December 16, 2009 11

Ivan

By in film

Am privit pelicula lui Pavel Lunghin, „Țarul” (2009) în trei reprize. Lucrul ăsta este oarecum logic căci filmul este împărțit în 4 părți: 1. Rugăciunea țarului; 2. Războiul țarului; 3. Supărarea țarului (scurtă, mă refer la durata părții respective, nu la supărarea lui Ivan cel Groaznic); și 4. Veselia țarului.

Nu este un film subtil dacă vrei, dar nici subiectul nu este potrivit pentru o abordare în mănuși de catifea. De fapt, chiar admir curajul cu care Lunghin tratează „verticala puterii”. E vorba Rusia firește, dar e valabil și pentru mentalitatea noastră, a epigonilor din Imperiul Sovietic. Conducătorul, deci e unicul care are grijă de soarta țării. Concurenții sunt fie lași, fie trădători, fie incompetenți. El e dur și își regretă duritatea, dar zice că nu are altă soluție. Cineva trebuie să-și asume responsabilitatea. „Ca om sunt un păcătos, dar ca țar am dreptate!”. Ăsta e modus operandi a unei bune părți din liderii post-sovietici, inclusiv Putin, inclusiv Saakașvili, inclusiv Voronin și… inclusiv Ghimpu?..

În general am avut senzația unui deja vu întors pe dos. Miza și metodele puterii sunt ale unei satrapii orientale, fie că e vorba de Moscovia lui Ivan al IV-a, fie că e vorba de URSS, fie că e vorba de Rusia putinistă. Nu există o diferențiere stilistică între opricinici și NKVD. Desigur, nu este vorba de clarviziune, fiindcă Lunghin ne spune povestea țarului prin prisma istoriei moderne a Rusiei. El are avantajul de a ști ce a fost după.

Țarul lui Piotr Mamonov a ieșit foarte convingător, în timp ce mitropolitul lui Oleg Iankovski a ieșit destul de plat. Oare ce ar fi putut să facă Iankovski ca să-l scoată în relief pe mitropolitul Filip? Omul care spune „nu” monarhului este și așa o figură absurdă într-o societate de tip totalitar. Ca minimum se cere a fi un martir al credinței. Or, mitropolitul Filip este șovăitor la început și sfânt după. O metamorfoză precum cea din „schimbrea la față a Mântuitorului” aș fi vrut să văd eu aici și n-am văzut. Păcat – ultimul rol al lui Iankovski…

Chiar și cu aceste cusururi filmul lui Lunghin are toate șansele să devină un film de referință în cinematografia rusă. Din punct de vedere estetic, am observat un rând de trimiteri la capodopera tarkovskiană „Andrei Rubliov” (1966). Icoana Maicii Domnului, copilul blajin – semn al sfințeniei în mitologia ortodoxă, etc. Scena cu ursul poartă o încărcătură emoțională imensă, iar bunkerul lui Ivan și „orășelul torturii” construit de neamțul Heinrich von Staden sunt niște găselnițe foarte ingenioase.

Apropo, de retarzi – interpretarea mea personală este că ăsta e rolul adjudecat poporului de către monarh. O turmă debilă care trebuie călăuzită (ba cu bâta, ba cu morcovelul) spre propriul său bine. Scena finală a filmului, în care poporul este marele absent la petrecerea lui Ivan cel Groaznic este providențială.

Unde e poporul meu? întreabă țarul.

Întrebarea pe care orice tiran și-o pune mai devreme sau mai târziu.

P.S. Ce crede Vasile Ernu sau Vitalie Sprânceană despre film, aflați de la ei. 🙂

Tags: , , , , , , ,

11 Responses to “Ivan”

  1. dumros says:

    apropos, cât de bun este filmul, face să-l privești?

  2. Nicolae B. says:

    Subsemnez. Posibil Mitropolitul nu a fost prezentat drept un veritabil antipod pentru Ioan, dar totusi si-a atins scopul principal – a ne reliefa noua latura umana din monarh (pe alocuri hidoasa, pe alocuri din adins ascunsa dar in mare parte inexistenta), adica pur si simplu de a accentua asupra dramei lui Ioan.
    Filmul este unul din putinile in ziua de azi unde compozitia in imagine (photography) este la nivel inalt si lumina (umbrele) sunt exploatate la maxim. In caz ca ti-a scapat, sugerez si alt film a lui Lunghin – “Остров”, la fel cu Mamonov in rolul principal.

    • Zenu says:

      Interesantă interpretare. Zici că mitropolitul era rama care l-a conturat pe țar? Eu mă așteptam să fie antiteza țarului. Opoziția. Dar cred că ai dreptate.

      Acum privesc „Insula”. Din păcate tot în 3 reprize… Dar ce-am văzut până acum, m-a capitvat. Mi-a amintit de filmul lui Kim Ki Duk, tot „Insula” se chema. Ai privit Kim Ki Duk?

      [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=wZcZyia_EmU&hl=en_US&fs=1&]

      • Nicolae B. says:

        Nu, dar o sa profit de sugestie, mersi. 😉

        • Zenu says:

          Apropo, am privit „Ostrovu”. E foarte bun. Surprinzător cât de captivant poate fi un film despre un sihastru și o insulă.

          Unele dialoguri mi s-au părut foarte amuzante. Chiar mă întrebam dacă sunt normal să simt comismul într-o situație destul de dramatică. Dar „șotiile” lui Anatoli erau irezistibile. Acum să nu înțeleagă cineva că-i comedie, e un film serios! 🙂

  3. […] fericirii. Găsesc timp (în aceeași zi) pentru Tarantino și, din nou, Jarmusch. Apoi pentru „Țarul” lui Pavel Lunghin. […]

  4. […] fericirii. Găsesc timp (în aceeași zi) pentru Tarantino și, din nou, Jarmusch. Apoi pentru „Țarul” lui Pavel Lunghin. […]

  5. Vladimir B. says:

    ce vroiai sa spui cu fraza asta: „schimbrea la față a Mântuitorului”??? Cred ca in acest context e foarte nefericit utilizata…

    • Zenu says:

      Mil pardon dacă am ofensat cumva. Într-un sens mai mult laic decât religios, Isus s-a schimbat la față în momentul în care și-a cunoscut destinul răstignirii. O schimbare analogică – să-și accepte destinul de martir a survenit în caracterul Mitropolitului Filip, dar nu i s-a citit pe față.

  6. […] şi-a jucat ultimul rol al vietii în postura de mitropolitul Filip). Despte film a mai scris Madrizen, Mihnea Măruţă, Sprinceană. […]