May 9, 2009 7

Marele dictator

By in film
La apariția „Marelui dictator” SUA încă nu se afla în război cu Germania nazistă. În Germania filmul a fost interzis, deși Hitler în persoană l-a vizionat de două ori fără a face vreun comentariu.

În Germania nazistă filmul a fost interzis, deși Hitler în persoană l-a vizionat de două ori fără a face vreun comentariu.

În 1940 Charlie Chaplin scoate pe marele ecrane un film genial, Marele dictator. Chiar dacă acesta se înscrie în genul comediei, Chaplin, printr-o serie de observaţii fine, reuşeşte să se facă auzit nu doar în calitate de actor și regizor comic, ci şi în calitate de gânditor umanist. Iată câteva din ele:

  • Maşinile au dezumanizat războiul (în măsura în care, în general, suntem dispuşi să-i atribuim însuşiri umane). Războiul secolului XX este ca şi cum te-ai lupta cu un copiator multifucţional – dexteritatea tehnică contează mai mult decât curajul sau strategia. În ceaţa de gaze – cine-s „ai noştri”, cine-s „inamicii”?
  • Există ceva infantil în figurile dictatorilor. În jocul dictatorului Adenoid Hynkel (Adolph Hitler) cu globul se denotă intimitatea sacralizată a momentului. Făcând abstracţie de la imaginile din film, este un semn de imaturitate lipsa de consideraţie a dictatorilor pentru părerea şi sentimentele altora, egoismul exagerat, incapacitatea diabolică de a accepta refuzul… Să fi fost dictatorii nişte copii respinşi?
  • Vocea care terorizează. O dictatură este incompletă fără ca vocea dicatorului să te urmărească pretutindeni. O voce de care nu te poţi ascunde, o voce care te anihilează, căci ca să poţi gândi este necesar ca vocea să amuţească.

Rămâne să adaug că în „Marele dictator” Chaplin apare atât în rolul dictatorului Hynkel, cât şi în rolul evreului prigonit. Printr-o întorsătură fabuloasă a destinului, evreul este luat drept Hynkel ceea ce îl aduce la tribună, în fața mulţimii, de unde acesta rosteşte următorul discurs memorabil:

Îmi pare rău, dar eu nu vrea să fiu un imperator. Nu este treaba mea. Nu vreau să conduc, nici să cuceresc pe nimeni. Mi-ar plăcea să-l ajut pe fiecare dac-ar fi posibil: evreu, sărac, negru, alb. Noi toţi dorim să ne ajutăm unul pe celălalt. Aşa-s oamenii. Dorim să trăim în vecinătatea fericirii aproapelui, nu a mizeriei acestuia. Nu vrem să ne urâm sau să ne despreţuim reciproc. În această lume există loc pentru toţi, iar bunul pământ este bogat şi poate să-l hrănească pe fiecare. Drumul vieţii poate fi liber şi frumos, însă noi ne-am rătăcit. Lăcomia a otrăvit sufletele oamenilor, a baricadat lumea cu ură, ne-a înfundat în mizerie şi vărsare de sânge. Am dezvoltat viteza, dar ne-am încuiat în ea. Maşinele care produc abundenţa ne-au aruncat în dorinţă. Cunoaşterea ne-a făcut cinici, isteţimea – duri şi nemiloşi. Ne gândim prea mult şi simţim prea puţin. Mai mult decât maşini, avem nevoie de omenie. Mai mult decât isteţime avem nevoie de milă și bunăvoinţă. Fără aceste calităţi, viaţa va fi violentă şi totul va fi pierdut. Avionul şi radioul ne-au adus mai aproape unul de altul. Natura invenţiilor înseşi apelează la bunătatea din oameni, la frăţia universală, la unitate. Celor care mă aud, le zic, nu disperaţi.

Până aici discursul este de un umanism sublim. Însă, în interpretarea lui Slavoj Žižek, rolul vorbitorului în faţa mulțimii este „blestemat” să-i revină dictatorului. Pe măsură ce discursul este rostit, tonul devine din ce în ce mai respicat, gesticulaţia – mai dură, reacţia mulţimii – la fel ca şi cum ar fi vorbit dictatorul în persoană. Precum câinele lui Pavlov, mulţimea răspunde la apel cu urale (indiferent de conţinutul mesajului). Nu lipseşte nici proiectul utopic:

Mizeria în care am ajuns nu este altceva decât roada lăcomiei şi amarul oamenilor cărora li-e fircă de progresul uman. Ura trece, dictatorii mor, iar puterea pe care o absorb de la oameni se va întoarce înapoi la oameni. Atâta timp cât oamenii mor, libertatea nu piere. Soldaţi! Nu vă lasaţi conduşi de brute, oameni care vă dispreţuiesc, vă înrobesc; cine vă reglementează viaţa, vă spun ce să faceţi, ce să gândiţi și ce să simţiţi! Cine vă seacă de puteri, vă ține flămânzi, vă tratează ca pe vite, vă foloseşte ca pe carne de tun. Nu vă lăsaţi pradă acestor ne-oameni – oameni-mașini cu minţi de maşini şi inimi de maşini! Nu sunteţi maşini, nu sunteţi vite, sunteţi oameni! Trebuie să vă iubiţi omenia din suflete! Voi nu urâţi! Numai cei neiubiţi de nimeni urăsc; neiubiţi și neoameni. Soldaţi! Nu luptaţi pentru robie! Luptaţi pentru libertate! În capitolul 17 din Luca scrie că Împărăţia lui Dumnezeu este în inima omului, nu a unui om sau a unui grup de oameni, ci a tuturor oamenilor. În voi! Voi, oamenii, aveţi puterea, puterea să creaţi mașini, puterea să făuriţi fericirea! Voi, oamenii, aveţi puterea să faceţi viaţa liberă şi frumoasă, să transformaţi viaţa într-o aventură minunată. Atunci fie ca în numele democraţiei să folosim această putere. Să ne unim. Să luptăm pentru o lume nouă, o lume decentă care le va da tuturor oamenilor şansa să lucreze, tinerilor – viitor, bătrânilor – siguranţă. Promiţând aceste lucruri, brutele s-au ridicat la putere. Însă ei mint! Ei nu se ţin de cuvânt. Niciodată nu se vor ţine! Dictatorii se eliberează pe ei înşişi înrobind oamenii. Să luptăm aşadar pentru a realiza acea promisiune. Să luptăm ca să eliberăm lumea! Jos cu barierele naţionale! Jos cu lăcomia, ura și intoleranţa! Să luptăm pentru o lume a raţiunii, o lume unde ştiința şi progresul vor conduce la fericirea tuturor oamenilor. Soldaţi, în numele democraţiei să ne unim!

Umanitatea se întoarce în vocea oratorului numai în momentul când acesta se adresează direct iubitei sale. De parcă şi-ar fi dat brusc seama că discursul în faţa mulţimii anonime îl transformă, Chaplin devine personal:

Hannah, mă auzi? Oriunde ai fi, ridică-ţi privirea, Hannah! Norii se împrăştie! Soarele răzbate printre nori! Noi ieşim afară din întuneric în lumină! Intrăm într-o lume nouă, o lume mai bună, în care oamenii se ridică de asupra urii, lăcomiei și brutalităţii. Ridică-ţi privirea, Hannah! Sufletul omului a primit aripi și în sfârşit îşi ia zborul. Zboară peste un curcubeu! Înspre lumina speranţei, înspre viitor! Un viitor glorios, care îţi aparține ţie, mie şi tuturor nouă. Ridică-ţi privirea, Hannah. Priveşte!

Mi se pare remarcabilă această adresare către o persoană concretă. Este un lucru peste puterile unui dictator care atunci când se adresează mulţimii, nu face altceva decât să-şi admire puterea propriei sale voci.

Tags: , , , ,

7 Responses to “Marele dictator”

  1. Rodelu says:

    Multumesc mult.Imi place acest articol. Mi-asi dori sa privesc acest film. In copilarie obisnuiam sa privesc mult din Chaplin la tvr1 dar nu tin minte sa fi privit acest film. CUm asi putea sa fac rost de el? Am vrut sa ma precizez referitor la Imparatia care este in om. In contextul evangheliei si de la Luca si de la Ioan se vede ca pentru aceste cuvinte Isus Cristos era neinteles, respins si uneori chiar persecutat si amenintat cu moartea. El era nevoit sa vorbeasca despre ea unui cerc restrans de oameni care l-au acceptat si chiar de nu-L intelegeau ramaneau langa EL cu exceptia vanzatorului. In alt context din Evanghelia lui Ioan, Isus zice ca Imparatia Lui nu este din lumea aceasta. Lucru pentru care a fost si ridiculizat, iar Pilat pur su simplu nu L-a inteles, desi a avut un fel de respect pentru El. DIn Evanghelii reiese clar ca aceasta Imparatie apartine unui Imparat care si EL nu e din lumea aceasta. Ucenicii Lui au ramas profund dezamagiti si dezorientati cand totul sa terminat la cruce. Ei s-au La aceea ca Isus va instaura Imparatia lui Israel. In Evanghelia dupa Luca in contextul ingrijorarilor Isus spune “Nu te teme turma mica; pentru ca Tatal va da cu placere Imparatia.
    In legatura cu asta mi-am amintit ca saptamana trecuta am castigat o lada de bere si ca-mi aceasta imi apartine de drept, este a mea desi nu am platit pentru ea si sta acolo undeva in stoc. Numai ca de facto eu nu o posed pina nu ma duc sa-mi ridic premiul.
    Daca noi toti am poseda aceasta Imparatie din interior CAre ne este data cu placere!)omenirea nu ar reveni mereu la aceleasi probleme ale umanitatii. Deocamdata ceasta Imparatie inca ramane a fi ridiculizata, chiar peresecutata si putini intra in ea
    O duminica frumoasa va doresc la toti.

  2. Nicolae Botan says:

    simpatic articol, todeauna in filmul dat mi-a placut cum Hitler vorbea (adica articula ceva cu accent german dar nimic cu sens). Apropos dupa cite stiu (daca nu gresesc) acesta este primul film a lui Chaplin unde sunt voci, pina la el Chaplin nu vroia voci in film din principiu (chiar daca altii il considerau anacronic), asa ca anume pentru acest film s-a facut o exceptie enorma, pare se avea totusi omul ce spune ;).
    O sugestie din partea mea (in intimpinare) – Fratii Strugatzkii “Obitaemii Ostrov”, prin excelenta despre totalitarism, control si dezumanizare… Filmul l-am vazut recent si pot doar sa zic ca l-au comercializat la maxim, insa poate fi prinsa indeea de baza si din el. (cartea se gaseste liber pe http://www.lib.ru)

    • Într-adevăr este primul “talkie” al lui Chaplin. Se pare că excepţia a fost meritată, căci vocea joacă un rol bine definit: teroarea pe care o răspândeşte prin difuzoare. Apoi, tot vocea este cea care suportă transformarea finală: de la discursul neinteligibil al lui Hynkel la discursul umanist al evreului.
      Referitor la fraţii Strugatsky sunt sigur că merită. La acelaşi capitol am citit “Град обреченный” – la fel, o carte excelentă.

  3. Oxana says:

    Zenule, articol exact la tanc (“tanc”-ul se trezea un mic dictator in mine 🙂 dar l-am trimis la “culcare” cu “Ne gândim prea mult şi simţim prea puţin. Mai mult decât maşini, avem nevoie de omenie. Mai mult decât isteţime avem nevoie de milă si bunăvoinţă”. Pot sa aduc o “atingere” mica?: “Mai bine este să … ai bunătate, căci pomenirea bunătăţii este nemuritoare; şi Dumnezeu o ştie şi oamenii o cunosc”(Cartea Intelepciunii lui Solomon). Era si Solomon umanist?!

  4. Oxana says:

    Imi place mult aceasta poveste 🙂 mai ales partea umana a ei 🙂

  5. si acum ma uit la filmul asta uneori . fabulos …