March 19, 2012 Off

Haram

By in film

Iranienii au dat din nou lovitura în domeniul cinematografiei, descurcându-se de astă dată fără de veneratul Abbas Kiarostami . “Vinovat” de această performanţă fără echivoc este Asghar Farhadi , al cărui capodoperă “Divorţul ” (2011) a luat premiul cel mare la Berlin şi Los Angeles. Scenariu complex, personaje bine conturate şi regie impecabilă – cum să nu-i dai Oscarul? Mai ales când regizorul vine dintr-o ţară, unde libertatea de exprimare nu face parte din setul tradiţional de “principii şi valori”. Dar astea-s chestii triviale. Din start ţin să remarc faptul că Asghar Farhadi ne păcăleşte pe toţi făcându-ne să credem că urmează să vizionăm o versiune persană a lui “Kramer vs. Kramer ” (1979). În realitate, filmul tratează despre subiecte diferite de cel al divorţului. Despre ce oare?

Aici tre să iai o gură de aer şi, eventual, să mergi să vizionezi filmul. E bun, asta e tot ce trebuie să cunoşti despre el. Dacă deja l-ai văzut, te invit să trecem în catastif adevărurile ascunse pe parcursul peliculei. Pentru tine şi pentru mine e clar că divorţul anunţat nu e decât un subterfugiu, o încercare a lui Simin (soţia) de a-l determina pe Nader (soţul) să plece din Iran. Nader insistă să rămână deoarce trebuie să-şi îngrijească tatăl bolnav de Alzheimer. Termeh (fiica) rămâne cu tatăl fiindcă dacă ar fi mers să stea cu mama, divorţul ar fi fost iminent. Nader o angajează pe Razieh, o femeie însărcinată care urmează să aibă grijă de tatăl lui Nader vreme cât acesta e la serviciu.

Evenimentele o iau razna când, Nader, întors de la serviciu şi-l găseşte pe tatăl-său leşinat, căzut din pat şi nesupravegheat. Este înfuriat pe îngrijitoarea care l-a părăsit în timp ce bătrânul dormea. O alungă, dar nu înainte să descopere că banii din care urma să-i achite leafa pentru o zi lipsesc din sertar. O face hoaţă şi o îmbrânceşte afară din apartament. Pe scări femeia cade şi, în aceiaşi zi, pierde sarcina. Nader este învinuit de omor (plodul avea mai mult de 4 luni) şi riscă puşcăria. Soţul lui Razieh (Hodjat) e un tip nevrotic care-i nebuneşte pe toţi cu izbucnirile sale necontrolate.

Aşa… Urmează un set din trei minciuni premeditate care fac ca nodul cu probleme să se încâlcească în hal fără de hal.

  • Minciuna lui Nader. Nader se face că nu ştia despre sarcina lui Razieh. Dacă admitea că era în cunoştinţă de cauză, ar fi mers la închisoare. Nu ar fi putut să-l îngrijească pe tatăl său. În plus că a reacţionat din impuls, înfuriat de faptul că îngrijitoarea l-a părăsit pe tatăl său punând viaţa acestuia în pericol.
  • Minciuna lui Razieh. Deşi a fost îmbrâncită, Razieh presupune că moartea plodului nu s-a datorat acestei căzături. Cu o zi mai înainte a fost lovită de un automobil în timp ce alergase după bătrânul senil. Dar îi pică bine să de-a vina pe Nader. Căci se teme de o izbucnire din partea soţului său. Şi mai e şi supărată de faptul că a fost calomniată.
  • Minciuna lui Termeh. Termeh ştie că maică-sa a luat banii din sertar pentru ca să-i plătească pe hamali. Ar fi putut mărturisi acest lucru, astfel încât Razieh să nu fie învinuită pe nedrept. Dar s-a gândit, probabil, că în acest fel şansele pentru reuniunea părinţilor ei s-ar fi micit şi mai tare.

Trei persoane cu principii şi valori ajung să spună minciuni. De ce?

Aici e miezul problemei. Nader minte fiindcă se ştie nevinovat. Dacă tribunalul iranian ar fi capabil să separe faptul că a îmbrânci o femeie gravidă (gest abominabil, desigur, dar nu neapărat crimă) nu e acelaşi lucru cu a fi cauza decesului plodului (crimă pentru care se face puşcărie), lucrurile s-ar fi prezentat altfel pentru Nader. Razieh minte fiindcă e copleşită de vehemența prescriptelor islamice. Să rămâi singură cu un bărbat însurat în casă e haram (tabu), să muncești fiind însărcinată e haram, să minți e haram, dar la atâtea haramuri zău dacă mai știi care-i ordinea priorităților pentru Allah. În tot cazul, pentru Razieh pare să fie mai simplu să dea vina pe Nader (care a calomniat-o) decât să admită în public că alta ar fi putut să fie cauza decesului.

Înțelegi, ce vreau să spun? Acolo unde-i prea mult haram, lucrurile rămân nerezolvate, propozițiile neterminate și adevărurile dosite. Lucrul acesta nu ține de religia islamului, ci de societatea închisă care nu admite că poți fi vinovat pentru ceva anume, nefiind vinovat în totalitate. Tăiați-i capul, oricum o fi fiind vinovat de ceva – e teza fundamentală a totalitarismului.

De Termeh n-am uitat. Felul în care a mințit fetița de 11 ani este esențial. Ea învață regulile sociale. De la mama și tata. De la mama învață să nu-i spună lui tata despre faptul că divorțul n-a fost altceva decât o înscenare. De la tata învață să mintă pentru ca tata să nu meargă la pușcărie. Minciuna ei despre bani este spontană, iar primul lucru pe care-l face după asta este să se asigure dacă tata s-a supărat pe îngrijitoare din cauza banilor sau din cauza că l-a lăsat nesupravegheat pe bunel.  E ușurată să afle că nu banii au fost cauza.

În scena finală, Termeh stă în fața alegerii. Cu care din cei doi „învățători” să rămână? Cu mama? Cu tata? Cu amândoi? Cu nici unul din ei? Despre acest lucru fiecare își face părerea independent. Punct.

Tags:

Comments are closed.