January 30, 2011 Off

Din mers

By in film

Privind filmul „Mișcarea falsă” (1975) de același Wim Wenders, al doilea din trilogia on the road, eu am adormit de 30 de ori. După numărul de variațiilor Goldberg de Johann Sebastian Bach. Din cauza asta fiecare scenă a fost privită ca un film nou, iar legăturile dintre ele erau atât de diafane încât aveam impresia că am văzut 30 de filme.

Un tip, Wilhelm, vrea să devină scriitor. Dar despre ce să scrie? Cum meseria de scriitor e diferită de cea de pâslar? Care-i valoarea ei adăugată? Personajele formează o gașcă în jurul lui, o gașcă care-i ține companie pe durata călătoriei. Ele își spun visele, își deapănă biografiile, își exprimă fricile, își spun gândurile despre singurătate. Atunci când apre audiența, gândurile nu mai sunt gânduri adevărate, ci un gen de spectacol, un experiment. Dacă spun asta, oare care o să fie reacția lui? Dacă scriu asta, oare cum o să reacționeze ei?

Chiar și așa, neadevărate, gândurile seamănă cu niște adevăruri pe care ai chef să le înveți pe de rost:

Nu contează ce scrii, contează dorința de a scrie. La fel cum nu contează dragostea, ci dorința de a iubi.

După ce filmul s-a terminat, m-am trezit definitiv și l-am luat de la capăt. A doua oară legăturile dintre scene au devenit mai clare. Personajele s-au ținut scai de scriitor. Nu contează faptul că gândurile-s fabricate pentru alții, false sau nefalse, gândurile inspiră mișcarea. O carte care conține numai adevăruri, ar fi fost probabil ultima. Dar mișcarea e bună.

Fără nici o legătură cu cele scrise mai sus, Keith Jarrett. The Wind.

Tags: , ,

Comments are closed.