă, fiind incitat de posibilitatea Binelul examinată de Lars von Trier în pelicula Dogville (2003).

Lucrul care mă surpinde mai presus decât toate în acest film, nu este nici pe departe minimalismul cu care regizorul danez compune decorul (sau mai degrabă lipsa acestuia), ci confruntarea dintre cele două mize ale persoanjelor principale – Tom şi Grace.

  • Miza lui Tom: Oraşul s-a înglodat în rutină până la punctul de a deveni orb la graţia dumnezeiască. Dacă s-ar fi întâmplat un miracol, oamenii nu l-ar fi luat în seamă căci ar fi prea absorbiţi de lucrurile rutinare.
  • Miza lui Grace: Să-ţi accepţi destinul în speranţa că Binele îţi va ieşi singur în cale. Personajul lui Nicole Kidman refuză să judece şi să opună rezistenţă; ea acceptă a priori orice gen de tranzacţie oraşul îi oferă punând în aplicare principiul cristic (dacă eşti pălmuit pe un obraz oferă-l pe celălalt). Oare?

În planul relaţiei cu orăşenii, observăm o metamorfoză graduală în direcţia înrobirii lui Grace. Căci, dacă orăşenii sunt unul pentru altul Celălalt-Aproapele (diferiţi, dar totuşi cognoscibili în virtutea traiului în comun), Grace reprezintă Celălalt-Străinul – impenetrabil, incognoscibil, într-un cuvânt – străin. Respectiv, interacţiunea lor cu Grace parcurge o serie de etape care culminează cu subjugarea Străinului: a) contractul social – tranzacţia de coroborare în schimbul unor servicii aparent inutile; b) traiul simbiotic – fiecare din părţi are ceva de câştigat pe urma tranzacţiei; c) deprinderea – serviciile care iniţial păreau inutile acum devin indispensabile, iar preţul coroborării creşte virtiginos; d) ruptura şi înrobirea – Străinului îi este negată umanitatea, Grace devine un lucru, un obiect (sexual); e) răsplata – pentru eşecul de a produce Binele, orăşenii sunt răsplătiţi cu anihilarea. Prin urmare, mercurul nu se transformă în aur, iar experimentul cu orăşenii din Dogville eşuează.

Iată care este raţionamentul lui Grace:

Cum putea să-i urască pentru ceea ce în esenţă nu era decât slăbiciunea lor? Probabil că ea ar fi făcut aceleaşi lucruri care i s-au făcut ei, dacă ar fi trăit în una din locuinţele lor. Să-i măsoare pe ei după propira măsura, cum s-ar fi exprimat tătăl său. Sincer, în adâncul inimii, oare nu ar fi procedat ea la fel ca şi Chuck şi Vera şi Ben şi Doamna Henson şi Tom şi toţi ceilalţi oameni în casele lor? Grace se opri… De odată, a știut răspunsul la întrebarea sa cât se poate de bine. Dacă ea ar fi procedat la fel ca ei, ea nu s-ar fi putut îndreptăţi pentru nici una din acţiunile sale şi nu ar fi existat condamnare prea dură pentru acţunile sale. Era ca şi cum tristeţea şi durerea sa deoadată şi-ar fi găsit locul lor. Nu. Ceea ce au făcut ei nu era suficient. Şi dacă există cineva cu suficientă putere să restabilească dreptatea era datoria lui să o facă – de dragul altor oraşe, de dragul umanităţii. Şi nu în ultimul rând de dragul fiinţei umane care reprezintă mila (grace) propriu-zisă.

Este curios faptul că, urmărind acţiunea din perspectiva victimei (Grace), suntem somaţi să-i acceptăm /justificăm /legitimăm răzbunarea. În felul acesta admitem că natura umană este esenţialmente rea şi este nevoie de o forţă (mafia, Legea) care să ne ţină în frâu. Şi totuşi, comportamentul lui Grace lasă de bănuit. Intenţiile ei nu sunt niciodată dezvăluite orăşenilor. Grace are opţiunea de a ieşi din joc şi totuşi nu o face (numai în finalul filmului înţelegem că renunţarea ei ar fi semnificat pierderea pariului). Respectiv, orăşenii din Dogville nu sunt capabili să judece “obiectiv” dacă preţul coroborării lor este prea mare sau prea mic – dibuind pe întuneric ei consideră că, din moment ce Grace acceptă umilirea, preţul nu este excesiv. Răsplata, pe de altă parte, este excesivă – cruzimea cu care Martha sparge păpuşile de porţelan a lui Grace (obligând-o pe aceasta să nu plângă) poate fi echivalentă cu cruzimea uciderii copiilor Marthei (obligând-o la rându-i să nu plângă), în schimb efectele nu sunt aceleaşi – a sparge nişte păpuşi şi a ucide copii sunt lucruri diferite. În cele din urmă, raţionamentul lui Grace este găunos – în loc să se pună în situaţia orăşenilor, Grace îi târăşte pe locuitorii din Dogville în dilema sa existenţială – eu nu m-aş fi iertat, prin urmare, nu le-o iert nici lor.

Este raţinonamentul totalitarist per se: să judeci acţiunile altora cu exigenţa pe care o aplici propriilor acţiuni. Avem de-a face cu pervertirea prescripţiei biblice: “să nu-i faci aproapelui tău, ceea ce nu-ţi doreşti nici ţie” se transformă aici în “să-i faci aproapelui ceea ce ţi-ai face şi ţie”.

Decorul minimalist care inițial pare să sugereze spațiul scenei, termină prin a se asemăna cu locul crimei

Decorul minimalist care iniţial pare să sugereze spaţiul scenic, termină prin a se asemăna cu locul crimei

Lecţia pe care am însuşit-o este că falimentul Binelui se datorează faptului că este pus la încercare. Poate că Binele nu iese niciodată la iveală când se cere a fi demonstrat? Poate că se merita ca Grace să se consacre orăşenilor deschizându-le identitatea sa pe de-a-ntregul? Uite, dacă venea Grace la adunare şi spunea: sunt cutare şi cutare, fug de la tata care este un criminal şi un mafiot şi caut să-mi schimb destinul, mă acceptaţi sau ba? E posibil ca orăşenii să o fi refuzat, apreciind care este riscul. În schimb, dacă acceptau aveau parte de o tranzacţie “cinstită”. Problema este că atâta timp cât Celălalt este o enigmă, suntem ispitiţi să-l tratăm cu duşmănie sau să-l convertim în propriul nostru “eu”.

De aceea, cred că a gândit bine cel care a gândit următorul lucru: dacă vrei să schimbi lumea, începe de la tine.

P.S. Este ironic faptul că unicul supraveţuitor din Dogville este un căţel. Acesta este scutit de răsplata lui Grace doarece cu instinctul său animalic se află dincolo de juxtapunerea etică a Binelui şi a Răului.

Tags: , , , , , , ,

2 Responses to “Oraşul câinilor”

  1. Lucia says:

    Dogville e parte a unei trilogii, neîncheiate încă. Al doilea film din trilogie e Manderlay: http://www.imdb.com/title/tt0342735/. Al treilea o să fie Wasington, http://www.imdb.com/title/tt0461425/. Abia aştept releasul.

    • Cu Manderlay mă “clarific” cât de curând posibil, dar din câte ştiu Washington a fost un proiect amânat de mai multe ori. Apropos, de obicei urmăresc forumurile de pe imbd, dar la Dogville nu prea am văzut comentarii pertinente – americanii s-au ofensat văzând în Dogville un atac la cultura lor 🙂 şi discuţiile se centrau pe acest fapt mai puţin signifiant (după mine).