November 13, 2012 2

Femeia ca femeia. Măritată.

By in film

Acuma, recent, privitu-i niște filme de Jean-Luc Godard și gânditu-ma-n sinea mea: viața omului e o colecție de citate.

Sunt oamenii care-și trăiesc viața ca pe un roman de Lev Tolstoi. Sau ca pe un roman de Haruki Murakami. Sau de Orhan Pamuk. În fine… Sunt și din cei care-și trăiesc viața ca pe un roman de duzină. Eu aș vrea să închin această… hm, postare, celor pentru care viața e mai mult decât o colecție de citate, dar mă tem că din ăștea nu-s. Nici măcar printre cei care nu citesc cărți din principiu. De fapt, ăștea din urmă stau cel mai prost la acest capitol, fiindcă-și trăiesc viața ca pe un roman fără să-și dea seama de acest lucru.

Mă tem că doar personajele literare își trăiesc viața ca viața, ei care-s conduși de niște păpușari care-s scriitori de meserie. Noi? Noi suntem niște imitații palide, învățăm niște tipare comportamentale de la alții sau, dacă nu citim, învățăm de la cei care citesc, deci tot mai bine din prima sursă. Dacă tot vine vorba… eu deocamdată nu-s păpușar, adică scriitor, mă învăț doar. Mai vedem. Tot mai bine scriitor decât personaj. Deși, depinde…

Revenim la Godard. Îmi fac cadou o mini-retrospectivă formată din două filme din arhiva cinematografică: „Une femme est une femme” (1961) și „Une femme mariée” (1964). (Și mă bucur ca un copil că nu l-am descoperit prea devreme și că pot să-mi dăruiesc acest deliciu acum că m-am copt pentru el.)

„O femeie e o femeie” are în calitate de personaj principal o stripteuză care vrea să conceapă un bebe. Iubitul ei nu-i sigur că-i o idee prea bună și femeia oscilează între dânsul și celălalt – amicul iubitului, care-i amorezat și, respectiv, nu vede piedici. Dacă-i bebe, bebe să fie. Discursul amorezului e un discurs literar, suferința lui e o suferință împrumutată, dragostea lui e detașată de obiectul dorinței. V-am zis că amorezul e Jean-Paul Belmondo? Nu? Foarte convingător în toată ne-convingerea lui. Cică n-a dormit toată noaptea. Dragostea-i o figură de stil.

Să te miri: certurile dintre stripteuză și iubitul ei (nu amorezul, ci ălălalt, veritabilul) sunt dialoguri mute între citate. Omul ia de pe raft o carte care se numește să zicem „Război și pace”. Acoperă cu degetul „pace”. Adică, declară război. Sau, dacă acoperă cu degetul „război”, înseamnă că-și cere iertare. Trebuie de încercat.

Dar nu vezi? Exact asta zice Godard. Că viața noastră-i încuiată în pagini. Ieși din carte!

În „Femeia măritată” e și mai și. Are copil bine-mersi. Are soț bine-mersi. Are amant bine-mersi. Filmul a fost etichitat de Ministerul Culturii al Republicii Franceze ca unul care nu reflectă adecvat imaginea soției franțuzești. (Și asta s-a întâmplat cu adevărat, deci nu e o figură de stil.)

Soțul o iubește. Amantul o iubește. Și unul și altul joacă roluri. Unde mai pui că amantul e actor și asta-i unicul lucru la care se pricepe cu adevărat. Soțul se pricepe la avioane. E hojma prin deplasări. Ea se macină între cei doi și, bineînțeles, joacă roluri. Rolul femeii iubitoare. Ba într-o peliculă, ba în alta. Și totuși viața ei pare veritabilă într-un aspect, ea fiind unica care-n gândul ei de femeie își pune tot soiul de întrebări: de ce jucăm această comedie? De ce am eu acest rol? Pe soț, pe psihanalist și pe amant îi ia la întrebări. E umilitor. Răspund ca niște elevi care n-au făcut tema de acasă. Debitează clișee. Neconvingător. Ieși din carte!

Dar cum să ieși din carte e o întrebare la care Jean-Luc Godard nu dă răspuns. Omul e un produs al civilizației. Civilizația e o sumă formată din manifestări culturale. Cultura se țese din romane. Suntem prizonieri. Le bon sauvage nu există! Poate în „La chinoise” (1967) Godard dibuiește niște răspunsuri? Rămâne de văzut.

…Deocamdată vă ofer soluția Zenului. Ca să ieși din carte trebuie să consumi multă literatură. Să înveți din ea. Să te ridici deasupra ei. Citind, trăiești mai multe vieți, dar nu uita că viața ta nu e acolo, în carte, ci dincoace, în lumea reală. Citind, nu sta de vorbă cu personajele, stai de vorbă cu păpușarul. Adică cu scriitorul. El știe ceva. El spune ceva. Tu auzi. Tu înveți. Tu devii propriul tău personaj.

Și pe urmă? Pe urmă trăiești la înălțimea propriului tău citat – asta-i viața!

Tags: ,

2 Responses to “Femeia ca femeia. Măritată.”

  1. […] http://madrizen.com/archives/6572 – Sorin în reflecții despre viață pe baza unei cărți despre viața unei femei care iubește. Interesantă concluzia. […]

  2. Super articol. Felicitări! Mie mi-a plăcut un pasaj din ”De veghe în lanul de secară”, în tonul concluziei tale: ”Sunt cam analfabet, dar citesc mult. … Ce mă dă pe bune pe spate e o carte care, după ce ai terminat-o de citit, te face să-ți dorești ca autorul să -ți fie prieten la cataramă și să poți să-l suni ori de câte ori ai chef să stai de vorbă cu el.”