October 17, 2012 Off

Arborele ne-cunoaşterii

By in film

Le-a zis să facă ce vor, dar să nu mănânce merele din Arborele Cunoaşterii. Au mâncat. S-au dovedit a fi fructele prostiei. După aceea nu s-au mai înţeles. Vorbeau amândoi româneşte, dar parcă Eva vorbea pe limba ei şi Adam pe limba lui. Întotdeauna cu atenţia împrăştiată, cu gândurile la altceva. Nu era vorba de altă femeie. Nu exista nici o altă femeie. Pur şi simplu au ajuns să se privească fără să se vadă, să audă fără să se asculte. El se gândea la salariu, proiecte. Ea se gândea că n-are nici o noimă să plodească. Au plecat din acel loc, pe care numai un zeu al sarcasmului putea să-l numească Grădina Edenului. Şi au trăit împreună nefericiţi până la adânci bătrâneţe…

Cam aşa am auzit eu melodia din “Izgonirea” (2007), un film de Andrei Zveaghinţev după un roman de William Saroyan. Nelipsit de geniu, e unul din filmele alea care pun pe gânduri astfel încât le suceşti şi le răsuceşti şi tot nu le dai de capăt. Comunicare, comunicare şi iarăşi comunicare – vei zice tu. Iar eu o să răspund că e mai mult decât atât. E ceva mai adânc, mai de la rădăcini… Nu întâmplătoare este această lipsă de context. Personajele pot fi decupate şi plasate oriunde. Nu e vorba de Rusia sau Europa… aşa, un colţ de plai, cum s-ar zice. Oriunde. Oricând. Cu întrebările existenţiale de rigoare.

Repere biblice: dacă dragoste nu e, toate sunt zadarnice (nimic nu e, vorba lui Preda). Dacă ea lipseşte, tot ce faci e şi corect, şi greşit în acelaşi timp. Ucide-o şi vei avea dreptate. Iart-o şi vei avea dreptate. Tu nu regreţi niciodată? Ba da. Şi ai dreptate? Şi am dreptate.

După cum ziceam… unul din filmele alea…

Întoarcerea” (2003) este filmul care l-a lansat pe regizorul Zveaghinţev. Un debut răsunător, încununat cu Palme d’Or la festivalul din Cannes. Minimalist şi lacrimogen, în cea mai bună tradiţie rusească, filmul atacă frontal o temă complicată. Doi fraţi. O mamă. Tatăl care se întoarce după o lungă perioadă de absenţă. Mergem în excursie? Şi la pescuit? Vedem cascade?.. Lumea prinde culoare, dar nu sări să tragi concluzii. Nu e ceea la te-ai aştepta. Tatăl e sever, îi învaţă pe copii să fie bărbaţi. Practic peste noapte. Mult prea repede şi totuşi nu poţi să-l acuzi. Din motive obiective. Vei vedea. Recomand.

Mai proaspăt: “Elena” (2011). Lumea bogaţilor vs. lumea săracilor. Lumea pragmaticilor vs. lumea rataţilor. Lumea lupilor vs. lumea oilor. Cine pe cine? Filmul este epocal fiindcă pe exemplul unei familii abordează subiecte relevante pentru lumea în care trăim. Nu e vorba doar de Rusia. În general, trăim într-o lume care numai dreaptă nu e şi este important să numim lucrurile pe nume. Filmul asta şi face – numeşte lucrurile pe lume. Le pune la loc. Îndreaptă acolo unde se vede strâmb. Eu am zis că filmul e despre revoluţia menajerelor. O revoluţie care se produce tacit. La lumina telenovelelor. Când lupii nu mai pot, oile nu mai vor, iar rataţii ajung la linia de finiş. Trişând.

Uite-aşa e Zveaghinţev. Un regizor pe ale cărui filme am să le aştept.

Tags: , , , , ,

Comments are closed.